Un fel de poezie în care condamn vânatul... Nu știu...
Ciclul prăzilor
Semințe prăjite și tort îmbibat în sânge
Nu al meu, nici măcar al tău
ci al animalelor
Feeric vânate
Cu acuitate.
vânați!
Laptele-i excavat, din vaca sprințară
Când ochii-i deschizi, o parolă primești
căci mintea nu-i neagră
E plină de culori -
Alb, alb
Negru și negru.
Artificii anemice, o comă putrezindă
Și mireasma unui tril
de fals îndrăgostit.
Te-am primit la Împărat
La curtea Veacurilor
Ți-am oferit veșminte, cum nimeni n-a văzut
îngropată până la genunchi
de vastă
Lumină cavalerească.
Și tu? Tu n-ai mulțumit.
Pedeapsa ți-o voi oferi
Ca un dar, la dumneata
Trupul ți-l voi grebla
În inimă-ți voi înfige
semințe prăjite și încinse
să te doară, să te ardă
demonii să nu te piardă
și-ți voi da să bei și să mănânci
tort cu praf de sânge
să nu lași zațul!
e cel mai bun – ia-l ca pe un sfat
E ultimul.
Vânând devii vânat
E doar alegerea ta.
Nici demn de oasele-ți măldăr nu mai ești
Prada a urcat pe tron.
Ești mort.
Ești condamnat.
Ești vânat.
Ești un ciob.
