Blestemul Victoriei [FINALIZATĂ]

Ce să fac?!

Doctor:Bună ziua!Am auzit că sunteți prietene apropiate de-ale Victoriei.
Eu:Umm...da...
Doctorul:Îmi pare foarte rău să vă spun,dar peste 3 zile o vom deconecta de la aparate. Nu credem că o să se mai trezească.
Eu:CE?!DAR CE O SĂ SE ÎNTÂMPLE CU MINE?!Dar cu Paula?!...
Am început să plâng. Mă simțeau de parcă primisem o lovitură puternică în stomac. Blestemul ăsta a mers prea departe!Sintr-odată am izbucnit:

-VRĂJITOARE-O!!ARATĂ-TE!

M-am trezit din nou în beznă.

Vrăjitoarea:M-ai strigat?
Eu:Da!Ce mă fac acum?!O să mor?!
Vrăjitoarea:Atunci când corpul tău moare,o să rămână sufletul tău,dar..
Eu:Dar ce?!
Vrăjitoarea:Nu o să mai intri în alte corpuri. Pur și simplu o să fii un suflet care rătăcești prin lume.

Mă trecu un fior la auzul vorbelor vrăjitoarei.

Eu:Ș-și ce să fac?
Vrăjitoarea:Ai de făcut o alegere importantă. Ori moare corpul în care ești,ca să te poți întoarce în corpul tău,ori moare sufletul tău,iar corpul în care ești(al Paulei) o să trăiască cu sufletul lui inițial.

Nu știam ce să răspund. Tremuram toată. Cum s-a ajuns la asta?Ce să fac acum?

Eu:N-nu există o-o cale de mijloc?
Vrăjitoarea:Nu!
Eu:Trebuie să răspund acum?
Vrăjitoarea:Ai timp până când doctorii te vor deconecta de la aparate. Adică 3 zile.

Nu am apucat să îi spun nimic că eram din nou în camera de spital. Eram șocată. Maria se uita la mine nedumerită. Doctorul nu mai înțelegea nimic din ce se întâmpla.

Eu:Maria,a-am vorbit cu vrăjitoarea.
Maria:ȘI?!Ce ți-a zis?
Eu:Trebuie să aleg...ori eu,ori Paula.

Mă uitam la Maria. În ochii ei se citea frică. Nici ea nu știa ce să zică. Ne-am dus amândouă spre casă, nici una dintre noi nu a zis nimic pe drum. Era deja seară. Eu și Maria am stat pur și simplu în dormitorul meu. Nu simțeau nimic în momentul acela. Nici ură,nici tristețe,nici supărare...nimic! Niciuna nu scotea niciun sunet. După o vreme am adormit.

Dimineața:
M-am trezit,dar Maria nu mai era în cameră. Am coborât jos. Ea nu era nici în bucătărie, nici un living. Mă gândesc că e la ea acasă. Îmi fac rutina de dimineață, mă îmbrac și merg până la casa ei. Sunt la ușă dar nimeni nu îmi răspunde. Oare unde e? O sun. În cele din urmă îmi răspunde.

Convorbire telefonică:
Eu: Maria! Unde ești? Te-am căutat peste tot!
Maria:Sunt...la magazin. Vin acum la tine.
Eu:Ok,te aștept. Pa
Maria:Pa

Pe fundal se auzea o voce de băiat ...Oare ce îmi ascunde?Nu părea să fie la magazin.
După câteva minute a venit Maria.

Eu: unde sunt cumpărăturile?
Maria:Ce cumpărături?
Eu: ai zis că ai fost la magazin. Unde sunt cumpărăturile?
Maria:A...nu mai aveau ce voiam.zise Maria pe un ton ușor speriat.

Știam că minte,dar știam și că Maria este o fire hotărâtă și dacă nu voia să îmi zică era cu motiv.

Eu:Să zicem...acum ce facem?Mai avem doar 2 zile până când...știi tu.
Maria: hai să ne distrăm! Dacă astea două sunt ultimele tale zile, sau ale Paulei, hai să ne distrăm măcar!
Eu:nu știu ce să zic...
Maria:Haide!O să fie super!
Eu:Bine,bine!Unde mergem?
Maria:Păi...ți-am pregătit o mică surpriză!
Eu:Ador surprizele!
Maria:Urcă în mașină și leagă de la ochi cu asta.* Îmi înmânează o eșarfă colorată*

Fac ce spune Maria și după câteva minute mașina oprește.

Maria:Am ajuns!Te poți dezlega.