Blestemul Victoriei [FINALIZATĂ]

Lupta

Luca:Hai nu vă mai plângeți atât! O să reușim.
Eu:Da...o să reușim. Dar timpul se scurge...

Așa a trecut ziua...repede. I-am mai ajutat pe unii, pe alții până s-a făcut seară. Soarele apunea încet, încet, lăsând loc lunii pe cer. Toată lumea era mulțumită de ce pregătisem. Am mâncat câte ceva și ne-am dus spre pădure, evident pe cărare. Ne-am Așezat sprijinindu-ne de trunchiurile groase ale copacilor de pe marginile drumului fiindcă toți eram obosiți. Luca s-a Așezat lângă mine și am început să povestim. După un timp am simțit cum mă ia somnul. Am închis ochii doar pentru o secundă...UNA! Și am adormit... Dacă aș fi știut ce se va întâmpla din cauza asta.

Când m-am trezit m-am uitat în jur. Era noapte de-a binelea. Toți erau legați cu sfori groase de trunchiurile copacilor de care erau sprijiniți. Am încercat și eu să mă ridic, dar nu puteam. Când mă uit în jos...Ce surpriza! Sunt și eu legată. AAARRHHHH!! Trebuia eu să adorm?! Cred că așa au făcut și ceilalți. Noroc că Luca era chiar lângă mine. Poate că reușim să scăpăm cumv--

Vrăjitoarea:Măi, măi, măi. Ca să vezi! Copiii și-au adunat forțele crezând că o să mă învingă. Hahahaha.

Vrăjitoarea a venit. Acum nu mai era Cosmin, era chiar ea. Mă întreb ce s-a întâmplat cu el. A izbucnit într-un râset malefic.

Eu: Nu credem că o să te învingem. Chiar o să o facem!
Vrăjitoarea: Fetițo, mai ușor cu glumele că într-adevăr o să mor...de râs!
Eu:Haha. Ce glumă bună.
Vrăjitoarea: Acum, după tot ce mi-ați făcut. Cum vreți să ajungeți pe tărâmul spiritelor? Unul câte unul sau toți deodată?

M-am uitat neajutorată la frânghie, gândindu-mă cu ce să o tai. Dar...sunt liane. SUNT LIANE! Asta înseamnă că sunt plante și le pot "vindeca" cum am făcut mai devreme cu Denisa. Dacă reușesc să fac vraja ca atunci când le-am vindecat pe Maria și Paula, aș putea să îi dezleg pe toți. Trebuie doar să îi distragă cineva atenția Vrăjitoarei.

Paula s-a uitat la mine panicată. Am o idee! Am încercat să îi explic cât am putut eu de bine prin semne să îi distragă atenția Vrăjitoarei. Din fericire a înțeles. 

Paula:H-hei! Vino aici!

Vrăjitoarea s-a îndreptat încet spre ea. Acum era momentul!
Am închis ochi și m-am gândit la toată lumea dezlegată. Simțeam cum puterea din mine se împrăștie peste tot. Știam că am reușit. Am deschis ochii și mi s-a confirmat. Toată lumea era dezlegată și o încercuiau pe Vrăjitoare.

Eu:Evelina, acum!

Nu a trebuit să zic de două ori că din pământ au ieșit niște liane care au înconjurat-o pe Vrăjitoare. Degeaba a încercat Vrăjitoarea să scape că era prea târziu. Lianele o strânseseră într-un fel de cușcă.

Eu:Cum te simți acum că ești ca noi înainte? Te-am atacat cu propria armă.

Vrăjitoarea se tot chinuia să se elibereze.

Eu:Fetele, știți ce aveți de făcut.
Denisa:O să încep eu. Dragă Vrăjitoare, înainte să te trimitem pe vecie pe tărâmul spiritelor, o să îți mai dăm o șansă. Totul a început de la un război.

Și-a înălțat până spre cer cu o mișcare bruscă și mii de scântei i-au sărit din mână. Cred că era o vrăjitoare a focului. Pe cer au început să se formeze imagini cu oameni îmbrăcați în uniformă militară care se luptau cu niște femei cu pelerine care trebuiau să fie Vrăjitoarele.

Lea: Cum e posibil ca acest război să fii început din cauza lui Vicky.

Lea a ridicat mâna spre imaginile Denisei și a aruncat niște picături de apă care au stins focul și au format o fetiță mică cu o față inocentă care trebuia să fiu eu.

Giselle și Aria au făcut un pas în fată.

Giselle:Toți a trebuit să plecăm de pe tărâm. Dar asta nu a fost un lucru rău. Am învățat să ne integrăm printre oameni, chiar să ne împrietenim cu unii.

În timp ce Giselle vorbea, Aria a făcut ca fetița să fie suflată de o pală de vânt și Roxy a venit in fata.

Roxy:Mama, ai mers prea departe.

În secunda în care Roxy a zis asta, Vrăjitoarea...