Am inghitit in sec. Ma uitam la corpul lui Ino care se legana in aer, plin de sange, atarnand legata de maini. Am murmurat o injuratura iar apoi m-am dat cu un pas inapoi. Credeam ca am sa vomit cand priveam picaturile de sange care se scurgeau pe picioarele goale, mai apoi ajungand sa se contopeasca cu mica balta de sange de la picioarele fetei. Aveam impresia ca traiesc o secventa dintr-un film de groaza. Blondul statea comod, picior peste picior, cu paharul de Jack Daniel's in mana, uitandu-se amuzat la „capodopera" care o facuse. M-am intors cu fata spre iesire si m-am lasat pe vine, tremurand. Asa am sa ajung si eu, atarnata ca o papusa de o sfoara aspra care imi raneste incheieturile?
-E moarta? am intrebat in cele din urma, recapatandu-mi glasul.
Ma uitam disperata de la blond la brunet, incercand sa descifrez ceva pe fetele lor. Nu m-am mai putut stapani si am inceput sa plang in tacere. Am inaintat curajoasa spre trupul fetei. Mi-am arcuit degetele, intinzandu-le in fata, atingand picioarele reci si murdarindu-ma de sange. Mi-am lasat capul in pamant, privind podeaua murdara, presarata cu scrum de tigara. O asemenea moarte cruda pentru o fata atat de luptatoare ca si ea. Mai mult decat orice merita sa traiasca. A indurat prea multe atata timp ca sa sfarseasca asa. M-am uitat atent la ea. Chiar si fara viata e frumoasa, palida cu buze movali. Ochii aceia albastri totusi nu se vor mai deschide niciodata. Printesa Razboinica a cazut, odata cu ea si speranta mea de a scapa din acest cojmar. Am inconjurat lent trupul ei. Avea infipt in spate un cutit. Deci asa a murit... Toti murim, nu?
La dra*u', nimeni ca Ino nu poate sa moara asa de usor. Niciun suflet luptator nu cedeaza repede. Si totusi am dovada ca oricine poate ingenunchia in fata mortii. Am cazut in genunchi, epuizata, suspinand. Acum ce am sa fac? Sunt singura, confruntandu-ma cu sfarsitul insusi. Oh Ino, am atat de multe sa-ti spun, atatea lucruri pentru care sa-mi cer iertare si atatea lucruri pentru care sa-ti dau dreptate. Nici nu-ti dai seama cat de rau imi pare pentru tot... Am gresit atat de mult. Am inceput sa fiu isterica, intreband incontinuu „De ce?". M-am agatat de mana blondului, zgariindu-l, dar palma lui puternica m-a facut sa cad jos din picioare, lovindu-ma de podeaua rece si dura. Mi-am dus mana la obraz, uitandu-ma infricosata la cel care m-a lovit. Intr-un moment de nebunie m-am ridicat de jos si am luat-o la fuga, trecand nestingerita de brunet, insa nu am apucat sa fac nici doi pasi pe hol pentru ca au avut grija sa nu fug. Itachi m-a luat de par, tragandu-ma inapoi si m-a impins in perete.
Am alunecat in jos, intinzandu-ma neputincioasa pe podea. Mi-am inchis ochii. Vreau sa mor. Vreau atat de tare sa mor. Daca as putea sa ma folosesc de ceva cu care sa pun capul suferintei. „Ramai in viata Sakura. N-o sa dureze prea mult." Cuvintele lui Ino mi se derulau in minte ca o caseta inregistrata. Da, ai avut dreptate. N-a durat prea mult pentru tine. Poate ca nici pentru mine... Gandurile mi s-au incetosat atunci cand am primit un picior in stomac. M-am arcuit de durere, scuipand sange. Am scancit infundat la al doilea picior, si la al treilea, si la al patrulea. Loviturile nu se mai terminau. Am deschis ochii incet dar nu vedeam clar. Cineva m-a luat de mana si m-a ridicat in picioare. Dar nu puteam sa ma tin pe picioare datorita durerii. Am simtit niste degete reci si lungi impleticindu-se in jurul gatului meu. Imediat mi s-a oprit respiratia si am inceput sa tusesc innebunita.
-Naruto, gata. El o vrea intreaga, ai uitat? N-are ce sa faca cu ea moarta. Scoatem ceva bani pe tar*a asta! Inceteaza!
Degetele mi-au descatusat gatul si m-au lasat sa cad inapoi pe podea, la picioarele acelui blond. Am inspirat o gura mare de aer. Am incerat sa ma ridic dar durerea era prea puternica si imi impiedica muschii sa ma ajute. Mi-am cuprins cu mana stomacul, simtind durerea loviturilor de picior sfasiindu-ma. Am murmurat ceva nedeslusit, apoi am simtit ca cedez, ca totul in jurul meu se dizolva si ca acum sunt departe, intr-un alt univers singura, unde nimeni si nimic nu ma mai poate rani vreodata. Un mic zambet mi-a alunecat in coltul guri. E timpul...? Ei bine, n-a durat chiar atat de mult pana la urma. Cine stie prin cate chinuri mai mari decat mine a trecut biata Ino. Am expirat calm, asteptand. Nu mai simteam durerea, nu puteam sa mai gandesc limpede.
