M-am saturat sa merg cu masina. Nu mai vreau sa mai stau in niciuna, niciodata. Stand pe bancheta din spate mereu simt ca sunt prinsa in cusca si ca raman fara aer. L-am rugat pe Sasuke sa ma lase sa deschid geamul dar nu mi-a raspuns, parand sa nu ma auda, si am crezut ca nu ma lasa. Priveam absenta pe geam, intrebandu-ma cat mai avem pana sa ajungem si ce se va intampla. Probabil ca nimic bun, in orice caz. Trebuie sa ma astept la ce e mai rau. Am invatat sa fac asta cu mult timp in urma cand am inteles ca viata mea nu este si nu va fi niciodata roz. Am inspirat adanc, calmandu-ma si alunganu-mi din minte orice gand. Nu are rost sa-mi bat capul cu lucruri prostesti. Poate ca ar trebui sa ma bucur de momentele de liniste pe care inca le mai am.
Uitandu-ma atent observ ca iesim de pe camp pe o strada mai larga si ma uit pe un indicator. „Autostrada UK 45", citesc in minte. Bun. Poate ca asta ma va ajuta vreodata sa fug si am sa stiu ce drum trebuie sa caut. Dar oricum nu ma astept sa mi se ofere sansa sa scap pentru cu brunetul care conduce nu pare genul de persoana care sa fie neatenta cu fetele rapite. Ba, din contra, sunt sigur ca ofera o mare atentie acestora.
Nu am mai oferit o atentie importanta drumului sau a masinilor ce treceau cu viteza pe langa noi, uitandu-ma pur si simplu in gol, fara sa ma gandesc la nimic. Speram doar sa ajungem mai repede. Nimic oricum nu poate sa se mai intample. Persoana mea nu ma mai intereseaza asa de tare. Ino nu mai este si am sa fiu singura de-acum inainte. Foarte bine. Nimeni de care sa-mi fac griji sau sa mai plang vreodata. Off, ce se intampla cu mine? Am devenit dintrodata de gheata. Nu ma mai intereseaza nimic si nu ma mai concentrez asupra prezentului sau a viitorului. Adevarul e ca am obosit sa lupt. Daca si o persoana ca si Ino a putut sa moara in doar cateva secunde, atunci cineva ca mine nu are nicio sansa. Nu ma mai intereseaza nimic. Au reusit. M-au facut un robot fara sentimente sau constiinta. Totul devine din ce in ce mai rau.
Masina s-a oprit si am deschis incet portiera, fara viata. Am tras o gura mare de aer proaspat si l-am urmat pe Sasuke in liniste, cu capul in pamant. Am mers putin timp si am auzit cum brunetul baga cheia in broasca si o rasuceste, deschizand usa. Nu am privit locul in care eram pentru ca nu ma prea interesa. A deschis o alta usa si mi-a spus sa intru inauntru si sa astept. Fara interes am intrat si m-am asezat pe canapea. Eram plictisita si lipsita de chef. Am invartit privirea prin camera in care ma aflam. Pereti crem, un tablou, o canapea pe care stateam, o masa din sticla curata fara urme de degete, un covor si o biblioteca. O camera obijnuita ce ma ducea cu gandul la un living. Dar stiam ca nu este livingul pentru ca totusi camera este cam mica si sunt sigura ca Sasuke are destui bani ca sa-si permita o casa mult mai mare cu camere spatioase si scump decorate.
Cineva a batut la usa dar nu am raspuns si in cateva secunde o femeie de vreo 40 de ani a intrat cu un zambet larg in incapere. M-am uitat la ea obosita, apoi mi-am lasat din nou ochii in pamant. A spus ceva dar nu eram atenta si vorbea mult prea incet ca s-o pot auzi. Sau era doar parerea mea pentru ca faceam tot posibilul sa nu aud nimic. M-a luat de mana si m-a ridicat in picioare. Atingerile ei erau delicate si mainile aveau o piele fina cum nu am mai vazut niciodata. M-a tras usor dupa ea si nu ii simteam atingerile, ca si cand ea nu era acolo, dar ma tinea de mana. Uitandu-ma la felul in care mergea, ca si cand ar pluti, atat de calm si de calculat ma facea s-o invidiez. Desi la 40 de ani ar fi trebuit sa iti apara cateva riduri pe frunte sau langa ochi, ea nu avea niciunul. Daca nu m-as fi uitat atent la ea as fi spus ca e o adolescenta, dar felul in care se imbraca si felul in care se comporta o trada.
-Stai aici, bine? mi-a spus si a intrat intr-un dormitor, lasand usa deschisa in urma ei.
M-am rezemat de perete, asteptand in linistie. Auzeam cum cineva vorbea dar nu puteam sa disting cuvintele. Am auzit o bufnitura si un tipat scurt, apoi o alta bufnitura. Femeia misterioasa a iesit din camera si a fugit pe hol. M-am uitat dupa ea cateva secunde apoi m-am apropiat de dormitor. Un alt tipat a strapuns linistea si m-am oprit grabita in prag. Sasuke tipa la o fata roscata si aceasta incerca sa scape de el. Roscata avea doar un prosop infasurat in jurul abdomenului si Sasuke doar boxerii. M-am speriat cand am vazut ca brunetul scoate dintr-un sertar un pistol negru si m-am dat un pas inapoi. Nu am apucat sa clipesc, totul s-a intamplat atat de repede, dar am inteles in cele din urma ce s-a intamplat atunci cand am auzit o lovitura puternica, pistolul descarcat si roscata zacand la picioarele mele. Sasuke a inceput sa rada ca un nebun si s-a facut comod inapoi pe pat. M-am uitat socata pret de cateva secunde la fata alba a fetei si la rana rosiatica din piept.
-Ai omorat-o? m-am uitat spre femeia ce fugise mai devreme cum ma impingea din usa si intra inauntru. Karin era una dintre cele mai scumpe!
Stupefiata de felul in care femeia ii spunea brunetului de cat de scumpa a fost roscata si modul in care Sasuke accentua cuvintele „Nu-mi pasa" am inaintat pe hol departe de acea camera. Probabil ca acea fata, Karin, l-a enervat cu ceva si el... A omorat-o asa. Oh Doamne, unde am ajuns? Unde am ajuns? M-am ascuns intr-o camera intunecata si am inceput sa suspin infricosata imaginandu-ma zacand pe parchetul rece impuscata in piept si pe Sasuke care rade privind scena. Mi-e frica. Simt teama cum imi inainteaza prin vene odata cu sangele si imi umple fiecare colt al corpului. Asta e mai mult decat rau. Eu nu vreau sa mor asa, gaurita de un glont al unui revolver vechi, stil Western. Eu, eu... Mi-am cuprins genunchii cu bratele, incercand sa ma opresc din a tremura. Eram gata de orice. Sa fiu batuta, sa fiu violata sau obligata sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac. Dar sa mor asa!
Cand se satura de tine sau esti o fata neascultatoare isi scoate pistolul fara niciun pic de strangere de inima si termina cu tine. Am inghitit in sec cand am auzit pasi pe hol si vocea brunetului strigandu-mi incontinuu numele, pe un ton malefic. M-am ascuns dupa canapea si am inchis ochii infricosata. O sa ma gaseasca si apoi cine stie ce-o sa faca. „Te rog sa nu ma gaseasca. Te rog!". Cineva a deschis usa si am stabilit ca oricat de tare m-as ruga, nimic nu o sa schimbe situatia. Nici acum, nici cand l-am rugat pe Itachi si poate ca niciodata. Cineva m-a tras cu putere de brat si m-a ridicat in picioare. Am intalnit ranjetul salbatic al brunetului si dintii lui albi aproape ca ma orbeau. Am incercat sa scap din stransoarea lui dar nu am reusit. M-a luat de par si m-a tarat dupa el pe hol.
Am zarit-o dupa un perete pe femeia de 40 de ani si am decis ca de-acum am sa-i spun Qyu, dupa cum am auzit ca o strigau prin casa diferite persoane. Cand am ajuns in acelasi dormitor si Sasuke m-a trantit pe pat, inchizand usa, mi s-a facut greata zarind urmele de sange de pe parchet. In aceeasi camera, acum cateva minute, Karin era in viata, luptand pentru existenta ei, sperand ca vreodata o sa scape de acest chin. Dar fiecare dintre fetele care au luptat au pierdut. Si Hinata, si Ino, si Karin. Acum am mai ramas doar eu. Tot in aceasta camera inca mai sper ca o sa reusesc vreodata sa scap. Tot aici unde a sperat si Karin sper si eu ca totul se va termina rapid si ca nu o sa doara. Am tremurat cand Sasuke si-a strecurat mainile pe sub bluza mea. Nu am mai fost atinsa de ceva timp asa. Dar acum parca totul imi facea scarba cel mai tare.
