Smiling Death

Prima zi

Kara POV:

M-am trezit cu o durere de cap crancena. Am dat sa ma intind dar in clipa imediat urmatoare m-a sagetat o usturime groaznica in umarul stang. M-am oprit si am ramas pur si simplu cu fata in sus, uitandu-ma la tavanul alb de deasupra mea. Abia adormisem dupa ce Jack plecase, iar acum ma simteam chiar mai sleita de puteri. Nu voiam decat sa zac pana ce starea aceea trecea. Am mai stat o vreme asa, apoi m-am uitat la ceasul de la mana si am vazut ca era 11:36. Tot in acel moment stomacul mi-a chiorait, amintindu-mi ca nu mancasem de dimineata trecuta, cand infulecasem pe fuga trei biscuiti cu ciocolata.

Am oftat si m-am ridicat incet ca sa nu imi fortez umarul. M-am uitat la patura mototolita si murdara de sange si am vrut initial sa o las asa, dar apoi m-am razgandit si am impaturit-o frumos, desi asta mi-a cam dat intepaturi in umar. Am pus-o pe pat si am iesit din camera, sprijinindu-ma de perete. Ma luase ameteala si chiar nu aveam chef sa cad din picioare. Am coborat scarile incercand sa fac cat mai putin zgomot, insa fara rezultat. Pana jos probabil ca sculasem toata casa si jumatate din morti.

Ajunsesem in holul principal. M-am dus pana la usa si am deschis-o usor, scotand capul afara. Totul era ud si rece si nu se vedea nici tipenie de om. Era putin dezolant, dar nu m-a deranjat asa de tare. Am inchis usa la fel de incet si am dat sa ma intorc, dar m-am lovit de ceva mare si alb, dezechilibrandu-ma. Am cazut pe spate si m-am lovit de peretele dur. Cel de care ma lovisem facu un pas spre mine si se aseza pe vine in fata mea. In mana dreapta avea un cutit pe care il tinea cu varful degetelor. Mi-am ridicat privirea spre fata lui si am vazut renumitul zambet al lui Jeff The Killer. Se holba la mine (imi era greu sa imi dau seama daca doar se uita sau chiar se holba, tinand cont ca avea o parte din pleoape taiata), ranjind sadic.
- Mai, mai, ce avem noi aici? Se pare ca am dat peste un soricel~, zise el, indulcind ultimul cuvant cu subinteles.

M-a pufnit rasul la auzul vocii sale. Toata lumea vorbea de acest mare criminal, il caracteriza ca fiind inspaimantator si tot asa, insa nimeni nu zisese vreodata ceva de vocea sa, pe care eu mi-o imaginam mai...de groaza. Asa se face ca in acel moment, cu un criminal psihopat in fata mea, pe mine ma pufnea rasul la auzul vocii sale. Era asa pitigaiata.
- Huh? Ce? De ce razi?, zise cu vocea aceea subtire.

Eram asa de obosita, ca eram in stare sa rad din orice, iar vocea lui, asa de "amenintatoare" cum era, ma dadea pe spate. Incepusem sa rad de-a binelea, de imi dadura si lacrimile. El se holba la mine confuz si intreba in continuu "Ce? De ce razi?", fapt ce inrautatea situatia.

Intr-un final, cand eu deja intrasem intr-o criza de ras, m-a impins in perete, apucandu-ma de umarul stang acolo unde era rana si mi-a pus lama cutitului langa fata. Atunci am reusit sa ma controlez si m-am oprit din ras. Am zis simplu "Ce?", uitandu-ma la el ca un copil nevinovat.
- Ce?! Tu esti cea care intreaba ce?! Vrei sa mori?
- Nu, evident. De ce intrebi?

Jeff ramasese confuz, fara sa stie ce sa zica. Atunci s-a auzit o voce din spatele sau, pe care nu am recunoscut-o.
- Wow, cineva l-a facut pe Jeff sa ramana fara cuvinte, asta da premiera.

Am intors amandoi privirea inspre nou-venit si am vazut un baiat inalt si slabut, blond, cu urechi ascutite si imbracat in verde. Mi-am amintit din povestile pe care le citeam pe internet despre el si mi-am dat seama ca era Ben. Ma privi cu ochii sai rosii si imi zambi. I-am zambit inapoi calduros si m-am uitat la Jeff, care parea profund deranjat de schimbarea de situatie. A mormait o injuratura si s-a ridicat, plecand nemultumit si fara sa scoata vreun sunet. Dupa ce a disparut, Ben a venit spre mine si mi-a intins o mana sa ma ajute sa ma ridic. I-am multumit si am apucat mana, care era surprinzator de calda si fina, sprijinindu-ma totodata si de perete. S-a uitat la rana mea si a zis bland:
- Hai sa iti dezinfectam si bandajam rana asta, ai putea avea probleme daca o lasi asa.

Am dat din cap si l-am urmat. Mergand langa el, Ben imi tot arata usile si holurile din jur, explicandu-mi fiecare unde ducea.
- Uite, holul asta duce spre baie, care e in capat, iar aici este debaraua, mai gasesti diverse chestii cand ai nevoie, iar aici, zise, deschizand o usa, e trusa de prim-ajutor. Cand te mai ranesti, aici gasesti bandaje si spirt.

Ma asezasem pe o masa cat Ben pregatea bandajele si ma uitam la el. Era primul om de cand venisem aici care parea normal, care nu ma amenintase in niciun fel ca imi ia viata si caruia chiar parea ca ii pasa de mine.

S-a intors spre mine cu o compresa imbibata in sprit. M-a avertizat ca o sa usture si am dat din cap ca era ok. Usturat e putin spus, dar am reusit sa nu schitez vreun semn de durere, uitandu-ma la fata lui Ben, care imi dezinfecta rana cu grija si atentie. Dupa ce mi-a bandajat-o, i-am multumit frumos si am zis putin stanjenita:
- Apropo, eu sunt Kara, nu am apucat sa ma prezint mai devreme.

Ben a clipit si mi-a zambit calduros.
- Eu sunt Ben, dar cred ca stiai deja asta.

In acel moment stomacul meu a intervenit in discutie, spunandu-si cuvantul. Un chiorait puternic a facut liniste intre noi. Ben a ras si a zis in gluma:
- Nu trebuie sa imi scoti ochii, banuiam ca iti e foame. Hai sa iti gasim ceva de mancare, nu prea avem multe prin camara.

Am dat din cap, rusinata de situatie. Ben s-a uitat la mine si mi-a pus mana pe umeri, spunandu-mi ca totul e ok. Am mers in asa zisa bucatarie, unde Ben a scotocit prin toate dulapurile dupa ceva cat de cat comestibil. Intr-un final a venit la mine cu o cutie de biscuiti desfacuta.
- Asta e tot ce am gasit, au fost ai unei victime si i-am pus acolo pentru orice eventualitate. Sunt putin cam trasi, sunt deschisi de acum 5 zile, dar chiar nu am ce altceva sa iti ofer.

I-am multumit si am luat cutia. Am inceput sa rontai dintr-un biscuite, care in acel moment mi se parea nemaipomenit de gustos. Ben a stat cu mine la masa, uitandu-se din cand in cand spre mine. Dupa ce am terminat primul biscuite, l-am intrebat fara prea multa tragere de inima:
- Jack?
- Ce-i cu el?
- Ai idee de ce m-a adus aici?
- Nici cel mai mic indiciu. Dar, de vreme ce te-a adus vie, inseamna ca asa te vrea, deci ceilalti ar trebui sa nu se atinga de tine.
- Ceilalti? Cine mai este pe aici?
- Ah, nu prea multi, in general suntem eu, Jack, Jeff, uneori si Sally, ne mai viziteaza si Toby cateodata, cam astia suntem. Mai sunt si altii de care probabil ca ai auzit, dar sa spunem ca nu suntem chiar in cei mai buni termeni cu ei. Asa ca incercam sa ne evitam.
- Am inteles...pai, cred ca ma duc pana la Jack, unde e camera lui?

Ben clipi nedumerit:
- De acolo ai venit...
- Huh? Ce vrei sa spui?
- Acolo ai dormit, nu stiai?
- Am dormit in camera lui Jack?

Ben imi zambi intelegator si imi ciufuli parul.
- Nu-i nimic, nu aveai de unde sa stii. Oricum, Jack e plecat acum, dar Jeff si Sally sunt aici. Vrei sa vorbim si cu ei? O sa vezi, odata ce ii cunosti, nu sunt chiar asa de speriat. Dar o sa trebuiasca sa te obisnuiesti cu trancaneala lui Jeff, poate fi uneori foarte arogant.

Am dat din cap, cu un zambet timid pe buze. Ben se purta asa frumos cu mine, ma intrebam ce cauta in acea casa care era teoretic plina de criminali psihopati. Am dat din umeri si i-am raspuns simplu:
- Ok, hai sa mergem, oricum trebuie sa fac cunostinta cu ei odata si odata.