See through her eyes - FINALIZATĂ

Capitolul patru

       Arta este, în esență, cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru, se poate spune, totuși, că arta este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu. Sarah trăise în lumea aceasta a inocenței și fantasticului. Dobândise încă din gene această pasiune. Cea a artei plastice. Kristin deși fusese o superbă farmacistă cochetase în adolescență și cu arta. Îi plăcea să surprindă într-o multitudine de fotografii tot ce ochii săi precum cerul înstelat le putea capta.

        Două zile mai târziu, într-o frumoasă și însorită duminică, Jai venise acasă la familia Forbes. Pentru a putea termina, Sarah trebuia să se apuce de desenat chipul lui Jai din timp, pentru a nu avea probleme la centru la următoarea întâlnire. Îi era ceva absolut străin - faptul de a putea desena în voie, iar ea să refuze din cauza unor majore motive: uitarea unui chip familiarizat ei.

         Jai o urmă pe Sarah în cameră, unde se așeză cu grijă pe marginea patului admirând luminosul dormitor al lui Sarah. Observase ceasul în formă de pisică, măsuța pe care se aflau zeci de creioane și pânze, și chiar și fereastra camerei sale acoperită de un rând gros de jaluzele albe.

          Pe ușă intră buzna Stea și astfel făcu cunoștință cu Jai, băiatul care avea să frecventeze acea casă în următoarele câteva zile. Ce nu știa Jai era faptul că Stea nu era un cățel prea prietenos. Când nu se aștepta mai puțin, Stea își înfipse dinții în adidașii lui. Păcat că Sarah nu putea vedea pentru că ar fi izbucnit în râs ceea ce ar fi stricat total momentul. Jai se lăsă cu toată putea în mâini pe pat de parcă nu un câine ci un lup ar fi fost atras în mod evident de adidașii lui scumpi. Se uita stresat la Sarah realizând că ea habar nu avea ce se întâmpla în spatele ei.

— Sarah? Dacă un câine îți mușcă adidașii înseamnă că e un început de prietenie?

— Ce? Un câine? Stea e aici? se întorsese ea stresată.

— Da, și mi-ar face plăcere dacă i-ai spune să plece. Îmi vor trebui niște adidași noi, spuse Jai strâmbând din nas.

      După ce Sarah îl scoase pe Stea din cameră, aceasta își luă de pe măsuța din sticlă câteva creioane și pânze și se așeză pe pat lângă Jai.

— Cum vom face asta? întrebă Jai curios de a știi "regulile" jocului în care se băgase.

— De obicei când desenam, sau încercam să desenez un chip, știam deja cum arată, dar aici este o mică problemă. Eu nu am habar de cum arăți tu.

— Bine până aici, răspunse Jai zâmbitor încercând să mai domolească stresul pe care îl avea Sarah în legătură cu acea temă pe care avea să o prezinte centrului în doar câteva zile.
Cum crezi că arăt eu? Frumos, înalt... Bicepși-

— Modest, zâmbi în colțul gurii Sarah. Nu m-am gândit niciodată, sau nu am vrut să aflu.

— Deci sunt băiatul misterios în ochii tăi?

— Misterios e un cuvânt mare. Uhm, cred că ești înalt, blond?

— Șaten închis.

— Ochii... Căprui? Gras?

— Ha-ha, mimă el un râs. Da, sunt căprui.

— Ce ar mai fi de aflat?

— Trăsăturile? Știu cum facem! tresări Jai de parcă ar fi descoperit un plan în oprirea invaziei zombie.

— Cum? întrebă curioasă Sarah.

      Jai nu avusese un plan măreț în a o ajuta pe Sarah în realizarea acelui desen din creion. Îi luă degetele firave și micuțe ale mâinii stângi și i le puse pe fața sa, astfel, Sarah putând să știe în detaliu fiecare particulă a sa de pe față, forma și detaliile evidente. Sarah îi răspunse mesajului știind că nu avea de ales. Prezentarea desenului la centru era mult mai importantă decât timiditatea ei. Pe foaie, câteva minute mai târziu, se observau linii trasate ce ușor ușor deveneau chipul lui Jai în detalii minore.

        Fiecare zi era o nouă etapă în realizarea și terminarea acelui desen și o nouă descoperire a lui Sarah despre Jai. Pe zi ce trecea, Sarah se simțea mult mai hotărâtă, energică cu poftă de viață. Era din cauza euforiei deoarece avea să termine acel desen la momentul oportun sau datorită simplei prezențe a lui Jai? Erau momente în care Sarah râdea cu gura până la urechi în urma tuturor spuselor lui Jai în legătură cu copilăria sa petrecută în California. Viața lui Jai fusese una cu soare și ploi. A locuit cu bunicii în California până la vârsta de unsprezece ani, iar apoi s-a mutat cu mama sa în Oregon, Springwood. Este singur la părinți, dar acesta poate spune că bunicii au fost adevărații săi părinți. Tatăl său murise în urma unui accident, asta întâmplându-se când el avea doar câteva luni, iar apoi mama sa a plecat din cauza problemelor financiare în Oregon la numai șase ani distanță. Îi fusese greu fără afecțiunea maternă, dar s-a bucurat din plin datorită bunicilor lui, care i-au luat prima bicicletă, pe care și-o amintește ca fiind una destul de simplă dar foarte importantă pentru el. Iar acest fapt o făcea surprinsă pe Sarah. Nu se gândea că Jai putea ascunde și această parte a lui, moralitatea.

        Cu numai o seară înainte ca Sarah să meargă la centru, aceasta stătea plictisită pe scaunul din fața ferestrei așteptând ziua următoare. Jai nu mai dăduse niciun semn în acele două zile, iar asta o îngrijora pe Sarah. Nu avea așteptări de la el, dar indiferentă nu putea fi. Petrecuseră câteva zile frumoase împreună ca și amici, iar ăsta era un plus în îngrijorarea ei. În timp ce schița încă odată trăsăturile lui Jai pe o pânză albă din mâna sa susținută pe genunchi îi veni ideea de a-l suna pe Jai. Nu o mai făcuse, deși primise din prima zi de muncă numărul său. Sarah învățase să folosească agenda telefonului în acești șapte ani. Apăsa tasta cu săgeata în sus, aceasta ducând-o direct la agendă. Apoi tasta J, locul tastelor învățând de la Ciara, și încă odată pe tasta din jos, ce ducea la numărul lui Jai. Duse cu o mână telefonul la ureche, iar cu cealaltă se sprijinea de marginea pervazului. Însă Jai avea telefonul închis, ceea ce o făcea pe Sarah și mai îngrijorată. Acum ura cel mai tare faptul că nu putea vedea. Acum ar fi fost în primul taxi în drum spre casa lui Jai dacă nu ar fi avut acel accident nefericit de acum șapte ani.