"The bad man..." (Volumul 2)

Capitolul 21

Kacie P.O.V
Ma trezesc exact cum mi-am dorit. Pentru prima data, ma pot trezi de placere ci nu cu forta sau de teama lui Zack care putea sa intre in camera cand voia avand in mana un pistol prin care sa ma sperie. Am langa mine cea mai importanta persoana din viata mea. Nu ma satur nicio secunda sa-i vad acei ochi albastrii, gropitele adorabile, parul lui moale si blond si mai ales acele buze mari, reci ca un turture de gheata. As vrea sa-l trezesc dar o parte din mine imi spune sa-l las sa se odihneasca avand in vedere ce s-a ntamplat. Iar daca vorbim de parti, da, asa e, sunt fericita ca il am pe Christian langa mine dar, cealalta, pe de o parte ii este tare dor de fetita ei, Anastasia. Nu e corect, chiar deloc sau poate da. Poate distanta dintre noi doua o ajuta pe ea sa nu fie bagata in probleme astfel incat ca ea sa traiasca o viata care si-a dorit-o de la bun inceput in povestile pe care i le citeam in fiecare noapte, fie ca a fost senina, ploioasa, furtunoasa. Am de gand sa nu ma mai las usor controlata, nu e dreapta viata, am ajuns chiar sa trag aceste concluzii fie ca sunt rele. Nu am o stare linistita, absolut deloc. Imi este greu si habar n-am ce se va intampla cu viata mea in continuare. Sunt nesigura pe mine. Niciodata nu mi-am imaginat ca viata poate sa te loveasca dintr-o data chiar asa de rau. Trebuie sa-mi vad fetita, sunt constienta ca o sa fie mega fericita vazandu-ma dar, sunt constienta ca o voi baga in probleme. Nu m-as ierta niciodata.
Decid sa ma ridic din pat, ma duc la baie, imi fac rutina de dimineata, ma spal pe fata cu apa rece ca gheata si ma schimb in ceva mai comod. Un tricou alb, o pereche de pantaloni de trening gri si in picioare, papuceii mei cu iepurasi. Imi mai arunc odata privirea catre Christian. Nu pot sa descriu sentimentul pe care il simt in acest moment. Ma duc mai aproape de el si ii sarut obrazul. Cobor in sufragerie, pana si de ea mi-a fost dor. Vad ca sunt singura care s-a trezit. Cred ca e ora 12, nu vad de ce sunt singura treaza. Imi i-au telefonul si raman uimita. E 07:00. Nu stiu ce se intampla cu mine. Mi-a venit o idee. Daca nu ma pot duce sa o vad, atunci poate altcineva sa o faca. Nu fata in fata. O sa inregistrez un video prin care sa, nu. Ii voi scriu un biletel. Ma duc repede catre biblioteca de unde imi i-au o foaie mica si un pix.
"Draga mea fetita, o sa citesti acest biletel peste cativa ani, mai bine spus, atunci cand va veni timpul sa stii sa citesti si cand vei putea fii puternica pentru a intelege. Probabil ca nu m-ai vazut de multi ani, de mult timp. Nu este un abandon, niciodata nu s-a pus ideea pe acest cuvant care nu se foloseste in casa noastra. Imi este tare, tare dor de tine. Chiar si acum cand iti scriu acest biletel, cateva lacrimi mi se scurg pe obraji, cazand pe foaie. Sper ca pana atunci, cand vei putea citi acest biletel, sa se rezolve toate problemele ca sa nu mai fie nevoie de el. Tatal tau si cu mine iti vrem tot binele din lume si de aceea am luat aceasta hotarare. Esti in siguranta, nu ai de ce sa-ti faci griji......."
Dupa o ora de scris acest biletel, imi sters lacrimile si decid sa ies din casa pentru a ma plimba pe malul marii. Simt cum nisipul mi se scurge printre degete. Acum mai inteleg cat de cat viata si anume frumusetea ei. Frumusetea de ati creea un viitor, de ati intemeia o familie, de a intalni persoane minunate pe care te poti baza, frumusetea de a iubi cu adevarat. Imediat simt cum cineva ma prinde pe la spate imbratisandu-ma strans si calduros. Nu trebuie sa ma intorc ca sa stiu cine e.
-De ce esti aici la ora asta? Ma intreaba Christian la ureche.
-Nu stiu. Pur si simplu m-am trezit. N-am vrut sa te deranjez. Scot incet cuvintele pe gura privindu-i acei ochi albastrii verzulii. Probabil nu am pierdut chiar totul. Spun in timp ce el se uita comfuz la mine.
-Ce vrei sa spui? Nu ai pierdut nimic.
-Ba da. Dreptul de a fi fericita, dreptul de a-mi vedea propia fiica, drep...
-Nu esti fericita nici cand sunt eu langa tine? Intreaba in timp ce imi da drumu la abdomen punandu-se in fata mea.
-Nuu. Ba daa. Nu m-am referit la faptul ca eu nu sunt fericita alaturi de tine. Sunt cea mai fericita femeie atunci cand sunt cu tine. Ziceam in general. Fericirea nu o gasesti peste tot. Spun punandu-i mana pe obraz privindu-l in ochi.
-In legatura cu Anastasia, stiu ca iti este dor de ea, si mie. Nu pot sa dorm noaptea pana cand nu-mi da matusa mesaj cum ca a adormit.
-I-ai spus matusei tale ca va trebui s-o tina o perioada cam lunga?
-Da. Stie si motivul.
-Cum?
-De cand a inceput aceasta rautate dintre noi doi, fiind la liceu, eram un pic mai slab ca Zack la bataie. Nu voiam sa ma duc acasa asta pentru ca ai mei mereu ma vedeau un papa lapte care era batut mai mereu. Asa ca ma duceam la ea. Mereu imi dadea sfaturi si imi spunea ca va trece. De atunci am inceput sa-i spun totul fiind o femeie intelegatoare, caruia ii pasa de mine. Stie foarte bine prin ce trecem. Mi-a promis ca o sa faca absolut orice pentru a avea grija de fiiica noastra.
Incep sa rasuflu si imi lipesc capul de pieptul lui imbratisandu-l. El imi saruta capul apasat si dupa aceea ma strange strans la piept.
Ajungem in casa unde ne vedem gasca stand cu totii la masa.
-Insfarsit ati venit! Mi-e foame oameni buni! Zice Aiden plagandu-se. Noi incepem sa radem si ne asezam alaturi de ei. Dupa ce am mancat ne decidem sa ne uitam la un film pentru a ne mai inveseli cat de cat. In momentul acesta, ne uitam la "Why him?" O nu, scrisoarea! Imi spun in gand.
-Ma duc sa-mi pun papucii de plaja afara. Le spun ridicandu-ma de pe canapea luand repede scrisoarea bagand-o in buzunarul de la trening. Ies afara si il vad pe Frenklin. El este soferul nostru, defapt mai mult al Anastasiei.
-Buna ziua, doamna Turrner! Zice acesta amabil ca de fiecare data.
-Buna Frenklin. Ma poti ajuta cu ceva?
-Desigur. De asta sunt aici.
-Ia aceasta scrisoare, spun dandu-i foicica, si ai grija sa fie inmanata cum trebuie unei familii. Dupa ce ii dau adresa, acesta se urca in masina si e pe cale sa plece.
-Frenklin! Strig la el.
-Da.
-Ai grija sa nu te vada nimeni! Ramane intre noi ce se intampla acum.
-Desigur! Imi spune parasind curtea.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sper ca va placut si acest capitol. Imi pare rau ca nu mai postez atat de des. Intr-o zi, m-am gandit si m-am gandit iar decizia mea a fost sa nu mai continui la aceasta carte si sa incep alta total noua. Dar, vazand comentariile voastre, am zis totusi sa ma m-ai gandesc pana nu fac o prostie. Daca credeti ca merita continuata aceasta carte, va rog sa-mi lasati comentarii!⬇️⬇️⬇️ Sa aveti o zi minunata pinguini!