Smiling Death

Parcul de distractii

Kara POV:

Mi-a luat ceva pana am refacut traseul si am gasit parcul. Cand fugisem nu bagasem de seama pe unde o luasem si alergasem la intamplare. Dupa vreo ora de bajbaiala in care incercasem sa gasesc parcul de una singura (da, stiu, ar fi fost mai simplu sa intreb pe cineva, dar preferam sa raman neobservata pe cat de mult posibil), am ajuns in fata portilor impunatoare din fier forjat si decorate cu hartii si baloane. In partea dreapta, intr-un colt mai retras, erau urmele de sange in care zacuse cainele, insa lesul acestuia disparuse. Cateva pete de sange se puteau vedea si la cativa metri mai incolo, unde il trantisem pe baiat si ii infipsesem briceagul in umar. Ma trecu un fior si mi-am frecat mainile nervos. Voiam sa plec de acolo cat mai repede.

Se inserase si lumea pleca, parcul urmand sa se inchida. Speram insa ca Toby sa fie inca acolo si sa ma astepte. Am intrat in parc si cat de discret puteam m-am afundat prin el astfel incat sa nu ma gaseasca nimeni. Aveam sa astept sa plece toata lumea ca apoi sa il caut linistita pe Toby. Am gasit un cort micut cu recuzita si m-am ascuns acolo. Totul era inghesuit: imbracaminte, baloane, machiaje, jucarii, masti. Stand asa, una din ele imi atrase atentia. Era atarnata peste celelalte si nu parea cine stie ce la prima vedere, dar pe mine ma fascina. Era o masca simpla, alba, cu ochii, sau mai bine zis gaurile pentru ochi, mari si lasate de margini, ce afisa un zambet larg. Acel zambet ma hipnotizase parca, era asa de ciudat, nu reuseam sa imi dau seama ce exprima. Parea ca se distreaza, ca zambeste cu gura pana la urechi, dar ceva din expresia sa imi trada tristete, disperare. Ma incerca un sentiment confuz privind asa la masca ce atarna parca fixandu-ma prin ochii ei goi. Am luat-o fara sa-mi dau seama si mi-am aranjat-o pe fata. Pe o masuta mica era o oglinda cu marginile de plastic colorate in nuante de roz. Am luat-o si mi-am privit noul chip. Aproape ca am scapat oglinda din mana cand m-am vazut. Am trantit-o la loc si mi-am scos repede masca, aruncand-o pe jos. Tremuram toata si cazusem la pamant la cinci pasi de ea. Ma ingrozise ceea ce vazusem. Desi masca era exact aceeasi, si tot ceea ce era de la mine erau ochii, noul chip ce se formase fusese atat de viu si de expresiv, incat ma marcase de-a dreptul. Era ceva...greu de descris. Ceva iesit din cele mai negre cosmaruri. Nu intelegeam cum se intamplase, dar avusese un impact puternic asupra mea.

Am luat masca de jos si am sters-o de praf. Se ciobise exact pe mijloc. Atunci cand cazuse se lovise de marginea unui cufar ce aproape ca o sectionase in doua jumatati. Acum era si mai ciudata. Ceva ma impinse sa nu o pun la loc in cui, ci in hanorac. Nu stiu de ce voiam sa pastrez asa ceva, dar ceva ma impiedica sa ma despart de ea. Am cautat sa imi scot cat mai repede episodul din cap si am plecat de acolo sa vad care mai era situatia.

Afara se intunecase de-a binelea si nu mai era nimeni prin parc. Am inceput sa ma uit de Toby si sa il strig in soapta, fiindu-mi frica sa nu ma auda vreun paznic. Dupa vreun sfert de ora in care parcursesem jumatate de parc fara vreun rezultat, m-am asezat langa un carusel, incercand sa imi adun gandurile. Imaginea calutilor ce asteptau nemiscati in intuneric sa fie calariti imi aminti de melodia mea preferata pe care o ascultam defel sa ma linistesc, Carousel. As fi dat orice in acea clipa sa am MP3-Player-ul la mine. Ca la o comanda, luminile se aprinsera si caruselul prinse viata, incepand sa se roteasca incet. Muzica ce se auzea dinspre el era exact inceputul negativului piesei la care ma gandisem cu cateva clipe mai devreme. Speriata, am facut cativa pasi in spate, lovindu-ma de ceva dur. Ma trecu un fior de groaza la gandul ca ar fi putut fi un paznic. Am inghetat, asteptand sa aud vocea enervata a vreunui barbat pus pe harta. Dar in locul ei, am auzit un ras ragusit si infiorator.
- Ce cauta o fetita ca tine la ora asta pe aici?, zise o voce groasa pe un ton teatral.

M-am intors si am dat nas in nas cu un barbat inalt si slab, imbracat intr-un costum de mim, dungat in alb si negru. L-am recunoscut pe loc dupa nasul lung si ascutit, de asemenea dungat. Era Laughing Jack.
- Jack!, am exclamat putin usurata.
- Haa?? Ce e cu tonul ala? Suna de parca as fi fratele tau mai mare! La naiba cu copiii astia!
- Jack, m-am pierdut! Trebuie sa il gasesc pe Toby! Ticci Toby. Stii cumva daca a ramas aici sa ma astepte?
- Ce tot vorbesti acolo, pramatie mica?! Cat tupeu indraznesti sa ai vorbind despre niste criminali ca noi ca de niste amici de clasa!
- Dar nu-ntelegi? Trebuie sa il gasesc!
- Argh, tu esti cea care nu intelege ca va muri in seara asta! Nu suport copiii! Chiar daca nu mai esti asa mica, esti la fel de enervanta! Credeti ca totul vi se cuvine!

Am inlemnit, simtind un nod in gat. Mi-am amintit de masca pe care tocmai o luasem ca si cand ar fi fost a nimanui si era dreptul meu sa imi apartina odata ce o gasisem.
- Imi...imi pare rau, am inganat incet. N-am vrut sa supar pe nimeni...E numai vina mea!

Lacrimile incepura sa imi curga pe obraji si am cazut in genunchi, coplesita de sentimentul de vinovatie. Prin fata ochilor imi trecu imaginea cainelui mort, a baiatului pe care era cat pe ce sa il ucid, a lui Toby cand il impinsesem si il lovisem, desi el doar incercase sa ma ajute. Apoi imaginea darelor de sange lasate de Ben in acea noapte imi rasari vie in minte. Era numai vina mea! Pe oriunde ajungeam, faceam oamenii din jurul meu sa sufere.
- Doar omoara-ma si termina balciul!, am urlat printre lacrimile ce imi navaleau pe fata.
- Huh? Ce naiba e cu tine, fat-o? Imi dai fiori doar cand ma uit la tine!
-Ntt, ntt, ntt, Jackie, nu este frumos sa faci o domnisoara sa planga asa!, se auzi o voce mieroasa din spatele meu.

Jack facu un pas in spate si scuipa printre dinti:
- Jason! Sa te ia naiba! E a mea! Nu te baga peste treburile mele!
- Dar bunul meu prieten, nu vezi ca sufera?

Am simtit cum imi cuprinde umerii cu degetele sale, incolacindu-si mainile pe dupa gatul meu. Jack injura si ma mai privi odata, apoi ii oferi lui Jason o privire plina de ura si dispret si pleca, disparand in intuneric.

Barbatul din spatele meu ma trase usor spre el, lipindu-mi spatele de abdomenul sau cald. Ceva ma cufunda intr-o transa si ma simteam din ce in ce mai adormita. Gandurile incepeau sa fie intrerupte si incoerente si ma lasam purtata de acele doua maini blande ce ma trageau de acolo, incet si sigur. M-am trezit intr-un cort, intinsa pe o masa de lemn murdara de sange uscat si taieturi. Pe pereti erau atarnate diverse ustensile precum clesti, foarfece, ace, cutite, toate pline de sange si resturi de carne. Jason...Jason The Toy Maker...am realizat in clipa aceea. El trebuia sa fie! Chiar atunci intra in incapere, zambindu-mi fals si privindu-ma cu ochii sai galbeni.
- Ti-ai revenit, draga de tine? Vrei sa ne distram putin? In mine poti sa ai incredere~
- Ja...Jason...unde e Toby? Trebuie sa il gasesc!, am spus eu, revenindu-mi din transa.
- Shhh, totul e bine acum. Sunt aici~ Linisteste-te~
- Jason, te rog! Nu intelegi! Trebuie sa-mi cer iertare de la el! M-am purtat groaznic, iar el doar voia sa ma ajute!
- Shhh, totul e bine acum~ o sa vezi...ha, ha, ha~

Enervata, am apucat briceagul din buzunarul hanoracului si dintr-o smucire scurta, am scos lama la iveala. In aceeasi clipa i-am infipt-o in brat, insa Jason nu schita nicio reactie. Doar zambetul se sterse si se transforma intr-o grimasa plina de dispret.
- Indraznesti...

Insa nu apuca sa termine, caci i-am tras un picior in stomac, impingandu-l cativa metri mai incolo. Am sarit de pe masa si am trecut ca fulgerul pe langa el, trecand prin perdelele de la intrare ca un proiectil, mai mai sa raman prinsa in ele. Tot ce am mai putut auzi in urma mea a fost vocea enervata a lui Jason, strigand "Caaanddyyy!!!".