Probabil ce mai sentimentală poezie pe care am scris-o. Sper să vă placă :)
lumină ce mă-nconjori, sublimă-ți este negura, cu care mă-nfiori
plutesc în aer, scântei caramelizate, din soba-nfumurată, ard focuri înspumate
printre vuiete-mi strecoară, lopeți de plumb ca vântul scămoșat
dorințe silențioase, în lingoarea-mi crudă țes, tot ce am pierdut, într-o clipă să le mai primesc
s-absorb chipuri înstelate și zâmbetele mătăsoase, să vă simt taina buzelor și căldura ochilor
să mai am cui să mă plâng și să-mpart cu lăcomie, bucurie și iubire;
o, tată, nu mai plânge, căci din ochi îți curg dureri, ce în suflet tu le porți, ca un brav erou
ți-ne-o-mbrațe pe-a mea mamă, că e firavă, nevinovată, este tare-ndurerată
pune, frate drag un lemn, în soba tot îndepărtată, să-mi alin zădărnicia
nu lăsa să mă răcesc, căci nu vreau, din pulbere să-ți șoptesc
cât de mult eu vă iubesc;
sora mea, cu chip de înger, nu-ncerca a te-apleca, e pustiu aici de jos,
să am spatele din lemn și un ochi zăcând la soare și-altul mucegăind sub clar de lună
dar îndată-i voi zări, pe bunici, dulcile amintiri, niciodată nu le-am uitat, ci în inimă am păstrat
doina timpului gravată, în adânca-mi plinătate;
vin alaiuri negricioase, multe umbre fermecate, să mă ia de lângă voi
cei ce m-ați născut și negreșit v-ați îngrijit să mă-nalț și să-nfloresc
precum pomii roditori, găsit-am puterea să trăiesc;
e rece, tot mai rece, ca prin ceață vă privesc, lacrimi n-am, căci s-au uscat
între-acești pereți îngheț și înot fără-ajutor, printre ape hămesite, ce din mine vor să muște;
nu-ntinde mâna, tată, căci nu pot să ți-o mai prind, ții minte, ieri, când ne certam
zâmbetele noi le-alungam, răutate diluată răspândeam?
îmi cer iertare de la toți, n-am putut s-o fac atunci, când totul încă mai avea un rost
semaforul s-a schimbat, verdele s-a colorat, e vremea să vă părăsesc
în lacrimile voastre să mă scald, și de-acolo, unde voi fi, să fiu aproape
să vă veghez, aerul să-l împrospătez, gânduri bune să tot țes
închideți capacul, trageți cortina peste mine, nu vreau să vedeți cum necontenit suspin;
Adio, lume, adio mie, aș vrea să fie, doar o reverie.
