Smiling Death

Proxy

Kara POV:

Am crezut ca o sa cad din picioare cand l-am auzit pe Jack. In fine, vestea nu era chiar cine stie ce, dar totusi ma luase pe nepregatite. Si probabil la fel si pe Toby, care tacu pentru cateva clipe, apoi zise:
- Ha, stai fara griji, pe mainile mele nu se va atinge nimeni de ea! O scoatem noi la capat!
- Ti-am spus ca vreau sa mi-o aduci vie, nu ma intereseaza starea ei, cum nu-mi pasa ce metode veti folosi. Eu doar o vreau inapoi vie si cu raspunsuri.

Toby ezita putin, apoi ridica din umeri si mormai un "Cum zici tu" plictisit. Isi puse o mana pe umarul meu si ma batu usor.
- Deci, Kara, corect?
- Da.
- Draga mea, avem de stat ceva impreuna, asa ca hai sa o pornim spre barlogul meu. Ai ceva lume de cunoscut pe acolo.

Am incuviintat si am pornit dupa el. Dupa ce ne departasem vreo 10 metri, am intors capul sa il mai vad odata pe Jack, dar acesta deja disparuse printre copaci. Oare asta avea sa fie ultima oara cand il mai vedeam? Am realizat ca nu il cunoscusem decat de trei zile, dar deja imi pasa de el. Ma simteam putin aiurea, pentru mine cele trei zile fusesera ca o viata intreaga, pe care acum parca o paraseam. Nu. Trecutul era trecut, nu avea sens sa mai traiesc in el. M-am intors si am grabit pasul sa il prind pe Toby din urma.

Pe drum, care dura cateva ore bune, am stat de vorba cu el. Nu ii mai tacea gura, dar mi se parea simpatic si era chiar de treaba. Nu stiam prea multe despre el, asa ca l-am intrebat cum ajunsese sa fie un criminal din creepypasta. Imi povesti pe scurt cum isi pierduse familia si cum fusese gasit de Slender, cum se imprietenise cu Jack si cum ajunsese sa fie un proxy. Imi povesti de ceilalti doi, de Masky si de Hoodie, de cum isi petreceau timpul, cum se tot mutau ca sa li se piarda urma. Uneori imi dadea senzatia ca nici nu mai vorbea cu mine, facea exclamatii de care tot el se minuna si imi ignora intrebarile pe care i le puneam, tinandu-si firul povestirii cu inversunare. L-am lasat sa vorbeasca, ascultand pur si simplu povestea lui. Mi se parea chiar interesanta pe alocuri si ma amuza implicarea si seriozitatea cu care vorbea, ca si cum mi-ar fi explicat cum se realizeaza o operatie pe creier corecta.

Intr-un final am ajuns in fata unei case de lemn darapanate de la marginea padurii, care parea parasita si imposibil de locuit. Daca ma gandeam mai bine, mi-ar fi placut sa mai traiesc putin in trecut, in cabana mare si bine facuta a lui Slender...

Ca sa fie totul complet, incepuse sa ploua puternic si nu parea ca s-ar opri prea curand. Am vrut sa intru cat mai repede in casa, unde speram la mai mult adapost de ploaie, asa ca am grabit pasul ca sa nu apuc sa ma ud prea tare. Nu ar fi trebuit sa fac asta. In clipa urmatoare un topor zbura pe langa obrazul meu si se infipse in usa de lemn, care se desprinse din tatani si cazu la pamant cu un bufnet puternic. M-am oprit instantaneu si am ramas nemiscata. Toby trecu pe langa mine fluierand si zise amuzat:
- Nu e intelept sa dai buzna in casa unor proxy fara sa anunti dinainte cine esti.

Imi facu semn cu mana sa il urmez si disparu in intunericul holului. Mi-am inghitit nodul din gat si am intrat dupa el, calcand peste usa daramata.

Inauntru era asa de intuneric ca abia distingeam peretii. Am intins mana ca sa verific spatiul din fata mea si sa stiu daca puteam sa inaintez sau as fi dat peste ceva. Ceva ma apuca de mana si ma trase brusc. In clipa urmatoare aveam mainile tintuite la spate si un pistol lipit de tampla. Am inghetat si m-am uitat disperata prin intuneric dupa Toby. Am zarit o masca alba si mi-am dat seama ca era Masky. Apoi cel care ma tinea ma impinse intr-o camera care era putin mai luminata, asta doar pentru ca in tavan era o gaura mare prin care ploua destul de tare. Masky aduse un scaun si il puse in zona cea mai luminata, iar celalalt ma tranti in el. In mai putin de cinci secunde eram lagata fedeles cu o sfoara groasa si rigida. Apa imi cadea pe fata si ma orbea. Am scuturat din cap incercand sa o inlatur, dar imediat ochii mi se umplura de noile picaturi care cadeau necontenit. Am lasat capul in jos si am inchis ochii ca sa imi revin. O mana imi prinse maxilarul si imi ridica inapoi capul, fortandu-ma sa deschid ochii. In fata mea era un barbat intr-un hanorac galben si cu o cagula neagra, luminata de o fata trista desenata cu rosu. Era Hoodie.
- Cine esti?, spuse pe un ton acuzator ce imi dadu fiori.
- Hoodie, pot sa explic, se auzi vocea lui Toby din spatele sau.
- Tu sa taci, iar ai distrus usa, ti se pare ca era prea bine facuta cocioaba asta?, zise Masky iritat.
- Deci. Cine esti si ce cauti aici?, ma intreba din nou Hoodie, indreptand pistolul spre mine.

Am incercat sa imi pastrez calmul si am raspuns simplu:
- Kara. Kara Whitestone.
- Hoodie, orice, dar n-o rani, se smiorcai Toby din spate. Mi-a incredintat-o Jack si o vrea inapoi vie.
- Jack? Te referi la mascariciul ala fara ochi? De cand esti tu dadaca pentru toate mizeriile pe care le aduna el de pe strazi? Ce-i asta, un alt psihopat nenorocit care n-are ce face cu viata?
- Pai, asta e ideea. Jack nu si-a dat seama ce-i cu ea si eu m-am oferit sa il ajut.
- De ce ai face una ca asta? Mai bine o omor pe loc si scapam de tot balciul, zise si apasa usor pe tragaci.
- Stai stai, te rog! Jack o sa ma omoare daca afla!
- Unu: de ce crezi ca imi pasa? Doi:...
- Fac ce vrei! Doar las-o in viata! Te rog, s-ar putea sa fie o piesa importanta pentru Slender, altfel ar fi omorat-o chiar el din prima clipa, nu?
- De ce, toti ceilalti sunt? Jeff, Ben, Jack, niciunul nu merita sa fie asociat cu Slender Man. Doar noi ar trebui sa fim groaza omenirii, cosmarul societatii, The Proxy.
- Stiu, stiu, dar vezi, Slender nu gandeste asa. El i-a acceptat si pe ceilalti, iar daca si ea e la fel, poate ar fi mai intelept sa o lasam in pace.
- Nu, nu sunt ca ei, am zis enervata de toata tevatura pe care o facea Toby. Ajunsese asa de patetic ca mi-era mie rusine, as fi preferat sa mor decat sa fiu salvata de milogeala lui stupida.
- Mm...fata are ceva tupeu, zise Masky ganditor. Hoodie, hai sa-i dam o sansa, poate e ceva de capul ei.
- Ai innebunit?!
- Da, Hoodie, da-i o sansa!, zise repede si Toby.
- Tu sa taci, il repezi Masky. Hoodie, stii ca e de evitat sa ne omoram intre noi, avem atatea victime la dispozitie, de ce sa te inversunezi pe fata asta? Las-o sa vedem cum decurg lucrurile si in clipa in care calca pe bec o poti omori fara retineri. Ce spui?

Hoodie tacu o lunga bucata de timp, continuand sa tina arma indreptata spre mine. Mana incepu sa ii tremure si degetul ii apasa din ce in ce mai mult pe tragaci. Din instinc imi veni sa inchid ochii si sa ma feresc, dar m-am abtinut si l-am privit calma fix in ochii sai rosii, asteptand sa aud din clipa in clipa pocnetul glontului eliberat.