Am înghiţit in sec, concentrându-mă la cu totul altceva decât atingerile lui. Nu era prima dată când mă atingea cineva în felul acesta, dar felul în care o făcea Sasuke era aparte, într-un fel mai puţin sălbatic decât ceilalţi bărbaţi. Însă avea aceeaşi intensitate slabă, lipsită de dorinţa arzătoare pe care o ai atunci când atingerile sunt pornite din dragoste şi nu ca urmare a unor vicii. Mi-am concentrat atenţia pe perdelelor colorate, încercând să îmi pierd concentrarea asupra braţelor brunetului ce se strecurau pătimaşe sub tricoul meu murdar. Expiram adânc mirosul parfumului său scump, probabil One Million by Paco Rabanne. Cel mai bine era să inventez orice subiect legat de orice temă, dacă asta m-ar ajuta să nu simt nimic.
"Care a fost prima ta dezamăgire în dragoste, Sakura ? ", m-am întrebat şi imediat m-am gândit la Ito, băiatul şaten, popular, cu ochii verzi. Când în sfârşit îmi făcusem curaj să-i spun cât de mult ţin la el am aflat că mi-o luase înainte Rin şi că acum formau un cuplu. Am fost dezamăgită şi deşi eram în clasa a VII-a, am plâns o noapte întreagă, blestemându-mă că m-am gândit aşa de târziu să-i spun ce simt. Din acea zi mi-am promis că nu am să mai iubesc niciun băiat vreodată, şi aşa a apărut în viaţa mea Kimoto. Dar asta e o altă poveste.
Îmi pipăia încet şi grijuliu fiecare milimetru al sânilor mei, provocându-mi palpitaţii. Am închis ochii şi oricât de tare aş fi vrut să nu recunosc, nu puteam să neg faptul că îmi plăcea felul în care mă mângâia. Am luat o gură mare de aer, lăsându-mă moale, zâmbind în sinea mea. "De unde atâta plăcere ? Ce se întâmplă cu tine, Sakura ? ", m-am întrebat uimită. Nu putea să-mi placă, nu putea ! După toate câte mi-au făcut, după câta suferinţă a trebuit să îndur. Am început să mă zbat şi îmi dădeam seama că uşor-uşor îl enervam pe Sasuke. M-a luat de mâini şi mi le-a ridicat deasupra capului. Începea să mă sărute brutal, desfacăcându-şi cureaua. Am început să respir greu şi accelerat, simţind cum aerul nu îmi mai intră în plămâni, panicându-mă.
-Te rog lasă-mă ! Lasă-mă ! Te rog ! Te implor ! urlam, în timp ce îmi dădea pantalonii jos. SASUKE !
În câteva secunde nu mai simţeam nicio bucată de material pe mine şi am început să tremur rămânând naucită, încercând să mă eliberez de sub greutatea lui. Părea să nu ma audă ţipând, continuându-şi acţiunea. Acele atingeri plăcute, sensibile si liniştitoare, acum erau înlocuite de o grabă imensă spre îndeplinirea dorinţei trupeşti. Mă trăgea violent de şolduri, fixându-mă într-o poziţie potrivită pentru a începe. Am îngheţat când am simţit cum pătrunde înăuntrul meu, oprindu-mi respiraţia. Nu mai puteam să-mi mişc nici un muşchi, eram inertă sub greutatea corpului său. Cu fiecare secundă în plus simţeam că am să innebunesc. Tremuram de dezgust, nu din cauză a ceea ce făcea, ci a faptului că o făcea intr-un mod sălbatic, trecând prea repede de la tandreţe la brutalitate.
„Am crezut că eşti diferit de ceilalţi. Că tu ai să mă faci măcar puţin să uit de tot ceea ce alţii mi-au făcut. M-am inşelat. Oh, cât de tare m-am inşelat!". În adâncul sufletului meu încă speram că Sasuke, aşa cum este, poate să-mi ofere ceve mai mult decât o simplă noapte dezgustătoare, făcută din obligaţie, şi chiar începeam să cred asta savurând atingerile lui. Şi totuşi... Pentru el, între tandreţe si brutalitate era o graniţă atât de subţire şi de fragilă încât el avea impresia că era acelaşi lucru. Dar nu este. Nu şi când eşti in postura mea. Mişcările continuau din ce în ce mai rapide şi suspinam de fiecare dată când îl simţeam în mine. Mi-aş fi dorit să inceteze, să mă lase. Dar oricum nu se va opri până nu va atinge extazul, iar eu simţeam că am să mor cu fiecare secundă pe care o număram. Gâfâiam şi murmuram încontinuu să înceteze însă nu avea nici un rost. Nu îi păsa. Şi până la urmă, de ce ar face-o? În două-trei luni mă vor trimite în altă parte şi el mă va uita, aşa cum a facut cu toate fetele. Voi fi eventual doar fata cu păr roz care a supravieţuit Marelui Sasuke, dacă, desigur, o voi face. Dacă nu, ei bine, oricum atunci n-o să mai conteze.
-Cum ziceai că t-te cheamă? m-a întrebat, continuându-şi „jocul", savurând fiecare mişcare de du-te-vin-o. Gâfâia de plăcere din când în când, concentrându-se imens pe mişcările făcute.
Am început să râd ironic în minte. „Nici măcar nu ştie cum mă cheamă!", mi-am spus, scăpând un mic suspin de durere printre buze. Evident, probabil că mă striga „aia cu păr roz" sau poate că aştepta ca Qyu, femeia de patruzeci de ani, să-i aducă o târ*ă la nimereală şi nefericita am fost chiar eu. Oricum soarta a fost veşnic ironică cu mine şi începeam să mă obişnuiesc cu asta. Mi-am înfipt unghiile fără să-mi dau seama în spatele lui, lucru care părea să-l excite, făcându-i-se pielea de găină. S-a aplecat spre mine, lovindu-mi într-un act inconştient cu putere buzele de ale mele. Şi-a înfipt pătimaş dinţii în limba mea, lăsându-mi în schimb o durere ciudată, plăcută. Am murmurat uşor, tremurat:
-Sa-Sakur...a.
A zâmbit şi mi-a şoptit în ureche: „Ai ceva special. Nu am mai simţit niciodată asta. Poate că n-am să-ţi uit numele vreodată.". Probabil că asta le spunea tuturor fetelor care îi treceau prin pat, sau poate că nu. Ştiam că sunt specială. Nu sunt cea mai frumoasă şi nici cea mai deşteaptă- ca dovadă că mă aflu aici pentru că am fost credulă, dar ştiam că am ceva aparte şi poate că asta simţise şi Sasuke. Sau poate că eram diferită doar pentru că mă impotriveam lui, lucru pe care nu l-ar face orice fată. M-a ridicat în braţele lui, continuând să-şi facă numarul, mângâindu-mi în acelaşi timp sânii. Mi-am lăsat capul pe umarul său neputincioasă. Nu mă mai impotriveam, pur şi simplu stăteam moale în mâinile lui, aşteptând ca totul să se termine. Respiram greoi, vrând să mă sufoc. Ar fi fost mai bine. Boabe de transpiraţie ni se scurgeau pe frunte şi în cameră era un aer încins.
Am murmurat fericită ceva când în sfârşit terminase, şi era întins şi extenuat lângă mine. Mi-a cuprins mâna şi m-a tras mai aproape de el. Aveam impresia că acesta e felul său de aşi cere scuze pentru ce mi-a făcut dar, evident, era doar o impresie. Mi-am pus capul pe pieptul lui şi mi-am închis ochii. Simţeam cum oboseala mă cuprinde şi am decis că nu strică să închid ochii pentru câteva secunde, dar fără să-mi dau seama, adormisem.
M-am trezit cu o durere îngrozitoare in abdomen, semn că Sasuke îşi facuse bine treaba. Eram într-o cameră albă, goală, doar cu un pat în care eram întinsă şi o fereastră cu gratii. Am închis ochii, spunându-mi că de astăzi n-o să-mi mai pese- decizie pe care am luat-o de o mie de ori, însă de data asta voiam s-o şi realizez. Nu avea rost să mă consum pentru că oricum tot aici voi rămâne, lafel de neajutorată. N-o să mai arăt nimanui cât de greu îmi este. Am să fiu indiferentă, supusă. N-am să sfârşesc ca şi Karin, Hinata sau Ino. Eu o să le arăt tuturor că există şi „salvarea" în cele mai dificile situaţii. Am să lupt şi promit că am să reuşesc! M-am făcut din nou comodă în pat şi am închis ochii. Am început să fredonez câteva versuri dintr-un refren al unei melodi al cărei nume nu-l mai ţineam minte.
„How do I live without the ones I love?
Times still turns the pages of the book its burned
Placed and time, always on my min..."
Am tăcut brusc. Erau paşi, paşi care se apropiau. Traversau bucătăria, acum coridorul... Priveam înspăimântată uşa, incapabilă să fac o singură mişcare. Clanţa se mişcase în jos şi am înghiţit în sec. Cam asta a fost şi cu curajul meu.
<<< To be continued >>>
