I
Deschide-ți ochii, drag copile!
De ești mare, de ești mic,
Tu pe lume ai venit
Ca un dar – iubit, divin.
Alină frigul și doboară, reci fiori de-odinioară,
La sânul maicii ai tot plâns,
Lacrimi de lapte și-un surâs.
Simțit-ai căldura tatălui?
Rostul lumii pe pământ.
Auzit-ai șoapta blândă a bunicii?
Vise, dulcile-amintiri.
Deschide-ți sufletul, biet copile,
Căci n-ai să poți vedea nicicând, primul zâmbet oferit
Veșnicia nu-i eternă – recviemul efemer.
N-ai să mai fii niciodată, într-un Paradis de nouă luni
Să fii în viață de-o secundă, martorul Creației.
Curaj, copile, nu-ți fie teamă!
E timpul să ne spui povestea ta.
Căci lumea se va depărta
Și vei rămâne solitar, nicăieri în lumea ta.
II
Mereu vor fi urechi s-asculte glasul tău,
Ochi să vadă comoara ta,
Vorbe să-ți clădească încrederea,
Mâini să te îmbrățișeze cald,
Degete care să-ți tămăduiască rana,
Buze să te sărute,
Banalul, să te sâcâie.
III
Ai ales calea greșită, oprește-te o clipă!
Privește înapoi și iarăși
Corectează ce-ai greșit.
Prețuiește ce-ai pierdut,
Căci nu-ți poți recupera trecutul
Prezentul e ființa ta, viitorul, al nimănuia.
Dar tu fii înțelept, copile!
Inima ta e viața însăși plinătatea.
