J&D

Chapter 20

Deși ceea ce am spus a părut a fi un apropo, nu am vrut să fie acesta mesajul. Mesajul e ca e prima oară în viața mea în care un băiat mă ține în friendzone! Ma iubește, eu îl iubesc, el se încăpățânează, eu mă încăpățânez, și așa merge ,,relația“ noastră.

— Nu zâmbi cu subînțeles, că nu ajungem nicăieri să știi! Îl atenționez răzând.

— Ooo, ce reeekt pentru mine!

Prezența sa îmi face chiar bine. Știe să glumească, știe să iasă dintr-o situație jenantă, știe multe. Când vreau să-l mai întreb de Derek, telefonul îmi sună. Mă uit la ecran și văd numărul cu numele de contact ,,Anonim“. Pe moment îmi vine să râd când mă gândesc că ești tu, dar te-am trecut așa în telefon când nu stiam cine ești în primele mesaje. Iar când mă gândesc că noi doi eram într-o ceartă nu-mi mai vine să râd.

— Da, Derek. Ți-am răspuns pe un ton iritat, fiind încă nervoasă pe scena de mai devreme.

— Noi doi trebuie să discutăm urgent. Unde ești? Mi-ai răspuns la fel de decis ca si mine.

— Sunt cu Alex. Am spus adevărul, atrăgându-i atenția fratelui tău.

— Poftim?! Jessyca, stai departe de el, la cel puțin 10 metri! Nu te vreau lângă el!

Tu ai mai continuat cu chestii de genul dar am indepartat telefonul de ureche si mi-ai dat ochii peste cap. Mă plictiseai prea tare.

— Ok?! E tot ce aud când pun telefonul la ureche.

— Ok. Răspund, chiar dacă nu știu la ce am răspuns.

— Atunci, da-mi-l.

— Ce să-ți dau? Am întrebat nalamurită.

— Pe Alex la telefon! Tu ești atentă la ce-ți spun?

Asta chiar n-o sa fie bine. Îi întind telefonul lui Alex apoi îi șoptesc: ,,Nu știu frate, te descurci!“. O ceartă între ei doi e tot ce îmi doresc, adevărul. Zâmbetul de pe fața fratelui tău nu dispare, chiar se mărește când îți spune ,,alo“. Asta chiar nu se va termina bine.