Smiling Death

"Ascunzatoarea de urgenta"

Jack POV:

In sfarsit! Daduse sfantul sa iasa din camera! Cobori scarile si ma zari. Imi zambi adormita. Ce om! Merita sa o injunghii pentru tupeul pe care il avea, dar m-am abtinut si printr-o minune am reusit sa imi mentin calmul. Am chemat-o sa ii dau bluzele si briceagul si sa ii spun de mancarea din bucatarie. Le-a luat si mi-a multumit, zambindu-mi incantata. Imi venea sa ii trag o palma peste fata, ar mai fi zambit si atunci oare? Am plecat enervat si m-am dus sa ma mai plimb putin prin padure ca sa imi iau gandul de la ea. Voiam sa mi-o scot din cap, macar pentru cateva ore. Abia il asteptam pe Ben cu informatiile, poate gaseam ceva relevant care sa ma ajute sa o inteleg.

Am mers la intamplare vreo doua ore printre brazii aceia inalti si sumbrii. Imi placea tare mult padurea asta, ma facea sa ma simt liber si viu. Am reusit sa ma mai relaxez putin. M-am asezat la baza unui brad batran si uscat si am tras adanc aer in piept. De cand aparuse fata asta, linistea mintii mele fusese tocata si sfaramata in mii de ganduri confuze si controversate. Simteam ca daca i-as fi aflat trecutul, as fi reusit sa o inteleg si atunci as fi putut-o lasa in pace. Dar si daca ar fi fost sa sparg un zid de beton cu capul ar fi fost mai usor decat sa trec de bariera impusa de fata. Pur si simplu intre prezentul ei si trecut aruncase un giulgiu de intuneric, lasand totul in mister. Era imposibil sa descoperi ceva despre trecutul ei din felul ei de a fi din prezent. Si cum nu voia sa spuna, singura mea sansa statea in eforturile lui Ben. Ma gandeam ca daca nici el nu avea sa descopere ceva, nu-mi mai ramanea decat sa o ucid. Trebuia sa imi recapat linistea intr-un fel sau altul.

Am hotarat sa ma intorc la cabana, sa vad ce se mai intampla. Dupa vreun sfert de ora eram in dreptul intrarii din fata. Cand am pus mana pe clanta, am avut sentimentul ca ceva nu era in regula. Am intrat si am dat de Jeff, care se tinea de mana dreapta si injura de mama focului. Hanoracul ii era patat de sange in zona respectiva. Oare fusese opera fetei? Si daca da, cine pornise conflictul?
- Ce s-a intamplat? Unde e fata?
- S-a dus la naiba! Si sper sa o ia! Uite ce a indraznit sa imi faca! Doar ma jucam putin cu ea!

Atunci am auzit zgomote de sus. Am urcat in fuga si mi-am dat seama ce se intampla cand am zarit lumina din camera lui Ben. Ce naiba cauta acolo? Chiar voia sa isi gaseasca sfarsitul? Fata cretina, nu stia ca nu trebuie sa ai de-a face cu Ben pe timpul noptii? Am alergat intr-un suflet, sperand sa nu fie prea tarziu.

Cand am ajuns in dreptul usii, am zarit-o. Era in genunchi, cu spatele la mine, si nu facea nicio miscare. Statea ca o stana de piatra, uitandu-se la Ben. Acesta era langa ea, gata sa o atace din clipa in clipa.

Am apucat-o de gluga hanoracului si am tras-o repede afara din camera. Am trantit usa dupa ea, care bubui si aproape ca ceda cand Ben se arunca pe ea. Trebuia sa o scot de aici cat mai repede. Cu Ben pe urmele noastre nu avea nicio sansa. Trebuia sa o ascund ca sa ma pot ocupa cum trebuie de el. Am tarat-o dupa mine ca pe un sac, era clar paralizata de frica. Am dus-o la mine in camera si am incuiat usa ca sa castig timp. Am impins patul si am scos cele doua scanduri din podea. Acolo era "ascunzatoarea de urgenta", un spatiu cat pentru o persoana. Am tras-o de mana pe fata si am pus-o sa se bage in lacas. Inca era in stare de soc. Am acoperit-o repede cu scandurile si am tras patul la loc, apoi m-am intors spre usa. Mi-am pregatit cutitul pentru cele ce aveau sa urmeze.

Kara POV:

Totul inghetase, iar mintea parca mi se blocase. Pentru o clipa am vazut negru in fata ochilor si am crezut ca acela era sfarsitul. Apoi m-am trezit in fata camerei lui Ben, usa fiind inchisa. Am realizat ca cineva ma trasese afara. Apoi totul a luat-o razna. Totul era negru in jurul meu si ma tot loveam de pereti si de podea. Tot ce auzeam era o galagie infernala a carei sursa imi era straina. Apoi pauza.

M-am gasit prinsa ca in cosciug si am inceput sa ma zbat in spatiul stramt. Era imposibil, lemnul era de neclintit. Dupa cateva clipe, ratiunea incepu sa imi functioneze din nou si cautam sa inteleg ce se petrecuse. Mi-am dat seama ca cel care ma trasese fusese Jack si acum eram in camera sa...sau mai exact, sub podeaua din camera sa. Am mai realizat si ca zgomotul de mai devreme fusesera maraiturile lui Ben, care era parca turbat. Oare avea sa vina dupa noi? Si daca da, ce avea sa se intample?

Chiar in acea clipa se auzi un trosnet de lemn asurzitor si apoi maraitul lui Ben. La naiba, trebuia sa ies de aici sa il ajut pe Jack. Am lovit in scandurile de deasupra mea, dar in zadar. Am strigat dupa Jack, disperata. Totul era din vina mea! Daca vreunul din ei ar fi patit ceva, nu mi-as fi iertat-o! Trebuia sa fac ceva, dar eram neputincioasa.

Deasupra mea se auzeau bubuituri si lovituri, acoperite de maraituri si urlete. Nu imi puteam da seama cine castiga, tot ce puteam face era sa stau si sa astept pana ce avea sa se sfarseasca.