Mi-am asezat fata intre palme. Am inceput sa plang. Pentru mine plansul devenea o rutina. Daca mama m-ar fi vazut,mi-ar fi spus : "Trebuie sa fii puternica. Cand alte lucruri grele vor veni,tu ce vei face?". Mama...mi-e dor de ea. Chiar daca mama era des plecata,in asa numitele calatorii de afaceri,eu tot o purtam in suflet si nu acceptam ca ea sa nu mai fie printre cei vii...
Inca imi aduc aminte Parisul. Mirosul prajiturilor frantuzesti care erau preparate in cartierul unde stateam. Cartierul Champs Elysees.Cel mai faimos cartier din lume, un bulevard de obicei plin de turiști incantati. Numai eu stiu cat de greu patrundeam printre ei,pana sa ajung la scoala.
Stateam cu parintii mei si surorile mele intr-o casa modesta de la marginea cartierului. Aveam o groaza de prieteni. De multe ori,cand parintii erau plecati cu saptamanile si ramaneam doar noi 4 in casa,fara de-ale gurii,ne "insuseam" cate o amandina,care se unea cu sufletul tau cand o mancai. Am atatea amintiri...placute si triste.
Ambii parinti imi lipsesc. I-am iubit mult. Adoram momentele in care stateam toti 6 acasa si povesteam lucruri,radeam,ne distram...acele momente imi placeau! Au fost rare,dar pline de bucurie. Dupa moartea lor,nu a mai fost asa. Dupa ce au murit,casa a ars...Motivul? Nu e cunoscut. A ars pur si simplu din temelii. Abia am scapat cu viata. Daca nu m-ar fi scos Claire,sora cea mai mare,as fi zacut intr-un cosciug rece la 2 metri sub pamant.
In tot acest timp in care lacrimile imi curgeau suvoi pe obraji,William se uita duios la mine.
-Ce-ai patit,Meredith?! De ce plangi? ma intreaba nedumerit Will.
-Imi aduc aminte de vremurile trecute!,ii raspund,fara sa ma silesc sa-mi intorc privirea catre el.
Era o zi calduroasa afara. Ma uitam pe geam.
-Am nevoie de ajutor! ii zic lui Will,intorcandu-mi privirea catre el.
-De ce ?, ma intreaba acesta curios.
-Am o mare probema si crede-ma,e o poveste lunga.
Se indrepta catre patul meu. "Era superb baiatu' asta." Se aseza langa mine.
-Sunt sigur ca pot asculta!,imi raspunse plin de incredere.
Mi-a strans mana. Pielea lui era alba ca laptele si catifelata.
Atunci am inceput sa ii povestesc totul. Mesajele de dinaintea interviului,conversatia mea cu Steve,substanta recomandata de Carla si apoi comportamentul ei suspect. I-am povestit cu lux de amanunte totul.
-Asta chiar e suspect! imi spune el.
-Stiu...de asta am nevoie de ajutorul tau! Trebuie sa fug din spitalul asta! Cineva ma urmareste,dar nu stiu cine!
-Poftim!? Vrei sa fugi din spital!?
-Nu am alta cale...trebuie sa ma ajuti! ii spun eu.
-Eu te ajut...dar cum sa fugi,si mai ales,cand?!
-Cat de devreme cu putinta...in noaptea asta! ii spun eu plina de incredere.
-Ok...atunci trebuie sa ne facem un plan!
Acesta mi-a povestit ca sunt multi paznici si camere de supraveghere. El putea afla cand paznicii schimbau tura. Mi-a spus ca am putea iesi pe scara de urgenta,dar ne ia mult prea mult timp,asa ca am hotarat sa coboram cu liftul de serviciu. Si asta era o solutie.Felul in care acesta elabora planul ma fascina. Dupa terminare planului,mi-a dat numarul lui de telefon si mi-a spus ca are foarte multe surse de informatii ,fiindca este foarte bogat. Asta se vedea pe hainele lui.
-Ai deschis cadoul pe care ti l-am oferit? ma intreaba emotionat acesta.
Deja eram rosie la fata. Uitasem de el. Mi-am propus sa fiu sincera:
-Nu...
-Pai...desfa-l! imi spune Will in culmea fericirii.
Imi intorc privirea catre noptiera si deschis micul sertar. Acolo erau telefonul,pastilele,injectiile pe care trebuia sa le fac zilnic, si o cutie...bleumarin,de catifea. Iau cutia si constat ca e grea.
O deschis cu inima-n gat si vad cum sta asezat frumos un colier superb...si un biletel. Pe biletel scria:
"Acesta este colierul tau. Imi pare foarte rau pentru ceea ce ti-am zis. Sper sa accepti colierul,ca pe o scuza".
Mai aveam putin si imi dadeau lacrimile. Colierul era absolut superb.
-Wow...tu ai facut...asta? il intreb cu lacrimi in ochi,aratand cu degetul catre colier.
-Asa cred...,imi raspunse amuzat.
Am lasat cutia cu colierul pe mica noptiera si l-am imbratisat. A fost un instinct.Cred!
-Scuzele tale sunt acceptate!,ii raspund razand si ma desprind din imbratisarea lui.
Am inceput sa radem amandoi. Apoi,telefonul lui a sunat.
-Alo,da!...nu!...vin!....asteapta...! Si a terminat scurta conversatie.
Acesta pur si simplu isi schimba expresia fetei. Era posomorat.
-Meredith,eu trebuie sa plec! imi raspunse acesta trist.
-Ok,nu-i nimic...ii raspund eu.
-Sa stii ca vin la tine la 20:00... sa fugim! imi raspunse amuzat si imi afisa unul dintre cele mai superbe zambete.
Din nou,incepeam sa radem ca doi nebuni.
-Odihneste-te, Meredith!
Acesta ma saluta si iesi din sala.
Intalnirea asta m-a socat! Oare chiar ar trebui sa am incredere in el?
Hey guys! Este al doilea capitol scris pe ziua de azi. Nu-mi vine sa cred! Abia stept sa-mi cititi noile capitole! Pe mai tarziu! Bye!! :*
CITEȘTI
Not Today
Action~Aerul imi iesea sacadat printre dinti. Eram blocata. Nu stiam unde sa ma duc,ce sa fac...dar stiam un singur lucru...trebuia sa fug! Era pe urmele mele,dar nu-l vedeam. Puteam simti asta in aer. Fata imi ardea si eram ingrozita de ce s-a intamplat...
