Am simţit nişte degete plimbându-mi-se tandru pe braţul meu. Am mormăit, întorcându-mă pe-o parte şi încercând să-mi aduc aminte unde mă aflu. Oricum, orice vreau în acest moment este să dorm. O pereche de buze mi s-au lipit de obraz, alunecând calde pe gâtul meu, muşcându-l încet.
Însă oricât de mult mi-ar fi plăcut, nu puteam să uit că singura persoană care ar fi putut să facă asta era Sasuke, aşa că m-am retras încet, mişcându-mă în pat ca şi când aş fi dormit de fapt. Dar s-a întins după mine, continuând să-mi alinte pielea cu buzele. Nu voiam, sub nici o formă, să-i dau de ştire că sunt trează, pentru că evident ar fi vrut mai mult, iar eu i-aş fi dat o palmă în secunda următoare. M-am mişcat din nou, mormăind şi îndepărtându-mă. L-am auzit chicotind pervers, strecurându-şi palmele pe sub tricoul meu. Gata, până aici! Acum chiar îşi merită un şut în fund!, am gândit, ridicându-mă într-o fracţiune de secundă de lângă el şi privindu-l nervoasă.
-Îngeraş, erai trează şi nu m-ai băgat în seamă? zâmbea nevinovat, simţind că privirea lui trece prin mine, uitându-se într-un punct inexistent.
-Ai băut? a dat din cap imediat în semn că nu. De ce mă minţi? Eşti ameţit.
Dacă adulmecam mai bine aerul, puteam simţi un uşor miros înţepător de vodkă. De asta mă ţinea închisă în casă? În tot acest timp, am crezut că plecările lui erau doar în interes de protecţie, nimic mai mult, însă, de fapt, el mergea şi se îmbăta, distrându-se. La naiba cu tot, mai bine plecam acum, indiferent de ce-ar fi fost. Şi ce dacă muream, mai devreme sau mai târziu ajungeam tot la doi metrii sub pământ. Pleacă acum, Sakura. Uşa e acolo, ia-ţi haina şi dispari, încă nu e prea târziu. Ascultă şi pleacă. Îmi uram vocea interioară, mă îndemna să fac atâtea lucruri extreme. Dar de ce să încep acum să ascult, când niciodată nu am făcut-o. Întotdeauna am riscat, am mizat totul până în ultima clipă. O să încerc încă o dată, încă o dată...
-Explică-mi de ce mă aflu aici, Sasuke. Poţi să începi cu asta. Ce caut aici? Cum se face că semăn leit cu fosta ta iubită, Merry? începeam să mă enervez şi nu voiam să ţip.
-Nu vorbi despre ea, nu o aduce în subiect, să nu îndrăzneşti!
Am pufnit dispreţuitor. Nu puteam să cred că spunea asta! M-am lipit de peretele din spatele meu, acoperindu-mi mâinile cu palmele. Deşi nu am cunoscut-o, această Marry începea să mă calce pe nervi. Dar felul în care brunetul apăra acest subiect era cel mai frustrant. Aş fi vrut să mă evapor, să dispar undeva departe de tot ce înseamnă probleme pentru că simţeam că orice minut petrecut în plus aici reprezintă o tragedie. Mă simţeam epuizată, pierdută într-o lume care nu mai semăna cu acea lume în care mă născusem acum ceva ani. Prezentul este dificil şi viitorul incert. Lupta pe care o duceam în prim-plan în această relaţie era încredere; eu nu am încredere în el şi nici el, probabil, în mine.
-Poate nici n-aş fi adus-o vreodată în subiect dacă nu aş fi descoperit astăzi că sunt o copie fidelă a ei! De asta sunt aici? vocea mea se stingea şi simţeam că în orice secundă urma să încep să plâng în faţa lui, ca o fetiţă slabă ce sunt. Spune-mi că nu o vedeai pe Marry de fiecare dată când mă atingeai.. Era ea, în tot acest timp, nu-i aşa? Ea a fost mereu!
Prea târziu. Mă trântisem pe parchetul rece, ascunzându-mi faţa udă în spatele genunchilor. Nu voiam să mă gândesc că, de fapt, Sasuke o alinta „Îngeraş" şi pe Marry. Că încercase să aducă orice lucru ce-i lega, în relaţia noastră, doar ca s-o simtă din nou pe ea. Însă era atât de firesc pentru mine, nici măcar nu mă născusem să fiu iubită. Ci să duc, inevitabil, viaţa fugarei, fără un colţ de lume care să se plieze pe cerinţele mele. Nu am avut parte de o familie, de un băiat care să mă iubească pentru ceea ce sunt, de o viaţă bună, lipsită de griji. La naiba cu tot, vreau să dispar o dată.
M-am ridicat ameţită de jos, încercând să zăresc ceva printre lacrimi şi să rămân fermă, în pofida lucrurilor ce mi se întâmplau. Însă ştiam că am toate motivele din lume să cedez, aşa că poate ar trebui să o fac. Mi-am târâit picioarele până la uşă, auzind vocea brunetului strigându-mi numele. Nici măcar nu m-am obosit să îmi întorc capul. Voiam să plec.
Dar două braţe mi s-au încolăcit în jurul taliei, oprindu-mă. Am încercat să le îndepărtez, secătuită de puteri, însă nu s-au clintit. În schimb, spatele meu s-a lipit mai tare de pieptul său, transmiţându-mi vibraţii prin piele. A început să-mi mângâie gâtul cu nasul, respiraţia sa lovindu-se de umărul meu. Nu pot să cred cum orice plan se ducea pe apa Sâmbetei atunci când mă atingea. Mă întrebam ce fel de vrajă misterioasă foloseşte asupra mea, calmându-mă şi alungându-mi orice supărare ce mă macină. Dinţii lui mi-au muşcat uşor lobul urechii, înainte să-mi şoptească:
-Poate că semeni cu Marry, poate că ochii ei sau culoarea pielii sunt ca şi a ei. Însă atunci când zâmbeşti, te văd pe tine. Atât de fermă şi de convinsă, arătându-mi dinţii perfecţi. De fiecare dată când îmi spui ceva, aud vocea ta, puternică şi impunătoare şi mă sperie că ai putea să mă faci să-mi pierd cuvintele ascultându-te. Atunci când te mişti, o faci senzual şi lent, lăsându-mă să te admir, să îmi imaginez cum te dezbrac şi îţi explorez pielea delicată. Când mă săruţi, te simt pe tine. Pentru că o faci să pară o eternitate, iar eternitatea alături de tine nu mă înspăimântă. De fiecare dată când te încrunţi sau încerci să minţi, ai felul tău de a o face, încât nu pot să mă supăr pe tine. Chiar dacă semeni cu Marry, nimic din ceea ce eşti nu mă face să o văd pe ea. Eşti tu, Sakura! La început ai fost ea, o Marry pe care o căutam cu disperare şi pe care o găsisem fără să vreau. Însă nu eşti ea. Eşti mult mai bună, mai frumoasă, mai puternică şi mai sclipitoare. Te simt, Sakura! Pe tine!
Am înghiţit în sec, desprinzându-mă din braţele lui. Nu voiam să mă întorc, pentru că nu aş fi vrut să-i văd chipul care m-ar fi făcut să mă topesc cu adevărat. Însă m-a tras înapoi lângă el, prinzându-mi obrajii între palme şi obligându-mă să-l privesc în ochi.
-Este un singur lucru pe care-l ştiu cu siguranţă. Că voi face orice pentru tine, chiar dacă înseamnă să-mi încalc principiile sau natura. Aş abandona tot ce am, chiar şi sufletul meu, pentru tine. Dacă asta nu e dragoste, este tot ce am mai bun.
To be continued
