The blood moon

5. Castelul Bran (partea a 2a)

             ~EDITAT~

—Andrew... ce faci aici?
"Nu e evident ca a venit dupa tine?"
Oo, mai taci.
—Imi era dor de corpul tau.
Ma șochează ce aud. Picioarele se înmoaie si gura e incapabila sa mai scoată vreun sunet.
Nu stiu cum sa reacționez la asta, asa ca incep sa fug, dar ma prinde de jachetă si ma tranteste la pământ.
—Nuuuu, lasă-mă in pace!!!
Incredibil, ma asculta. Imediat ce ma ridic, imi pune o cârpa pe fata...
*
Ma trezesc intr-o camera mare, si surprinsă realizez ca nu sunt legată, dezbracata sau cu dureri de cap. Ma trezesc chiar linistita, totuși observ ca nu am telefonul la mine. Incerc sa deschid usa, dar nu e cea de la intrare, ci usa de la baie. Vreau sa deschid si cealaltă usa, dar e încuiată. Camera semăna izbitor de mult cu camerele castelului Bran. Ma duc sa fac un dus, deoarece gandesc mai bine in apa. Imi dau hainele jos si intru in cabina. Ma uit împrejur, si observ ca este un gel de dus si un șampon de bărbați, dar cui ii pasa? Barbatii miros excelent de la astea, asa ca nu am nimic de pierdut. Dupa ce termin dușul, ma înfășor in prosopul alb si pufos si ies din baie. Deschid șifonierul, dar acolo erau doar rochii medievale sau de epoca pentru petreceri, totuși, printre astea, este si o cămașă de noapte, ce pare chiar comoda, si cum nu am alta alternativa, o iau pe mine, dar fără lenjerie, pentru ca nu am. Ma bag in patul care era chiar confortabil, si adorm, cu toate ca abea ma trezisem.
Dupa cateva ore bune de somn, aud usa cum se deschide, si cineva vine la mine.
—Domnișoara? Domnișoara??
—M?spun eu cu ochii întredeschisi.
Brusc imi amintesc ca nu sunt la pensiune, asa ca sar ca arsa.
—Ăm...eu sunt Maria. V-am adus ceva de mâncare.
—Multumesc. Dar nu imi este foame. Cat e ceasul?
—13:30. E trecut de prânz.
—Super. Pot sa plec? Chiar sunt speriata si panicata. Sigur ca da Cora! Iti va deschide usa si iti va da chiar o scrisoare de recomandare pentru alte pensiuni da, acum te-ai trezit nu??
—Imi pare rau, dar stăpânul se va înfuria daca pleci.
—Pff...aveți vreo biblioteca pe aici? Nu prea am ce face, asa ca poate citesc si eu ceva.
—Da, dar nu ai voie sa iesi.
—Ma voi mișcă repede.
—Of..bine.
Ies din camera cu precauție, iar Maria, care pare de 45 de ani, era in fata mea, si ea la fel de silențioasă. A deschis o usa mare si neagră, si am intrat in paradis.

Mi-am ales cateva cărți, unele horror, altele SF. si am iesit. Cand sa închid usa si sa fug spre camera, un trup masiv imi taie calea.
—De ce a afara din camera???
—Ă...pai..-încearcă Maria sa se scuze- sa vedeți, noi...
—Vlad?! Tu esti stăpânul aici? Dar unde suntem? Si de ce m-ai adus aici? Si de ce nu am voie sa ies?
Întrebările mele au inceput sa curgă ca o cascada. El, in schimb da ochii peste cap.
—Nu trebuie să-ți dau explicații. Dar tu da. De ce esti afara din camera?
—Am vrut să-mi iau niste cărți sa citesc. Dar ai apărut tu din senin.
Imi ia cărțile din mana si ma trage dupa el. Închide camera si aseaza cărțile pe măsuță.
—Poftim. Acum aseazale.
Spune incredibil de relaxat si se aseaza pe pat.
—Deci esti incredibil de enervant.
—Aha.
Se întinde punându-și brațul peste ochi. Eu pun cărțile pe un raft, si ma duc la baie să-mi spal lenjeria pentru ca am nevoie de ea. Termin repede, si o agat in cabina, pentru ca avea ușile opace, si senzori de încălzire.
Ma intorc si observ ca Vlad a iesit, asa ca (,) caut ceva mai de zi de îmbrăcat. Deschid si celălalt dulap, dar acolo sunt haine de bărbați. Iau o cămașă rosie mai larga si mai lunga. Vlad se întoarce cu o plasa plina cu lenjerie intimă. Cand observ asta roșesc mai tare ca obiectul vestimentar care ma îmbraca. O lasa pe masa si pleacă. Eu ma duc si o desfac si iau pe mine un set, simțindu-ma mai acoperită acum. Vreau sa ies, dar usa era încuiată. Dupa cateva minute intra el si se tranteste in pat.
—Ăm... Multumesc.
—Cu placere.
Liniște. El sta tolănit in pat plictisit, iar eu in picioare langa masa. Pana la urma imi iau o carte si incep sa citesc.
—Ce inaltime ai? ma intreaba el din senin.
—1,64. De ce?
—Pur si simplu. Maine va fi o zi importantă. Va veni cineva să-ți ia măsurile pentru haine. Sunt sigur ca cele din dulap iti sunt mari.
—Nu le-am probat. Dar tu stii mai bine.
Cartea era destul de interesantă, dar ciudata.
—Unde imi e telefonul? ma trezesc parca din transă aproape țipând.
—Care? Asta?-spune scoțându-l din buzunar- Este al tau?
Incepe sa rada si să-l fluture prin aer.
—Da. Da-mi-l.
Ma arunc la propriu pe el, in încercarea de a-l lua.
—Mai mai, deja trecem la tăvăliri?
—Doamne, esti imposibil.
Spun și-i iau telefonul din mana. Il deschid si observ ca am foarte multe apeluri de la fete. Le trimit un mesaj sa nu se îngrijoreze ca sunt bine, si ca  pot sa ies de aici?
—Cand vei avea hainele. Nu permit nimănui sa te vada asa.
—Cum zici tu.
Si iar liniște. Nu prea avem ce vorbi.
—Si i-a zi...câți te-au atins?
—Nu vreau sa vorbesc despre asta.
—De ce?
—Nu e treaba ta, Ok? Esti doar un străin care ma tine captivă intr-o camera. Nu trebuie sa stii nimic din trecutul meu!
—Bine șefa. Nu ma bate.
Spune pe un ton amuzat. Eu imi dau ochii peste cap si continui sa citesc.
—Cat ai de gând sa ma tii aici?
—Stai sa ma gandesc...toata viata.
—Vezi sa nu. Voi iesi de aici. Cred ca stii asta.
—Nu ai cum sa iesi.
—Aha. Mai vedem.
Se ridica de pe pat si imi întinde tava pe care a adus-o Maria azi dimineata.
—Nu mi-e foame.
—Mănâncă. Nu poti sta flamandă toata ziua.
—Cat e ceasul?
—16.05. Deci Mănâncă!
—Nu vreau.
A pufnit exasperat, a luat castronul cu supă și a început să mă hrănească ca pe un copil mic.
—Offf. Mă descurc și singură!
—Nu aș zice.
Spune și începe să radă. Eu m-am uitat urat la el și am început să mănânc. După ce am terminat a luat tava și a ieșit incuind ușa În urma lui. M-am ridicat am pus cartea la loc și m-am trântit în pat. Pfff. Abia aștept să ies de-aici...