Acel mesaj chiar m-a ingrozit. Era cat p-aci sa-mi scap telefonul. Am inceput sa tremur. Chiar aveam nevoie de cineva langa mine. Dar...cine-i asta care tot imi trimite mesajele astea?
Imediat dupa primirea mesajului,apare in usa doctorul. Imi arata raportul si imi spune cu parere de rau ca recuperarea piciorului si a mainii va fi grea si lunga. Lucrul asta m-a intristat. Doctorul mi-a recomandat sa fac chinetoterapie. Asta m-a enervat. Nici nu aveam bani de asa ceva.
Cu un picior rupt si cu o mana fracturata,n-as fi putut sa merg sa-mi caut de lucru. Nimeni nu m-ar fi angajat. Cu sigurata.
S-a facut seara. Plecarea doctorului m-a linistit. Dar,totusi imi venea sa plang pentru ca stiam ca voi fi lasata pe drumuri. Am adormit. Cu lacrimile pe obraji.
****A doua zi,la ora 9:00****
-Bon sang! spun eu speriata.
Telefonul meu incepea sa sune. Era Steve.
Steve este si va fi,cel mai bun prieten al meu. Ne stim inca de la 4 ani. Cand ne duceam la baie sa desenam,cand am fumat tigari impreuna,cand parintii ne-au prins ca desenam cu graffiti blocurile,astea ar fi trei dintre cele mai amuzante amintiri cu el. Cu toate ca, acesta ravneste ca intre noi doi sa fie mai mult decat o prietenie,eu nu vreau mai mult. O prietenie si atat. Unii oameni nu cred in prietenia dintre un barbat si o femeie. Eu cred.
Glisez spre dreapta pe Samsung-ul meu medieval si ii raspund lui Steve:
-Buna,Meredith! imi spune acesta incantat.
-Buna,Steve? Ce faci?
-Eu...stau. Tu? Cum te mai simti? imi spune pe un ton funebru.
-Aceleasi dureri. Nimic nou. Doctorul a spus ca voi putea fi externata peste doua zile.
-Asa repede? intreaba mirat Steve.
-Nu stii? intreb eu aproape scandalizata pe Steve.
Ma asteptam ca el sa ma viziteze,dar dupa replica asta, asteptarea era distrusa.Aveam nevoie de cineva ca sa ma sustina! Chiar nu a avut timp sa ma viziteze? Sau nu l-a interesat.
-Ce sa stiu? ma intreaba acesta pesimist si cu tupeu.
-Sunt internata in spital! raspund nervoasa.
-Asta o stiu...
-Si am un picior si o mana rupta! Nu m-ai vizitat?
-Nu! Meredith ...am avut treaba...,imi raspunde acesta cautand alte scuze,ceea ce lui nu-i sta in fire.
-Toata saptamana,asa-i? Nici macar nu ai trecut pe la receptie. Nimic? raspund cu lacrimi in ochi
-Nu...raspunde tupeist si calm.
-Pai,ce sa zic?! raspund sarcastic. Ne mai auzim Steve. Mai vorbim cand ies din spital. Poate nici atunci...
Si i-am inchis telefonul.Am sperat ca acesta putea fi langa mine,ca cel mai bun prieten pe care il am.
Mi-am trantit nervoasa telefonul pe noptiera. Pe noptiera curata,am vazut bautura pe care asistenta mi-a recomandat sa o beau. Uitasem sa beau din ea.
Am deschis capacul si avea un miros groaznic. Parca era o apa de canalizare amestecata cu clor. Dar cunoasteam mirosul ăsta. Era acid clorhidric,cu sulf,si...CO2 Asta sigur nu era vreo gluma.
Am luat sticluta si am incercat sa ma ridic. Am scos un icnet puternic. Pur si simplu nu puteam. Langa pat am vazut doua carje. Era unica mea sansa pentru a ma ridica.
In usa,statea si se uita Carla,asistenta.
-Buna,Meredith! De ce vrei sa te ridici din pat? ma intreaba ea.
-Voiam sa beau din sticluta,si apoi sa ma duc la baie. De ce? intreb eu speriata.
-Am intrebat...,si imi afisa un ranjet pervers.
-Daca ma scuzi,as vrea sa merg pana la baie,daca se poate! spun eu autoritara.
-Sigur,daca poti sa te misti! imi raspunde ea sarcastic.
-Sigur ca pot sa ma misc! raspund increzatoare.
M-am ridicat in sezut si am incercat sa-mi pozitionez piciorul ghipsat,in asa fel, incat sa ma pot ridica. Dar,nu ma puteam ridica. Nu ma puteam misca!
-Ai nevoie de ajutor? ma intreaba Carla pesimista.
-Nu,multumesc!,ii raspund si ii afisez cel mai sigur zambet care il aveam la indemana.
In ochii ei albastrii,sticlea furia si mai ales,ura...fata de mine. De ce? A facut ca un fel de migrena,si a plecat.
In secunda urmatoare,m-am ridicat cat am putut ,si din prima lovitura,am aruncat sticla la cos. M-am asezat obosita pe pat si am realizat ca nimic nu e in regula. Mesagele,Steve si apoi Carla. Era alandala. Dar am realizat inca un lucru important: aveam nevoie de ajutor. Trebuia sa fug din spitalul asta!
BUNA! DEJA 19 OAMENI MI-AU VAZUT CARTEA INTR-O ZI. ASTA-I FOARTE TARE! MULTUMESC CA IMI CITITI CARTEA,SI DACA VRETI,ADAUGATI COMENTARII CU PARERILE VOASTRE. ASTA AR PUTEA IMBUNATATI CARTEA. PE MAI TARZIU,GUYS!! :* :))
CITEȘTI
Not Today
Action~Aerul imi iesea sacadat printre dinti. Eram blocata. Nu stiam unde sa ma duc,ce sa fac...dar stiam un singur lucru...trebuia sa fug! Era pe urmele mele,dar nu-l vedeam. Puteam simti asta in aer. Fata imi ardea si eram ingrozita de ce s-a intamplat...
