~ Știu că este o poezie ciudată, iar titlul este și mai ciudat, dar titlul are semnificația lui. Ca să vă dumiresc, poezia este o sumă de contradicții și metafore și antiteze. Sper să vă placă ~
totu-i alb în jur – niciunde
atât de alb, încât e negru.
și plouă din pământ, cu lacrimi de lavă
căci vulcanii noroioși, scuipă zăpadă.
laleaua răsare, cu petale subterane
și spinii trandafirilor atârnă – candelabre solitare.
buzele cusute și ochii sticluiți sunt martori taciturni
în răstimpuri vestejite - ce huruială nefertilă!
coboară Izis, formată prin cutare
și divide omul, care războiul îl iubește
din născare, primul gând ivit
n-a fost „mama”, n-a fost „tata”:
a fost „răul”, căci e mai presus de Cer.
iar dacă asta-i tot ce vrei,
atunci, omule, război să fie!