Smiling Death

Cadouri

Kara POV:

Am deschis ochii si am pirvit inca adormita prin camera. Eram singura, iar afara incepuse sa se intunece. Ciudat, mi se paruse ca aud pe cineva intrand. M-am intins si am cascat multumita. Dormisem foarte bine. Mi-am luat hanoracul pe mine si am coborat sa vad ce faceau ceilalti.

In holul de la intrare am dat de Jack, care statea sprijinit de perete cu fata spre scari. Oare ma asteptase? I-am zambit, amintindu-mi ca probabil era nervos pe mine fiindca il lasasem balta in padure. Spre surprinderea mea, nu sari pe mine sa-mi taie jugulara, ci doar imi raspunse la salut dand usor din cap. Imi facu semn cu mana sa ma apropii. M-am mai frecat odata la ochi ca sa ma trezesc de tot si m-am dus langa el.
- Am ceva pentru tine, zise calm.

Am ridicat surprinsa din spranceana.
- Pentru mine?
- Uite, spuse in continuare, ignorandu-ma, am gasit niste haine, vezi daca ti se potrivesc.

Si zicand acestea, imi intinse doua tricouri colorate, unul verde si unul albastru. Le-am luat si le-am pus repede pe mine, sa vad daca imi sunt bune la umar. Erau putin cam mari, dar mergeau. Am dat din cap incantata si i-am zambit larg, multumindu-i. Banuiam ca daca imi adusese imbracaminte avea de gand sa ma mai gazduiasca o vreme pe aici.
- Am gasit si de mancare cate ceva, le-am dus in bucatarie. Cand ti-e foame, mananca-le. Sunt pentru tine.

Am dat din cap din nou si i-am multumit. Ma intrebam ce era cu el de devenise asa grijuliu. Pana acum imi lasase senzatia ca putin ii pasa daca mor de foame sau de la prea mult sange pierdut. Dar acum...
- Si mai am ceva pentru tine.

Scoase din buzunar un obiect micut si negru. Mi-l intinse si l-am luat cu grija. Mi-am dat seama ca era un briceag. L-am desfacut si l-am studiat pe toate partile. Chiar imi placea. I-am zambit incantata.
- E al tau. S-ar putea sa ai nevoie de el.
- Mersi. Nu trebuia sa iti bati capul. Oricum, imi place tare mult. E asa micut.

Jack mormai ceva si se scarpina in cap, apoi pleca. In mod normal as fi zis ca are ceva cu mine, dar fiind vorba de Jack, era ceva obisnuit sa se comporte asa.

Acum ca pomenise de mancare realizam ca ma rodea o foame cat casa, asa ca m-am dus repede in bucatarie sa vad ce imi adusese Jack. Am gasit niste biscuiti si niste suc, cu care m-am servit bucuroasa. Totusi, nu puteam sa nu ma simt putin vinovata ca eu eram singura care se bucura de ele. Desi imi zisese clar ca sunt doar pentru mine, nu puteam sa nu ma gandesc si la ceilalti. Mai ales la Sally. Ea era doar un copil, nu imi venea sa cred ca nu ar pofti la niste suc sau biscuiti.

Am luat bolul in care fusesera fructele de padure de dimineata si am varsat biscuitii in el. Am cautat prin dulapuri, dar n-am reusit sa dau de vreun pahar. Eh, asta e, nu muream daca as fi baut dupa Sally. Am luat sticla cu totul, si cu bolul in cealalta mana, am urcat la camera ei. Am batut la usa, rugandu-ma in sinea mea sa fie acolo. Spre usurarea mea, usa se deschise putin si in dreptul sau aparu fata. Spuse timid un "da?", ferindu-se sa ma priveasca in ochi. Am intrebat-o daca pot sa intru, daca nu o deranjeaza, iar aceasta ezita putin, apoi se dadu in spate si deschise usa cat sa am loc. I-am zambit calduros si am intrat repede in camera. Fata inchise usa in urma mea si ramase acolo, asteptand.

M-am asezat pe jos si am invitat-o sa se aseze langa mine, dar ea prefera sa se aseze in partea opusa, cat mai departe de mine posibil. Am incercat sa ignor acest fapt si am impins bolul cu biscuiti catre ea.
- Uite, i-a adus Jack. Gusta, sunt tare buni. Si sunt destul de proaspeti.

Sally se uita la ei cu retinere si lua unul mai mult din politete. Incepu sa-l rontaie incet, mancandu-l firimitura cu firimitura. Am zambit si am luat si eu unul, mestecandu-l cu incredere si pofta. Am pus si cutia de suc la mijloc, dar cu toate insistentele mele, fata nu se atinse de ea.

Am stat o vreme tacute amandoua, linistea fiind perturbata doar de rontaitul biscuitilor. Apoi m-am hotarat sa sparg gheata.
- Si ia spune, cum de m-ai citit ieri asa de bine? Cand vorbeam de trecutul meu, era ca si cum m-ai fi cunoscut.

Fata tacu o vreme fara sa imi dea vreun raspuns, apoi supse incet:
- Este usor sa recunosti pe cei care renunta la viata si aleg sa lase totul la intamplare. In primul rand, nu le mai pasa daca sunt in pericol sau nu. Dar indiciul cel mai clar se afla in privirea lor.
- In privire?
- Cand m-am uitat in ochii tai, la prima vedere pareau plini de viata si entuziasm, dar in adancul lor ascundeau un gol. Ca si cum inauntrul tau era doar un pustiu trist si mort.

Am tresarit la auzul vorbelor ei. M-a trecut un fior rece prin tot corpul. Oare chiar asa era? Oare chiar renuntasem la tot? Chiar imi pierdusem orice speranta? Nu, trebuia sa lupt, trebuia sa imi recastig viata pierduta, trebuia sa ajung sa fiu eu insami. Orice ar fi insemnat asta.

Sally se uita la mine trista si clatina din cap:
- Nici eu nu am crezut de la bun inceput ca eram pierduta, dar odata ce te pierzi pe tine insati, nu te mai gasesti niciodata. Odata ce te-ai pierdut este ca si cum ai murit. Si ce e mort ramane mort.

Nu, se insela. Aveam sa ii arat. Din acel moment avea sa imi pese de absolut tot ce se intampla cu viata mea. Aveam sa descopar cine sunt si sa imi traiesc viata asa cum voiam.

Am mancat si ultimul biscuite si am dat pe gat ce mai ramasese din suc si m-am ridicat hotarata de decizia pe care o luasem. Aveam sa imi fac un rost pe acolo si sa nu mai fiu la dispozitia lui Jack. I-am multumit lui Sally pentru discutie si am plecat sa duc sticla goala si bolul in bucatarie. Cand spalam bolul in galeata cu apa asa cum il vazusem pe Ben ca facuse, acesta aparu in dreptul usii. Se uita la mine putin surprins, ca si cum nu se astepta sa ma gaseasca acolo, si imi zambi, dar mi se paru ca nu era zambetul lui cald si primitor. Parea fals si trist. L-am salutat si mi-am vazut de bolul meu. L-am sters cu o carpa si l-am pus inapoi in dulap. Ben continua sa stea in dreptul usii fara sa scoata vreun sunet. Parea ca il framanta un gand. M-am dus langa el si i-am luat mana intr-a mea. Nu il mai vazusem asa pana acum si ma ingrijora putin.
- S-a intamplat ceva?

Ben se uita la mine confuz si ma stranse de mana. Mi se paru ca ar vrea sa imi spuna ceva, dar se abtinu. Ma mangaie pe cap, privindu-ma trist, si apoi, spre surprinderea mea, ma lua in brate. O singura data o mai facuse, cand ma gasise la Jack in camera. I-am raspuns la imbratisare si dupa cateva secunde, in care am ramas amandoi tacuti, m-am dat putin mai in spate si m-am uitat la el intrebatoare. El isi lasa privirea in pamant si se intoarse sa plece. Spuse in soapta "imi pare rau", mai mult ca pentru el, si disparu in intunericul din hol.

Am ramas singura in bucatarie. Ma ingrijora comportamentul lui Ben, parca nu era el insusi. Mi-am scos briceagul si m-am uitat la lama sa, ca si cum as fi sperat ca la un moment dat sa apara acolo raspunsul la intrebarile mele. Privind asa, mi-am sesizat reflexia pe metalul rece. M-am infiorat cand mi-am vazut ochii. Erau tristi si stersi, ca si cum si-ar fi pierdut stralucirea lor vie. Nu, nu aveam sa las asta sa se intample. Am luat putina apa din galeata si mi-am sters fata ca sa imi mai revin. Ce era cu mine? Daca voiam sa aflu ce e cu Ben, trebuia doar sa-l intreb mai hotarat. Pana la urma, voiam sa il ajut asa cum si el ma ajutase pe mine.

Chiar cand voiam sa urc scarile si sa ma duc la el, o voce cunoscuta imi rasuna in minte:
"Fata mea, vino la mine. Vreau sa discut ceva cu tine"

Am tras adanc aer in piept ca sa imi fac curaj si m-am indreptat spre cealalta parte a cabanei, unde fusesem cu Jack in prima seara. Nu stiu cum, dar simteam ca acolo era Slender Man. Am inaintat incet pe coridorul intunecat, sprijinindu-ma de perete si rugandu-ma sa nu dau peste nimic. Intr-un final care nu credeam sa mai vina, am ajuns la capat, unde era usa inalta, din lemn negru. Chiar in bezna in care se scalda holul ingust, negrul usii se putea distinge, de parca ar fi fost esenta intunericului. M-am cutremurat si am pus mana pe clanta rece. Am apasat-o usor si am deschis usa.