We need each other

Surpriza

Fara sa-min dau seama, m-am ridicat si mi-am suflat nasul, iar gura mea a inceput sa vorbeasca, fara sa fie in relatie cu creierul. Nu voiam sa zic asta, dar mi-a scapat fara sa vreau.

-Stii ce...? Poti pleca. Nu e nevoie sa mai stai. Ma simt mai bine acum.

-Poftim? Cum sa plec cand tu esti intr-o stare atat de nasoala?

-Doar pleaca, da? Te rog eu.

-Nu plec! Hai sa te duc inapoi in camera si sa te intinzi.

-AM SPUS SA PLECI! Fara sa-mi dau seama, din nou, am continuat sa vorbesc ceva ce nu voiam, insa,  de data asta, am strigat cat am putut, si am gesticulat cu mainilie prin aer, facandu-i semn spre usa ca ar trebui sa plece..

Se uita la mine atat de uimit de persoana care eram acum... parca nu ma recunostea. Era o privire dezamagita, trista... era blocat. Nu stia cum sa reactioneze sau ce sa faca.

-Bine! spuse scurt. Plec!

Si cu pasi mari si apasati de suparare se indrepta spre usa ca sa plece, dar inainte sa iasa din casa, parca mai avea ceva de zis, dar nu putea sa spuna. A avut un moment de ezitare, a vrut sa inchida usa, dar apoi s-a intors spre mine si a spus:

-Cred ca merit o explicatie. Ce naiba e cu tine? Ce ti-am facut de te porti asa?

-Nu e..

-Ce nu e?! ma intrerupse agresiv.

Dupa un oftat, m-am asezat inapoi pe scaun, mi-am pus mainile la cap deoarece simteam ca mai avea putin si imi exploda de durere, si am zis. Nu mai puteam continua asa.

-Te plac! Ok?! Esti fericit? Te porti atat de frumos cu mine, dar nu se intampla nimic. Care e problema ta? Vrei sa iti bati cumva joc de mine?

Facuse ochii mari, se vedea dupa expresia fetei lui ca e uimit. Eu eram intr-o situatie penibila, el la fel, si nimeni nu mai spusese nimic timp de aproape un minut. El privea in gol, iar eu ma jucam cu cana de ceai si servetelele de pe masa, incercand sa ma calmez.

-Asta e.... intrerupsese el tacerea dar nu stia ce sa zica. Asta e...

-Vrei sa nu ma mai fierbi atat? Spune odata! Ce?! Ai ramas fara cuvinte? Ai uitat sa vorbesti? ii spun eu recalcitranta, deoarece din cauza racelii, se pare ca primisem cam mult tupeu.

-Nu putem...

Si se intoarse rapid spre usa, o inchise cu putere si fugi spre masina lui deoarece afara incepuse deja sa ploua. Uitandu-ma la el pe fereastra, eram curioasa sa vad ce face si cum reactioneaza. Nu a plecat din fata casei mele decat dupa 30 de minute.

Durerea de cap devenea insuportabila, ochii incepusera sa-mi curga si din cauza racelii dar si din cauza spuselor lui: ''Nu putem...", stranuturile veneau din ce in ce mai des, iar nasul mi se inrosise de la atata sters. Se pare ca racisem calumea. Maine abia de ma voi putea da jos din pat... M-am dus sa-mi iau niste pastile de raceala mai puternice, sa fiu sigura ca maine ma voi simti mai bine, deoarece nu puteam lipsi. Eram in ultimul an, iar prezenta la ore cat mai mare era foarte importanta pentru facultatea la care voiam sa aplic eu.

Am urcat incet scarile, mi-am luat niste pijamale calduroase pe mine si m-am bagat in pat.

-Da sigur! Da da, am inteles... Voi veni imediat.... Nu pot acum, in 15-20 de minute... Nu ma intereseaza ca e o urgenta... Dar... BIne! Vin, dar daca nu este ceva urgent, imi dau demisia. Striga mama la telefon...

Acum realizasem ca ma trezisem si mama era in camera mea.

-Buna dimineata scumpo!

-Mhmm...