EXTRAconjugal 🔞 (finalizata)

Capitolul 22

Sebastian a plecat imediat ce m-a lăsat pe mine la tribunal si nu a mai sunat. Dacă ar fi sa citesc printre rânduri asta înseamnă 'ramai cu bine' în limbajul amantilor.

Nu vreau sa ma gândesc cum a reușit în nici 2 săptămâni sa-mi dea lumea peste cap cu atâta ușurință. Prefer sa cred ca a avut o zi grea și n-a avut timp de mine dar un telefon nu-i lua mai mult de 1 minut...

Am încercat sa-l sun puțin mai devreme dar apelul era în așteptare și nu m-a sunat înapoi. Imi fac repede o salata de fructe ca sa nu treacă ziua fără sa fi înghițit ceva și iau laptopul în brațe pentru ca trebuie sa mă pregătesc de procesul carierei mele.

Nu apuc sa deschid folderul pentru ca cineva bate la ușă. Înjur încetișor pe nemernicul care îndrăznește sa mă derajeze și mă ridic cu lene din canapea pentru a răspunde.

Ma uit pe vizor și văd un buchet mare de trandafiri. Inima mi-o ia la galop și mintea îmi fuge la Simson. Numai el îmi trimite trandafiri dar numai de ziua mea. Oare a aflat de Sebastian și s-a decis sa divortam?

Cu inima cât un purice și cu mâinile tremurânde descui usa și cu un ultim oftat o deschid. Acum, cu totul în mărime naturala pot sa-mi dau seama ca în spatele buchetului de trandafiri se afla Sebastian și răsuflu ușurată.

- Sebastiaan...

Lasă buchetul în jos și cu un rânjetul parca desprins din revista mă scanează.

- De unde știți ca sunt eu?
- Nu știam.

Îl trag înăuntru pentru ca deja mă simt înfierbântate și vreau sa-l devorez. Ma bucura atât de tare faptul ca a venit la mine încât uit toată supărarea pe care o simțeam mai devreme sau de faptul ca trebuia sa lucrez la divorțul celebru și mă arunc în brațele lui inabusindu-i cuvintele care vroia sa le spună prin zeci de sarutari grăbite.

- Ema...
- Ssst, canapeaua.

Ca un iubit minunat ce este se supune și pana sa ajungem la canapea eu sunt deja dezbrăcată de tricoul lui și singurul articol vestimentar care mă mai acoperă sunt chiloții. Îi desfac și eu grăbită nasturii de la cămașă pentru ca vreau sa-l simt lipit de trupul meu, sa- mi preseze sanii de pielea lui fierbinte și sa-l gust.

* O ora mai târziu suntem amândoi în bucătărie și pregătim ceva de mâncare. Printre sarutari și mângâieri reușesc sa pun crevetii pe foc și îmi inabus chicotelile.

- Sebastian, fii cuminte.
- Sunt iubito îmi șoptește în ureche iar eu simt ca mă cutremur. Atunci începe sa mă gâdile și fără sa-mi dau seama încep sa rad așa cum nu am mai facut-o din copilărie.
- Esti minunata iubito și sunetele pe care le scoți mă excită la culme.

Ma ia in brate si ma așează cu fundul pe masa din bucatarie dar nu apucam sa ne infierbantam prea tare pentru ca miroase a ars. Pana sa mă dezmeticesc eu Sebastian deja atingea cârpă de bucătărie care era în flăcări și deschisese geamul.

- Sebastian?
- Stai linistita iubito.
- Ce s-a întâmplat? Întreb de parcă as fi venită acum cu pluta și nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Atunci lasă balta tot ce făcea și vine spre mine rânjind.

- Începi sa te îndrăgostești micuto și asta e minunat. Dacă era după tine acum eram adânc intre picioarele tale fără sa-ti dai seama ce se întâmplă în jurul nostru.
- Sebastiaan...
- Ssst, zi ca n-am dreptate.
- Eu...
- Și eu Ema. Și eu mă îndrăgostesc de tine așa ca nu ai de ce sa te temi. Nu-ti nega sentimentele iubito.
- Putem sa vorbim despre asta?
- Bineînțeles. Putem sa vorbim despre orice vrei tu dar întâi lasa-ma sa sun după o pizza ca trebuie sa-mi recapăt energia. ..

El începe sa râdă iar eu simt ca-mi dau lacrimile. Oare asta simt pentru el? Oare are dreptate și chiar încep sa mă îndrăgostesc? Așa s-ar explica multe... Ce mă fac? Pot sa-l fac fericit? Pot sa mă las iubită? Merit?

Mă uit la el cum închide telefonul și merge la frigider sa scoată o sticla de vin fără sa se streseze ca este doar în boxeri. Ma uit în jurul meu și totul e un haos, nu mai este nimic la locul lui. Ma uit la mine cum stau pe masă cu picioarele desfăcute, cu cămașa lui pe mine deschisa la câțiva nasturi și nu înțeleg cu s-a ajuns aici.

- Vorbește cu mine iubito.

Ma sărută ușor pe frunte și mă da jos după masă fără sa mă atingă prea mult. Îi sunt recunoscătoare pentru asta, pentru ca mă lasă să am capul limpede.

Ma asez ascultătoare la masă în timp ce-mi da un pahar de vin.

- Încep eu?
- Da.
- Am vorbit de la început despre posibilitatea de a ne îndrăgosti unul de celălalt...
...
- Ai spus de atunci ca nu vrei sa-ti complici viața cu sentimente și tocmai de aceea nu am spus nimic pana acum. Nu am vrut sa te preseze cu ceea ce simt eu. Am spus ca eu îmi asum orice risc și așa am făcut. Dacă nu simți nimic și doar mi s-a părut e Ok, nu vreau sa te întristezi.

Așa este, are dreptate cu ceea ce spune și pot sa îmi aduc aminte discuția perfect. Dar mi-e frica...

- Sebastian...
- Nu te întrista micuto, uită tot ce am zis te rog. Vreau sa zâmbești.

Pe fața lui se poate citi cu ușurință îngrijorarea ceea ca ma face sa imi permit un zâmbet în coltul gurii pentru ca este o diferență uriașă fata de cum era la început.

- Imi aduc aminte discuția.
...
- Îmi e frică de sentimente. Nu m-am gândit pana acum la asta dar cred ca ai dreptate, am început sa simt ceva dar mi-a fost teamă să dau un nume sentimentelor.
- Ema...
- Acum e rândul meu iubitule sa vorbesc. Încă mi-e teamă și nu știu cum sa mă comport acum când mi-am aflat diagnosticul... Mi-e teamă că am să mă sperii și o sa dau înapoi. Mi-e teama sa nu te rănesc.
- Nu te gândi la mine iubito. Și n-am sa te las eu sa te sperii și sa dai înapoi.
- N-am fost niciodată îndrăgostită și nu știu cum sa mă comport.
- Eu m-am îndrăgostit de tine așa cum ești iubito. Nu vreau sa schimbi nimic la tine.
- Tu ai făcut ca relația noastră sa meargă Sebastian. Tu ai venit mereu la mine și ai făcut totul sa nu renunț pana acum.
- Și o sa fac la fel și in continuare iubito. O sa vin de câte ori pot sau vrei tu.
- Eu nu știu dacă as putea sa fac asta.
- Nu ti-am cerut nimic Ema și n-am s-o fac.
- Stiu. Dar pana când?
- Nu sunt un puști micuto. Știu ce vreau, pe tine. Știu ce îmi poți oferi și pentru mine este minunat. Nu mi-ai promis nimic de care sa nu te ții de cuvânt. Și nu o face nici în continuare. Sunt conștient ca suntem amândoi pe nisipuri mișcătoare dar eu îmi asum asta.
- Și dacă o sa te plictisești? Dacă o sa te alung iar pentru ca mi se face frica?

Simt ca îmi dau lacrimile. De ce nu mă înțelege? Ce zic eu și ce înțelege el...

- Nu sunt un obsedat. Dacă mă alungi din casa ta, te iau în brațe și te duc în casa mea. Dacă ți se face frică, te iau în brațe și te iubesc pana iti trece. Oricum ar fi tot te iau în brațe. Dacă nu mă mai vrei, plec.
- E așa ușor cum zici tu...
- A venit pizza, scuza-ma puțin.

Îl urmăresc cum se ridica și pot sa-mi dau seama după poziția umerilor ca este tensionat deși nu vrea sa para.

Diferențele dintre 'viața cu Sebastian' și 'viața fără Sebastian' sunt evidente și tot ce știu e ca nu sunt pregătită să renunț la el. Nu încă, nu acum. Abia am început sa gust din placerile vieții și vreau sa continui. Ma ridic de la masă în același timp în care el intra în bucătărie și sar de gatul lui.

- Of iubito, mă omori tu. Pizza?
- E prea fierbinte... Vreau sa te simt 'adânc intre picioarele mele'...
- Plăcerea mea.

Scuzați întârzierea dar nu prea mai am inspiratie 😦 Sfaturi, păreri? Spor la citit😙😙😙