Vecini

14

- Tati! Spune-mi, spune-mi, cei doi devin prieteni, nu?

- Pai lasa-ma sa continui, ii zic eu razand

Cei doi erau inca pe trotuar. Afara era bezna. Fata il privea zambind si astepta raspunsul lui. Insa el doar statea si o privea. Fata incepu sa rada apoi incepu usor sa mearga.

- Se lasa frigul. Ar trebuii sa mergem acasa~ zise ea in timp ce se indeparta usor

Baiatul se grabii sa o ajunga din urma. Mergeau spre casa prin lumina lasata de stele, luna si de masinile ce treceau una dupa alta.

Ajunsi la etajul lor amandoi stateau in fata usii lui. Amandoi se gandeau "ar trebuii sa intru primul?". Era liniste si doar respiratiile lor se auzea.

- Vrei sa bem un ceai sa ne incalzim putin? intreba fata

Baiatul tresarii si statu putin pe ganduri. Sa accepte? Sa nu accepte? Nu stia ce sa faca. Era curios in legatura cu ea insa in acelas timp vroia sa traiasta la fel cum traia pana sa apara ea in viata lui.

- De ce nu, zise el pana la urma

Fata deschise usa apartamentului ei si intra. Baiatul intra si el, se descalta apoi intra in sufrageria mica. Se uiat in jur. Casa era mica insa foarte draguta. Baiatul se simtea comod insa nu stia de ce. Nu trebuia sa fie asa, cel putin dupa parerea lui.

- De musetel sau mere? E tot ce am, zise ea dezamagita

- Musetel, raspunse baiatul asezandu-se pe scaun

Ceaiul era gata dupa 10 minute. Fata se aseza si ea langa el si incepu sa bea usor din ceai. Fetii nu ii placea sa stea asa, fara sa zica nimic. Vroia sa se apropie mai mult de el.

- Nu ai de gand sa-mi raspuzi? intreba ea razand

- La ce? intreba el putin confuz

- Daca vrei sa fim prieteni~

- Eu.. Nu stiu... Pentru mine e ceva nou

- Ce e nou in a avea un prieten? intreba fata foarte confuza

- Totul!

- Tu nu ai nici un prieten?

- Nu..

- Iti bati joc de mine, nu? zise ea razand insa baiatul era serios.

- Nu, sunt cat se poate de serios.

- Dar.. De ce? Eu am o gramada de prieteni.

- Eu sunt diferit. De cand eram mic eram ignorat. Nimeni nu ma baga in seama. De parca nu m-ar vedea. Chiar si la scoala cand ridicam mana sa raspund nu ma vedeau, desii eram in prima banca. Chiar si parintii mei nu ma vedeau. Parca eram o fantoma. Chiar ma intrebam "Am murit? Chiar sunt o fantoma?" insa din pacate nu eram mort. Asa ca am inceput sa traiesc in umbra. Am incetat sa ii bag in seama pe cei din jur. Am trait tot timpul ca o fantoma. De asta am fost asa nervos si mai ales confuz cand ai inceput sa te apropii de mine. Nu sunt obisnuit cu asa ceva, zise baiatul uitandu-se in cana lui cu ceai profund

- Aaah~ Inteleg... Acum totul are sens. Credeam ca ma urasti, zise ea usurata. Insa ar trebuii sa accepti prietenia cuiva~ continua ea zambindu-i cat de sincer poate ea

Baiatul se uita la ea insistent iar fata era confuza si parea ca urmeaza ceva. Se simtea ca in drama in care s-a uitat.