împușcă-mă cu-a ta văpaie
să mă vântur printre stele, precum meteorul
astăzi.
să simt pulsând anticul în mine
dă-mi șansa să-mi vând odorul
pe-un ciorchine de obraz
unde lacrima nu (mai) curge.
îngroapă-mă în zidul alb-ntunecat
gândurile mi le oblăduiești
și revarsă peste mine
munți, podișuri și câmpii
toate ce au îndurat, lungul drum de la-nceput
zăcășeală și venin.
plouă chimic, de-aici de jos
aerul, un praf înnecăcios
ce se-tinde ca o lână
și dispare-n orizont.
Hera iar zâmbește-amarnic, răsucind, priviri geloase
pătimașă-n pântecele-unui zeu, sfrărâmând în pumni istoria;
oi fi vrut tu lumea a estropia
dar ai greșit, când n-ai văzut
miracolul din mine.
Addenda.
