The blood moon

Capiltolul 3- Castelul Bran (partea 1)

              ~EDITAT~

<<Why do you smile
Like you have told a secret
Now you're telling lies
Cause you're the one to keep it
But no one keeps a secret
No one keeps a secret
Why when we do our darkest deeds
Do we tell?
They burn in our brains
Become a living hell
Cause everyone tells
Everyone tells...
The Pierces-Secret>>

M-am intors acasă si, desi era inca întuneric in camere, am decis sa stau singura. Cand eram mica imi era frica de întuneric, deoarece fratele meu a murit misterios intr-o noapte. Toti credeau ca a facut stop cardiac pentru ca era prea drogat. Dar pe chipul lui se citea trauma si teroare. De atunci nu mai stau singura.
Dar azi trebuie sa meditez. Sa ma gandesc la tot ce s-a întâmplat. Ma schimb in pijamalele mele comode si ma bag in pat.
*
Ma uit pe ecranul telefonului ce indica ora 04:13. Cine poate fi la usa la ora asta? Cassy m-a sunat si mi-a zis ca rămâne la Alex.
Ma dau jos din pat si deschid usor usa.
—Alina? Ce s-a întâmplat?
—Am auzit o bataie in geam si m-am speriat. Pot sa dorm cu tine?
—Sigur. Cassy a ramas la Alex si patul ei e liber.
—Multumesc mult.
S-a băgat in pat si a adormit destul de repede. Eu in schimb am mai ramas putin treaza. Imi aruncam ochii prin toata camer admirând fiecare colțișor. Dintr-o data vad o umbra la geam, si crezând ca sunt doar crengile copacilor, o ignor. Incerc sa adorm, intorcandu-ma pe toate părțile, dar tot ce imi vine in minte este acea umbra. Dintr-o data simt un miros inchis, dar dispare repede. Ma dau jos din pat si tot ce vad este un bilet scris caligrafic, de mana. Mi-am aprins lanterna telefonului si am inceput sa citesc. Scria ca in curând voi fi a lui. A cui voi fi? Pun biletul pe masa de unde l-am luat si ma bag iar in pat. Într-un final adorm.
*
—Aici este impresionantul castel.
Era într-adevăr impresionant. Era mare si impunător. Interiorul era destul de interesant. Camerele erau spațioase si unele chiar întunecate. Cateva camere erau închise cu lacăt. Alex a zis ca sunt in renovare si ca nu avem voie acolo sa nu ne accidentam. Am aflat de multe obiceiuri din cultura lor. Era putin ciudata fata de a noastra, dar imi plăcea. Admirând portretele si broderiile rămâneam mereu in urma, dar nu foarte mult. Acum însă, un portret mi-a atras atenția mai mult decat ma asteptam. Era un bărbat acolo. Cu parul negru si ochi întunecați. Era serios si îmbrăcat militărește. Figura fetei era aproape perfecta. Fata sa era conturata si nu avea nici un defect.
—Te-ai pierdut?
Aproape ca am sărit cand am auzit vocea lui groasa.
—Vlad! Buna. Nu, nu m-am pierdut, doar ca acest tablou mi-a atras atenția.
—Scuze, nu am vrut sa te sperii.
—Nu e nimic.
Uitandu-ma mai atenta, observ ca seamana foarte bine cu persoana din tablou.
—Hmm..ce zici? Vrei sa ieșim la un suc? ma intreaba cu un ton mult mai calm ca cel de dinainte.
Ochii săi verzi, ii caută pe ai mei, așteptând răspunsul.
—Cand?
—Acum.
—Ăm...nu stiu, trebuie să-mi anunt prietenele ca ies.
—Te vor suna ele. Acum hai.
Nu mai așteaptă răspunsul meu, si ma trage dupa el. Ceva imi spune ca ar trebui sa stau departe de el. Pare misterios si are un aer desprins din alte vremuri. Accept sa ieșim, pentru ca practic nu aveam de ales. Mergem la o terasa din apropiere.
—Cu ce va pot servi? intreaba chelnerul politicos, pe limba aia ciudata pe care cred ca o sa o învăț cat mai curând.
—Ca de obicei.
—Înțeleg. -spune chelnerul oarecum ezitand- Si pentru domnișoara? intreaba si se uita la mine.
—Imi pare rau, dar nu va înțeleg.
Chelnerul se uita la mine si ma intreaba in limba engleză.
—O limonada. comand si eu.
Pleacă, lăsându-mă singura cu misteriosul Vlad.
—Cat de des vii aici? il intreb pentru a sparge gheata.
—Zilnic. Imi place localul asta.
—Frumos.
—Si i-a zi, cum de ai venit in România?
—Avionul a avut o problema si am aterizat aici. Si următorul zbor este peste cateva zile.
—Bine. Chiar foarte bine.
"Ba nu e bine. Tu ma sperii și, deși e frumos aici, as fi preferat să fiu în Grecia. "
Sigur ca da. Acum s-a trezit si conștiința mea. Noroc ca imi suna telefonul, pentru ca întâlnirea asta devine ciudata.
—Trebuie sa raspund.
^-Da?
-Cora? Unde esti?
-Am plecat de la castel cu un baiat.
-Ce baiat?
-Iti povestesc cand ajung.
-Bine. Ai grija.
-Da, pa.
-Pa. ^
—Cine era?
—O prietena. Își făcea griji.
—Frumos sa ai prieteni.
—Mda.
E ciudat pentru mine sa ies cu cineva pe care nu il cunosc. Nu stiu ce sa vorbesc cu el si imi pare ciudat.
*
—CU CINE AI IESIT??
Vocea lui Cassy ma izbește imediat ce intru.
—Cu un tip Vlad.
—Unul inalt cu parul blond-roșcat si ochii verzi? ma intreaba Alina oarecum speriata.
—Da. De ce?
—Stai departe de el. E periculos. Toate iubitele lui au dispărut într-un mod subit la putin timp dupa ce s-au mutat impreuna, iar unele fete au dispărut dupa prima întâlnire.
—Cred ca sunt doar coincidente. Adică pare destul de prietenos.
—Cora. Mai tii minte incidentele alea. Ai grija de tine.
—Ce incidente? intreba Cassy dezorientata.
—Pff..o vrăjitoare mi-a spus ca voi muri, si o fata cam de 7 ani mi-a spus acelasi lucru si ca trebuie sa plec cat mai repede.
—Eu zic ca Alina are dreptate. Ai grija de tine. Cine stie ce criminali si vi... adică răufăcători sunt pe aici.
Cassy a ezitat...voia sa zică violatori. De ce nu înțelege ca am trecut peste? Si oricum a fost acum mult timp. Nu mi se mai poate intampla nimic rau de doua ori.
Nu?..