J&D

Chapter 23

Deși aș fi preferat să stau pe hol și să vă aștept să ieșiți, ca mai apoi să va vad cum va iubiți și să avem un Happy And, stau și va privesc exasperată cum vă certați. Din nou. Am oftat și am privit către doamna psiholog. Aveți 45 de minute pe ceas de cand vă certați.

— Deci... Cearta a început când el ți-a mâncat ciocolata, iar tu te-ai dus și l-ai spui mamei, dar el a negat asta în fața ei și tu fiind mai mic nu ai fost luat în serios. Vorbea către tine doamna specialist deja plictisită.

— Da! Adică nu... Ce naiba? Sună prea prostesc! El mereu m-a crezut un tocilar, un ratat.

— Dar tu cum l-ai privit pe el?

— Ca pe un ratat mai mare, normal.

Deși mă bufnise răsul, am încercat să mă abțin. Fața lui Alex s-a transformat și ea în una nervoasă, dar în același timp gânditoare la o replică.

— Dacă prostia ar durea, tu ai fi de mult în spital. Dumnezeu m-a făcut pe mine iar apoi din ce a ramas te-a făcut si pe tine, dar din păcate ai rămas o eșuare. Ups.

Tu e vrut să sari deja la bătaie dar eu am intervenit la timp, chiar nu mai aveam chef de o altă ceartă cu voi doi.

— Stop! De ce vă urâți atât de mult, de ce?! Trebuie să existe un motiv foarte bun pentru asta!

— El mi te-a furat încă din prima! Și nu mă refer la ziua de ieri!