EXTRAconjugal 🔞 (finalizata)

Capitolul 32

Capitol dedicat lui Avrora1717 Skerhak si Luiza_Antonia
Va multumesc

Cateva saptamani mai tarziu
Ema

- Sebastiaan, te rog...
- Nu Ema, nici nu vreau sa aud.
- Dar asculta-ma macar. Intelege ca e mica si se poate accidenta foarte usor, nici nu stie macar sa mearga...

Il scot din sarite, dar si el pe mine. Rau de tot. De cand ne-am mutat la el, micul meu inger se transforma intr-un dracusor, iar el ii canta in struna.

Discutiile astea sunt la ordinea zilei intre noi pentru ca a ajuns sa-i ciuguleasca din palma fetitei si ea profita. Nu condamn copilul, pentru ca incearca, dar pe el da.

Marul discordiei de data aceasta e cumpararea unei biciclete pentru Angi... Bicicleta... 2 roti, pentru un copil care abia merge in picioare.

Stiu ca o adora, mi-a arata asta si e destul de evident, dar prea se transforma in plastilina in mainile ei.

- Ema, am incheiat subiectul.
- Ba deloc.

Ma duc si-i trag dosarul de sub nas pentru ca acum vorbesc eu, sotia lui si merit mai mult respect.

- Ce vrei Ema? Ma innebunesti tu pe mine...
- Si tu pe mine. Stiu ca o iubesti si vrei sa-i oferi totul, dar hai sa gandim putin. Are 5 ani, neimpliniti, abia sta pe propriile picioare si tu vrei sa stea pe doua roti... E absurd, e prea mica, o sa se raneasca...
- Sa nu mai spui niciodata asta!

Of, bine ca-i Angi la gradinita si nu ne aude cum ne certam...

Se ridica nervos de la birou si ma priveste cu dusmanie. Bate cu palmele in masa si efectiv maraie la mine.

- Nu o sa permit niciodata sa se raneasca. O sa o invat eu sa mearga pe doua roti, asa cum ai invatat-o si tu sa mearga pe picioare. Ii cumpar un echipament de protectie complet si totul o sa fie bine. Nu pot sa o refuz sau sa-i rup aripile atunci cand vrea sa faca ceva.

Doamneee. Da-mi Doamne rabdare cu descreieratul asta. Ii rupe aripile, auzi la el...

- Sebastian, esti prea moale pentru ea si prea o alinti...
- Pentru ca o iubesc!
- Si eu o iubesc, dar trebuie sa inveti sa spui 'nu'.
- Nu! Nu o sa invat sa-mi refuz copilul. Deja mi-ai furat 5 ani din viata ei Ema si pentru asta nu o sa te iert niciodata.

E clar. Ajungem iar la aceeasi discutie fara sfarsit in care eu sunt o nenorocita care a fugit si insarcinata pe deasupra. Nimic mai adevarat, nu pot sa neg.

- Faci cum vrei. Eu vroiam sa-i luam o tricicleta pentru inceput, e mai potrivita pentru varsta ei.
- Nu. Vrea bicicleta si bicicleta o sa aiba.
- Perfect. Eu oricum sunt degeaba, tu stii ce-i mai bine pentru copilul nostru...
- Exact!

Du-te dracului. Ies din birou trantind usa si injurand de mama focului. Prefer abordarea asta decat sa incep sa plang ca o bocitoare la capataiul mortului, asa cum simt defapt.

De cateva saptamani bune sunt pe post de umplutura in viata copilului meu. Sunt aici ca sa zica fetita ca are mama, dar adevarul e ca am pierdut controlul complet.

Pe de o parte imi place faptul ca nu mai sunt singura responsabila, dar imi vine tare greu. Pana mai ieri totul depindea de mine si ei luam deciziile, asa cum credeam ca e mai bine, dar azi... Nu mai insemn nimic, cuvantul meu este egal cu zero si nici macar Angi nu-mi mai cere parerea.

Speram din suflet sa pot sa recuperez relatia cu Sebastian, dar el e mai inversunat ca niciodata impotriva mea. Mi-e greu. Mi-e tare greu si plange sufletul in mine de fiecare data cand ne certam, dar este mult prea incapatanat. Am incercat sa ma apropii de el, sa-i vorbesc frumos si dulce, ca altadata, dar totul se incheie prin cearta... Nu mai pot mult asa.

In fine, poate putina munca ma va ajuta sa trec si peste episodul asta. Iau laptopul in brate si deschid folderul cu procesul care il am in cateva zile. Trebuie sa pregatesc apararea, dar nu sunt buna de nimic. Cum sa pot sa apar pe altii cand viata mea e praf? Cum sa dau idei si solutii daca mintea imi e doar la sotul meu si la durerea din suflet?

Am lasat totul vraiste in urma si am fost de acord sa ne mutam aici, in speranta ca vom forma o familie. Bine, e drept ca nu prea am avut alternativa, dar ideea e ca in sufletul meu am acceptat cu bucurie schimbarea.

Il iubesc pe Sebastian la fel de mult ca acum 5 ani cand am plecat, dar nu-mi da nici o sansa... Nu are incredere in mine, ma uraste si imi arata asta in fiecare zi, de cate ori are ocazia.

Aud un ras nervos de langa mine si-mi intorc privirea. Sta cu mainile in san, ma priveste cu dusmanie si are un ranjet rautacios.

- Plangi dna Simson? Nu-mi vine sa cred... Ma crezi atat de fraier incat sa dau vreo importanta lacrimilor tale?

Ma prinde de mana nervos si strange.

- Ce urmaresti? Sa ma indupleci si sa-mi furi copilul? Crezi ca daca versi o lacrima din coltul ochiului eu o sa ma inmoi in fata ta? Niciodata Ema. Niciodata nu o sa mai am incredere in tine...

Ce vorbeste? Nici prin gand nu mi-ar trece sa mai plec vreodata. Inca mai sper la ziua cand vom fi o familie si nu o sa obosesc sa lupt pentru visul meu.

Imi sterg lacrimile care nici nu stiam ca-mi curg pe obraz si ma smucesc din mana lui.

- Esti paranoic Sebastian. Daca vroiam sa fug, as fi facut-o pana acum, chiar si fara acordul tau. Iti imaginezi niste lucruri care nu se vor mai intampla. Sa-ti intre bine in cap ca stau in casa asta de buna voie si o sa raman, oricat venin ai arunca spre mine. Nu-mi e frica de tine si de iesirile tale de om nebun.
- Poate ar trebui sa-ti fie...
- Poate, dar nu-mi e.
- Atunci o sa-ti dau o lectie sa intelegi cat de naiva esti. Tu nu mai insemni nimic pentru mine si o sa-ti demonstrez imediat.

Inca 2 capitole si terminam si aceasta carte. Ei, cum vi se pare? Spor la citit😘😘😘