Tatuajul este o formă de artă apărută cu mii de ani în urmă. Deși la început tatuajele aveau rolul de a marca funcția unui individ într-un trib, acesta a fost preluat de europeni și de alte națiuni, modificându-i funcția într-una artistică.
Albăstrelele de safir, trandafirii de rubin si iarba de smarald încântau privirile tuturor oamenilor în acea zi însorită din luna august. Ciripitul de dimineață al pasărelelor era o minune, dar cel mai si cel mai frumos era mândrul soare care înota în marea de copaci verzuie. Speranța ca Sarah să se trezească era diminuată în ciuda faptului că acea zi marca aniversarea a două luni de relație dintre cei doi îndrăgostiți. Jai era un romantic incurabil, aşa cum spunea el, iar acest fapt îi amplifica fericirea si asteptările lui Sarah. Stia că nu va da greş, deşi îi era puțin teamă de acest lucru.
Când liniștea eternă coborâse asupra dormitorului somnoroasei Sarah, un sunet îngrozitor si enervant îi distruse visele. Era alarma ce dădea startul unei zile de neimaginat, unei zile ce va rămâne cu siguranță tipărită în sufletele micilor noştri amatori de iubire. Sarah se ridică în capul oaselor pe marginea patului dându-şi o şuviță aurie dupa urechi, şi începu să sare prin casă până ce Mika auzi si veni îngrijorată.
- Sarah! Esti în regulă?
Venirea Mikăi nu o făcuse pe Sarah să se oprească din deranjantul său dans, ceea o făcu pe Mika să i se alăture. Cu melodia sufletului, acestea țopăiau acum prin casă mai că cineva trecător ar fi crezut că au o invazie de rozătoare.
Se trântiră amândouă pe pat, peste așternutul de un alb imaculat, gafâind şi zâmbind prostesc.
- Azi este aniversarea relației mele cu Jai, zise zâmbitoarea Sarah.
- Da? Mă bucur pentru voi! Spune-mi. Unde te va duce Jai?
- Nu stiu. Este surpriză.
- Hm, râse Mika gâdilând-o pe Sarah. Micuța Sarah e îndrăgostită! Micuța Sarah e îndrăgostită!
- Fetelor, terminați acolo şi haideți la masă! strigă d-nul Forbes din capul scărilor. Micul dejun este gata.
- Venim, tată! zise Mika serioasă.
Se ridică în capul oaselor şi începu să îi caute ceva de îmbrăcat lui Sarah. Îi aruncă un cardigan pe care îl puse peste pijamaua sa albăstrie şi coborâră vesele la masa înaltă si kilometrică din lemn cioplit. Sarah încă zâmbea inocentă printre micile îmbucături din felia sa de gem, ea crezând că nu este observată, dar ce nu stia ea era că toți ceilalți printre lungile discuții legate de serviciu sau vremea frumoasă de afară, aceştia îi acordau o mare atenție lui Sarah.
După terminarea micului dejun, Mika o duse pe Sarah în dormitorul său unde începură să dezbată hainele pe care ar trebui să le poarte în ziua aceea.
- Dacă te va duce la o cină romantică, îti trebuie ceva roşu. Ceva care să îi ia ochii, râdea Mika. Dar dacă veți merge la un picnic... Îti trebuie neapărat ceva fără decolteu.
- De ce?
- Crede-mă. Nu vrei decolteu la un picnic. De ce nu îl întrebi unde mergeți? Asa vei sti cum să te îmbraci.
- Crezi că îmi va spune?
- Da... Nici eu nu cred, strâmbă Mika ofensată din nas.
După multe dezbateri şi probe, Sarah găsi în sfârsit ținuta potrivită. Îsi alesese o cămaşă roz pastel, o pereche de blugi albaştrii deschis si o pereche de pantofi Oxford argintii. În fața ușii fusese asteptată mult timp de Jai, timp în care d-nul Forbes le ură o zi plăcută. Ieşiră amândoi afară, unde erau asteptați de Jeep-ul negru al lui Jai.
- Jai?
- Hm?
- Unde mergem?
- Surpriză, zâmbi Jai luându-şi privirea de la drum o clipă pentru a-i aşeza lui Sarah o şuviță blondă după ureche.
Jai o duse într-un loc ciudat, undeva pe o străduță lăturalnică. Deşi părea totuși ironic să îi pună mâinile la ochi pentru a fi totuși o surpriză, acesta nu a contenit si i-a acoperit ochii cu palmele sale calde, astfel, făcând-o pe Sarah flatată si deloc jignită.
- Jai, unde suntem?
- Salut, frate! strigă cineva din interior. Ce vânt te aduce pe aici?
- Am adus pe cineva. Ne vom tatua amândoi, azi.
- Să ne tatuăm?! icni Sarah.
- Doar dacă nu ti-e frică, zâmbi Jai.
- Sigur că nu!
Jai o luă de braț şi o duse pe un scaun unde începu să dezbată cu artistul unde si cum va fi tatuajul. Au ales un tatuaj pe umăr, simplu dar care să însemne mai mult decât viața lor: "Our love is and will always be an orchid". Fusese primul tatuaj din viața lui Sarah, iar frica sa fusese diminuată de strânsoarea lui Jai si de o sărutare dulce pe obrazul stâng. Amândoi aveau acum pe umărul stâng, respectiv drept, citatul ce le descria atât relatia cât şi viitorul împreună.
După plecarea de la salon, aceştia au mers pe malul lacului, acolo unde îsi agățaseră lacătul iubirii lor. Însă ce nu stia Sarah era că asta nu fusese întreaga surpriză a lui Jai. Acesta o duse într-o mică plimbare cu barca cu vâsle pe râul Silent. Jai dădu drumul muzicii, astfel, aceasta le făcea drumul mult mai melodios precum si plăcut.
- Elvis Presley?! De unde ai ştiut? Este preferatul meu!
- Preferințele iubitei mele sunt prețioase pentru mine, zâmbi Jai vâslind. Şi mulțumește-i Ciarei. Ea mi-a soptit.
- Ciara, râse Sarah clătinând din cap. Hm. Si spune-mi. Cum ți-a venit ideea tatuajului?
- Am un prieten artist, o Sarah a mea... Nu văd neînțelegerea ta.
Sarah râse flatată si îsi lăsă capul pe spate. Aerul din largul Silent-ului era atât de îmbietor si curat încât cei doi se simteau parcă într-o ficțiune prea frumoasă ca să fie adevărată. Atât Jai cât si Sarah nu îsi doreau o întoarcere. Relația lor era prea inocentă pentru lumea gri şi discriminatoare ce se scufunda cu încetul în spatele bărcii.

CITEȘTI
See through her eyes - FINALIZATĂ
RomanceSarah Forbes este o tânără adolescentă de șaptesprezece ani ce locuiește cu familia sa formată dintr-un tată, o soră și un frate vitreg, într-un orășel din Oregon. În urma unui accident petrecut cu ceva timp în urmă, Sarah și-a pierdut mama, iar ast...