J&D

Chapter 9

Știi ce e ciudat? Ca mă uit la pliculețul din mână gândindu-mă dacă ar trebui sau nu să îl iau.

- Domnisora Jessyca? Am fost întreruptă de menajera casei din gandurile mele cu tine. Am fost nevoită de asemenea să ascund plicul.

- Sophie, de câte ori ți-am zis?! Bați la ușă si daca eu vreau sa intri îți spun ,,da"! Nu ca bați și după intri!

- Dar...

Încerca să spună ceva dar deja gândul ca m-ar fi văzut mă înfricoșa.

- Niciun ,,dar"! Poți pleca! Tipam la ea până ai ajuns...tu.

Am făcut ochii de două ori mai mari mirându-mă în adevăratul sens al cuvântului. Ce căutai tu la mine acasă.

- Voiam să vă anunț ca a venit domnul...

Nici nu am mai băgat în seama spusele lui Sophie, doar mă holbam la tine.

- Mulțumesc doamnă. Ne puteți lăsa singuri? Ai incercat să fii politicos, rămânând doar noi doi.

Eu tot la tine mă uitam total uluită. Am înghițit în sec în timp ce te apropiai de mine cu pași repezi. Te-ai uitat la pumnul strâns în care aveam pliculețul. Printr-o mișcare l-ai luat.

- Ce faci? Te-am întrebat nervoasă.

- Tu, ce faci! Tu realizezi cât rău îți faci? Ai început să zbieri la mine nervos în timp ce ai pus praful în buzunar.

- Tu îmi faci! Parcă mă iubeai!

- E un clișeu total tot ce se intampla. Oricât de mult vreau sa nu-mi pese, îmi pasă. Oricât de mult vreau să te uit, ești mereu în mintea mea. Oricât de mult vreau să te urăsc, te...

- Jessyca! Ce e cu zarva asta?

Când aveam cel mai frumos moment, momentul ce mi-ar fi făcut ziua mai frumoasă, a apărut mama.

Dacă acea continuare era cum speram eu... Te iubesc...