The blood moon

7. Plimbarea

             ~NEEDITAT~

Vlad pov:

După ceva timp iese Cora din baie c-un halat pe ea, tremurând din toate încheieturile.

—Nu trebuie sa tremuri de emoție mereu când ma vezi.
—Dar vai, ce noroc pe mine ca mi-ai spus. Nici nu știi ce emoții am. zice sarcastica și cauta haine în dulap.
—De ce tremuri asa?
—Am făcut un dus cu apa rece să mă trezesc puțin. Nu-mi spune ca răcesc; stiu și eu asta.
—Nu înțeleg care e problema.
—Nu vreau sa ma culc cu nimeni. Mai ales cand sunt beata.
—Dar nu te-ai culcat cu nimeni niciodată? întreb eu, deși știam despre Andrew.
—Ba da. Nu prea am avut de ales. M.a prins la înghesuială și aia a fost. Nici măcar nu mai contează cine e. Numai ca am rămas eu cu fixul meu.. 
—Coraline. Vreau sa stii ca eu nu ți-aș face rau niciodată. Înțelegi asta?
Da din cap, si Închide ochii.
—Dă-mi cartea aia pe care o citeam ieri.. Nu am altceva de făcut.
Începe sa citească și eu ma pun lângă ea. Ma jucam pe telefon pentru ca nu știam ce conversație sa încep cu ea, și oricum părea mai interesata de carte.

Coraline pov:
Ma trezesc cu mai multa vlagă ca aseară, asa ca ma dau jos din pat. Întru în baie sa ma spăl, ca de obicei. Ma dezbrac, pun hainele în coșul de rufe și îmi dau seama ca am uitat să-mi iau hainele de schimb. Ies în camera și încep sa ma imbrac. Fix atunci intra Vlad, asa ca încerc sa ma acopăr cu ceva.
—Tu nu stii sa bati?!?!
—Credeam ca dormi. Si oricum, pe mine nu ma deranjează ca te-am vazut asa.
—Ei nu dormeam. Si nu te mai holba asa.
Își da ochii peste cap si se aseaza in usa. Imi iau hainele si ma duc in baie sa ma schimb.
—Esti gata?
—Gata pentru ce?
—Sa luam masa.
—A, da.
Urcam niste trepte care păreau ca nu se mai termina, si ajungem in castel.
—Stai putin. Daca vin turiștii?
—Aici sunt camerele alea care sunt mereu închise. Hai, avem coridoare secrete care duc spre Bucătărie.
Am mers printr-un hol întunecat si am ajuns in fata unei uși din lemn maro închis. Bucătăria era destul de modernă, dar draguta. Ne-am asezat, si m-a intrebat Maria ce vreau sa mănânc.
—Un bol de fulgi de porumb.
—Dumneavoastră, domnule?
—Omleta.
Maria a facut repede micul-de-jun, si am inceput sa mâncam in liniște.
Il vedem cum se uita la mine din cand in cand, dar nu îndrăzneam sa zic nimic.
Cand am terminat m-am ridicat fără sa zic nimic si am vrut sa plec.
—Unde te duci?
—Sa ma plimb. Suntem in Brașov, si vreau sa vad peisajele.
—Vin cu tine!
—Mbine...
Bravo Cora! Ce credeai ca o sa te lase sa te plimbi prin pădure singura. Nu e ca si cum se chinuie sa te tina sechestrată.
Sigur. Acum te-ai trezit? Si nu se chinuie. Chiar reușește. Ma duc in camera si ma schimb intr-o pereche de pantaloni scurți si un tricou. Vlad se schimba si el repede si pornim.
*
—Cora!!
Hă? Intorc capul si cineva sare in gatul meu.
—Cassy?
—Unde ai fost? Ce e cu frumușelul de langa tine?
—Eu... -incerc sa dau o expirație dar Vlad imi sare in "ajutor"- —Noi am fost cateva zile separat. Cred ca Coraline a uitat sa va spună ca suntem impreuna.
Ok, fata mea e pe undeva pe jos.
—Aaaa! Ce ma bucur pentru voi! Eu si Alex suntem la inceput. Trebuie să-mi povestești tot.
—Poate cu alta ocazie. Suntem așteptați in alta parte. interveni Vlad cuprinzandu-mi talia posesiv.
—Bine. Mi-a parut bine sa te vad si sa stiu ca esti bine. Sa știi ca nu mai stau la pensiune. M.am mutat la Alex. Sa ma suni.
—Sigur. spun și-mi iau prietena in brate.
Imediat ce ne îndepărtăm putin:
—Ce a fost asta?! Nu suntem împreuna. Nu am iesit niciodată la o întâlnire. Nici macar nu am avut un prim sarut.
Imediat ce zic asta ma săruta scurt, dar tandru.
—Problema rezolvată. spune el calm cu un zâmbet ștrengăresc si plin de satisfacție. Pufăi exasperata și-mi dau ochii peste cap.
—Mda bine.
—Hai sa ieșim in seara asta. Nu ai de ales pentru ca daca spui nu, te voi lua pe sus.
—Hmm...in cazul asta accept.
—Stiam eu.
Ajungem la marginea pădurii ce pare chiar frumoasa, dar întunecoasă. Ne plimbam si dam de o cascada minunata. Eu ma aplec sa ma uit la apa cristalina, iar Vlad ma împinge, pentru ca de ce nu.
—Maturule!
—Ma descurc cum pot.
—Esti imposibil.
—De frumos. zice el si își pune mana pe barbie.
Imi dau ochii peste cap si ies din apa. Se face frig, iar eu eram uda, asa ca incep sa tremur.
—Ti-e frig?
Ce intrebare cretina! Nu, nu mi-e frig. Mor de cald. Tremur de emoție.
—Putin.
Imi da hanoracul lui, si pornim spre casa.
—Cora, inchide putin ochii.
—De ce? intreb eu confuza.
—Doar fa-o!
—Ok...
I-am inchis, si am simtit cum ma i-a in brate si apoi o briza rece, iar in 10 secunde a dispărut.
—Gata.
Am deschis ochii si am ramas surprinsă. Eram inapoi la castel. Ne-am strecurat printre turiști. Vlad a arătat un fel de legitimație, m-a luat de mana, iar paznicul ne-a lasat sa intram. Am intrat intr-o camera la etaj, in care nu avea nimeni voie, deoarece scările aveau un semn cu "STOP". La etaj erau camere normale, dar încuiate. La capătul holului era o tapiserie cat tot peretele. Vlad a dat-o de-o-parte și a deschis o usa pe care am întrat.
—Ce e asta?
—Un coridor secret. Avea scopul de-al apăra pe rege.
—Wow. De unde știai de el?
—Am avut timp sa explorez.
Am coborât niste scari si am ajuns iar la parterul de sub castel, intrând in camera noastra. Pe pat erau cateva cutii, iar pe masa era un bilețel pe care scria
Gata rochiile. Cu drag Alina.
—Sa înțeleg ca subsolul asta arata fix ca parterul castelului?
—Da. Absolut toate camerele de acolo sunt si aici.
—Interesant. Atunci te rog să-mi dai o camera separată. O fi camera asta imensa, dar nu e suficientă pentru amandoi.
—Nup. Rămâi aici.
Marai nervoasa si iau de pe pat o perna.
—Unde te duci?
—O sa dorm in baie.
—Nu ai uitat ceva? zice el amuzat, zâmbind superior.
—Ce? -ridica pătura de pe pat- Esti imposibil!!-pun perna la loc pe pat.
—Mi s-a mai spus. Ziceai ca dormi in baie.
—Aaaaaa!!! Ma disperi!!!
—La asta ma pricep cel mai bine. Nu uita de intalinre. spune si iese.