We need each other

Atractia

Deodata, ochii mi s-au marit, picioarele mi s-au inmuiat iar inima imi batea din ce in ce mai tare. Nu-mi venea sa cred ce vad. Frumusetea si simplitatea ei erau de neinchipuit. Era fata pe care o vazusem la aeroport. Fata care ma facuse sa uit de mine, acum o vedeam mai indeaproape. Avea ochii negri, parul saten deschis cu reflexii la soare cu niste onduleuri perfecte. Era imbracata intr-o rochita de vara cu imprimeuri colorate, o rochie simpla, dar sofisticata, asortata cu niste balerini deschisi la culoare si o geanta alba.

Cred ca era noua deoarece nu o mai vazusem pana acum. Parea genul de fata retrasa, dar tupeista. Deodata imi aduc aminte de cuvintele lui Roland: "Puicuta asta-i a mea!", "Puicuta asta-i a mea!", "Puicuta asta-i a mea!"   NU,NU,NU, cu siguranta nu se va intampla asta, imi spun in sinea mea. 

-Ma duc sa vorbesc cu ea!  zise Roland raspicat si plin de incredere.

-S-ar putea sa-ti dea cu flit!  Rad eu de el, incercand din rasputeri sa-l descurajez.

-Nu conteaza! Asa fata, mai rar intalnesti. Si face cativa pasi spre ea, dar nu inainte sa-l trag inapoi de maneca.

-Hei ce faci?

- ăăăăă..... Stai! Ce vrei sa faci? incerc sa par totusi dezinteresat, dar devenisem mai rau decat patetic. Ceilalti uitandu-se la noi ca la teatru, parca stupefiati de ce se intampla intre noi.

-Ma duc sa vorbesc cu ea, frate! Daca vrei, iti fac cunostinta. rase de mine, in timp ce eu eram vizibil deranjat de ce se intampla.

-Nu frate! Du-te doar tu... Dar vezi sa nu ne faci de ras. Nu puteam sa arat faptul ce eram slab si fara ratiune doar pentru o "fata".

-hahahaha!!! Poate vrei sa zici ''mandri''!

O ia inainte cu pasi siguri, dar fata aceia statea de vorba cu cineva si era cu spatele la Roland. Nestiind cum sa se faca observat, îndrugă ceva acolo...

-Vorbeai cumva cu mine? ii spuse Roland fetei cu zambetul pana la urechi. 

*ppffffffff ce fraier!!!! mai aveam putin si radeam cu lacrimi de perla lui, dar totusi eram fericit ca deod.....

-Nu, nu vorbeam cu tine!

-Atunci incepe acum? 

*Wtf? ce replica mai e si asta? A cautat-o cumva pe net? imi spun in sinea mea

-Pai....

-Lasa-ma sa ma prezint! Sunt Roland!

-Incantata de cunostinta Roland! eu sunt Carla, Carla Evans, iar ea este prietena mea Sarah. Sunt noua pe aici si nu ma prea descurc... Ma bucur ca mi-am facut prieteni inca din prima zi

-Buna Sarah! Incantat

-Deasemeni

*Wait.... am ramas in urma, nu? nu ma asteptam la o asemenea reactie din parte ei..... pe Sarah o mai vazusem prin liceu. Nu era noua. Inca din clasa a IX a facem cursurile de biologie impreuna, dar niciodata nu vorbisem cu ea fata-n fata.

-Vino sa-i cunosti pe prietenii mei. 

-Nu stiu ce sa zic... Nu vreau sa deranjez...

-Nu-i niciun deranj! Hai vino! ei sunt Marcus, Cara si Chris si Terrence

-Buna, eu sunt Carla! 

-Incantata de cunostinta Carla, spuse Marcus si Cara in acelasi timp. Doar eu ramasesem cu gura cascata. Era si mai frumoasa de aproape. Era mult mai micuta decat mine, dar era perfecta. Acum in capul meu se instalau tot felul de strategii si probleme si... mda... tot ce trebuie sa fac de fapt, este sa scap de avansurile lui Roland si gata. Nu-i chiar asa greu.

Imediat dupa ce am facut cunostinta, am auzit soneria si toata lumea s-a dus la ore. Nu facusem nimic toata ziua la scoala, asa ca ne-am hotarat sa plecam, de fapt... sa chiulim. Pana la urma era doar prima zi si nu se puneau absente, iar oricum mie si lui Chris nu avea ce sa ne faca deoarece eram destul de cunoscuti pentru performantele noastre in materie de sport, iar directoarea ma considera un elev model, indiferent de ceea ce facem.

Asa ca ne-am decis sa mergem la o cafenea din apropiere, era cafeneua parintilor Carei, deci puteam sta cat doream, astfel, jucandu-ne biliard la subsolul cafenelei, am pierdut notiunea timpului. Se facuse 10:30, iar eu nu ma pregatisem pentru a doua zi de scoala sau macar pentru meciul amical la basket dintre noi si liceul Beverly...Asa ca ne-am dus cu totii acasa. 

Casa în care locuiesc eu, are o curte mare cu multi pomi. Legatura intre poarta si casa este asigurata de o alee pietruita. Vara, în jurul aleii, creste o iarba deasa, care se aseamana cu un covor bine ingrijit. Privita de la departare, casa în care locuiesc aduce cu o "casa din povesti". Trecand prin sufrageria mare, in mijlocul careia se afla un televizor mare cu ecran plat si o canapea pufoasa si comoda, se afla scarile si la etaj imediat se ajunge în camera mea. Camera este bine luminata de ferestrele largi si are peretii vopsiti în bleumarin. Am iesire la balcon, iar camera mea este cu vedere in spatele casei deoarece mica mea balerina are camera din fata cu vedere spre strada.

Desi se facuse ceasul destul de tarziu, eu tot nu aveam somn, asa ca am iesit afara in spatele casei unde am un cos de basket si am inceput sa arunc la cos, gandindu-ma la ce se intamplase astazi. Este locul meu in care ma antrenez alaturi de tatal meu, sau locul de "meditatie" ii spun eu pentru ca aici stau doar cand am un meci important si ma antrenez ori trebuia sa repet anumite tactici, sau atunci cand am pur si simplu nevoie de spatiu sau de un loc doar cu persoana mea. Era locul meu. Spatiul neu. Lumea mea.