CÂND NORII SE CIOCNESC
Dragostea mea pentru amintiri este atât de mare,
Încât inima mi se topește în amurgul zilei.
Noaptea răsare atunci când ești departe,
Tu, vis, păstrător de speranțe.
Pe geamul tău, păsări ofilesc
Pe chipul tău, cimitire înfloresc
Degetele-ți sunt crengi înlănțuite
Tăcere! Rădăcini încalți în picioare.
Și mintea ta, un soare dărăpănat
Și ochii tăi, stele aburinde
Și buza ta, făr’ de pereche
Lacrimi te-mpresoară
Aievea unui nor nelegiuitor.
Ura mea pentru vânat este atât de anodină
Încât însă-mi ghilotina, cina mi-o va pregăti.
În contrast de alb și negru
Tu, vis, trecător, amăgitor.
Prin caverne pribegesc, de carne mă ciupesc
Să-mi amintesc
Cât de vie-i moartea ce-o pândesc.
ieri sunt
azi voi fi
mâine am fost
Deasupra ta, tu vis frumos. Urât
Norii se ciocnesc
Când privirea mi-o răstorn
Te privesc.
Ești ca mine.
Ești ca restul.
Nu te recunosc.
Ești un străin, al nimănui.
