Stăteam pe o canapea dintr-o camera oarecare, uitându-mă pe fereastră la grădina bogată de afară. Nu mă despărţisem de această vedere de mai bine de trei zile, din momentul în care aflasem că Sasuke mă vânduse ca pe oricare altă fată. Acum se distra de minune cu alte două fete, nou-venite. Abia dacă îl mai vedeam două minute pe zi. Nu mă mai băga în seamă şi nici nu mai eram chemată jos, în biroul lui. Am crezut în el şi în toată povestea asta, agăţându-mă de vorbele lui ca de un colac de salvare. A minţit atât de frumos şi eu l-am crezut. Fata pro*stă se lăsase din nou păcălită de nişte vorbe frumoase. Şi când am crezut că mi-am dat seama că nimeni nu merită încrederea mea. Număram cu disperare zilele, încercând să opresc timpul în loc. Astăzi era luni şi miercuri plecam. Perfect! Viaţa mea se va învârti la nesfârşit în jurul aceluiaşi cerc, până când cineva îmi va da un glonţ în cap şi atunci am să mor în sfârşit. Cred ca mă aşteaptă atâta lume pe lumea cealaltă.
M-am ridicat plictisită de pe canapea şi am început să urc scările spre camera mea. Făceam de câteva zile aceleaşi lucruri- mă uitam pe fereastră şi dormeam. Constatasem bucuroasă că nici măcar nu îi mai interesa să vadă unde merg, atâta timp cât stăteam în casă. Am închis uşa în urma mea şi m-am trântit în pat. Am închis ochii şi am încercat să adorm însă eram mult prea odihnită ca să mai reuşesc. Am încercat să mă imaginez alergând veselă pe o pajişte verde, savurând aerul curat şi apusul soarelui. Un mic zâmbet mi-a apărut în colţul gurii. Libertate! Un lucru de care nu cred că am să mă bucur vreodată. Înaintam visul, imaginându-mă sărind şi râzând. Iarba îmi mângâia tălpile goale şi m-am întins bucuroasă pe ea, privind cerul, căutând forme în norii pufoşi ce călătoreau pe cerul senin al înserării. Linia magică a visului se întrerupse o dată cu o bubuitură puternică şi un zgomot de pistol descărcat.
M-am ridicat şi am fugit spre uşă, apoi ce coridor şi pe treptele curate din lemn până jos. Nu îmi dădeam seama de unde provenea gălăgia dar am observat o umbră mişcându-se în pragul bucătăriei şi am înaintat cu paşi mărunţi. De ce m-am dat jos din pat? Ca să fiu şi eu o victimă a brunetului care probabil descărcase pistolul spre o fată neascultătoare? Eram pregătită să mă întorc cuminte spre camera mea când am aruncat o privire spre bucătărie. Mi-am dus mâna la gură speriată când l-am văzut pe Sasule întins pe gresia albă a bucătăriei acum pătată de sânge, cu o mână tindu-se strâns de braţul rănit. Ce dra*ului s-a întâmplat aici? Am înaintat spre intrare şi am zărit-o pe Qyu stând în prag cu pistolul întins spre brunet, urlând printre lacrimi cuvinte indescifrabile. De cum m-a zărit, Sasuke m-a implorat din priviri să fac ceva.
Uitându-mă la Qyu, mi-am dat seama că era cât se poate de serioasă, că avea să-l împuşte dintr-o clipă în alta pe Sasuke. Era şansa mea. Puteam să dispar pe uşa aceea în secunda următoare şi să mă fac nevăzută. Să dispar pentru totdeauna şi să-mi salvez viaţa. M-am dat un pas înapoi şi mi-am dat seama că Qyu nu m-ar fi oprit. Am înghiţit în sec şi i-am întors spatele brunetului. „Să te ia nai*ba!" am şoptit şi m-am îndreptat spre uşa mare. Cu fiecare pas simţeam cum inima mi se urcă în gât. Am să evadez, am să fiu liberă! Exact ca în vis! Toată viaţa mea am visat acest moment, când am să fiu în stare să mă îndrept spre acea uşă mare şi să nu mă mai uit înapoi niciodată. Asta a fost! Nimeni nu o să-şi mai bată joc de mine niciodată. E momentul meu să trăiesc, să arăt tuturor cine sunt eu de fapt. Vocea lui Qyu se auzea din ce în ce mai neclară. Încă urla cu respiraţia tăiată şi sughiţuri dese.
Am păşit încet pragul şi am simţit cum renasc. În faţa mea se întindea pajiştea şi apusul, ce transforma cerul dintr-un albastru deschis în roşu aprins. „Uite un nor în formă de căţeluş!" mi-am spus şi am început să râd de mine şi de atitudinea mea dintr-o dată copilăroasă. Am înaintat încă un pas spre libertate absolută când m-am oprit inconştient, privind înapoi. Prin minte îmi răsunau cuvintele lui Ino, de acum mult timp, atunci când stăteam pe acoperişul înalt al casei uitându-ne la stelele sclipitoare. Rememoram fiecare cuvânt al ei şi parcă glasul său era încă viu în amintirile mele: „Şti, cunosc o fată care a fugit când eram la o petrecere pe un alt iaht. Aşa au început pentru ea problemele. Ce mănânci după ce pleci de-aici ? Unde stai ? Ce acte ai ? A supravieţuit câteva zile, apoi s-a dus la poliţie. Şti ce s-a întâmplat după aceea ? Au trimis-o înapoi în Belarus. Să nu ai încredere în poliţişti. Nu sunt prietenii tăi ! Ştii ce înseamnă dacă fugi şi te întorci acasă? Te vor găsi acolo şi îţi vor găsi şi familia. Şi când vă găsesc, mai bine aţi fi morţi. Aici poate fi un Iad, dar cel puţin nu te jupoaie de vie, aşa cum i-au făcut ei. "
Am înghiţit în sec şi am încercat să ignor această amintire. Era limpede că ei ţineau evidenţa fiecărei fete, dar nu mă gândeam să mă mai ţină minte. Şi totuşi, atunci când am fugit cu Ino, ei m-au găsit. De ce nu ar face-o şi acum? Mi-am muşcat puternic buza uitându-mă la peisajul visului meu. Aş fi putut acum să alerg, dar spre ce libertate până la urmă? Ino avea dreptate. Nu există cale de scăpare decât să te supui lor. M-am întors brusc spre intrare cu lacrimi în ochi şi cu pumnii strânşi. Trebuie să fac ceva. Am intrat în biroul brunetului rapid, ştiind că mai am foarte puţin timp la dispoziţie. Am căutat în fiecare sertar un pistol şi am zâmbit fericită când am găsit unul. Am înaintat spre bucătărie şi am păşit înăuntru. Am putu citi uimirea pe chipul lui Sasuke atunci când am intrat încrezătoare înăuntru. Qyu s-a întors spre mine şi a început să râdă ironic. Uitându-mă mai atent la bărbatul întins pe gresie, mi-am dat seama că acum avea şi celălalt braţ rănit.
-Micuţă fată, uşa este în spatele tău. Pleacă! râdea în continuu, ca o nebună. Haide, fugi. Ai să găseşti şi câţiva bani pe-aici. Îţi mai dau trei secunde să o iei la fugă! Unu, doi...
„Acum ori niciodată!" mi-am spus şi am închis ochii, întinzând pistolul în faţă, apăsând pe trăgaci. Am auzit un urlet de durere şi am deschis ochii speriată. Revăzusem scena... Qyu vorbind cu cineva, spunându-i planul şi că luni seară o să plece... Se frânse dintr-odată. În faţa mea nu se mai afla femeia fără vârstă, sprintenă şi graţioasă, ci o străină. O străină cu chipul sleit, obosită şi tristă. Şopti, fluturându-şi degetele într-un ciudat rămas-bun:
-Te-am crescut ca o mamă, Sasuke, dar mă săturasem să stau închisă în casa asta blestemată cu un nebun ca tine, făcând afaceri ilegale şi fluturând pistolul spre mine.
Se prăbuşi la pământ, fără viaţă. Mi-am dus mâna la gură, încercând să nu par foarte speriată şi panicată. Sasuke izbucni într-un râs îngrozitor în spatele meu. Un râs dogit, amar, de bărbat care bea singur într-o cârciumă cu capul căzut pe masa udă. Am trecut peste corpul femeii care acum zăcea îngropat într-o baltă de sânge. Am trecut, abţinându-mi greaţa care îmi era adânc implantată în stomac. I-am întins o mână dezgustată de acest bărbat, dar de care depindeam într-o oarecare măsură importantă. Am păşit încă o dată peste fiinţa fără viaţă şi m-am îndreptat spre ieşire, în sfârşit. Simţeam că plutesc şi aveam impresia că m-am transformat într-o fiinţă ce nu merită să trăiască. Normal, doar omorâsem pe cineva...
<<< To be continued >>>
