Expresia feței ei s-a transformat din încruntare în uimire. Își dăduse seama cine eram.
Roxy:T-tu eș-ști fratele m-meu?
Eu:Da.Lacrimile au început să îi curgă șiroaiele pe față. Și eu am lăcrimat puțin, dar am încercat să fiu puternic. Am luat-o în brațe, fiindcă îmi fusese dor de ea. Mult prea dor.
Roxy:Nu pot să cred că ai fost în fața mea în tot timpul ăsta.
Eu:Nici eu...credeam că nu o să te mai revăd.
Roxy:Îmi pare atât de rău că te-am lăsat în noaptea aia aici. Nu îți imaginezi câte remușcări am avut.
Eu:Încă nu pot sa înțeleg ce te-a făcut să mă lași în urmă. Credeam că suntem foarte apropiați.
Roxy:E mult mai complicat de atât. Vezi tu, mama are ceva cu Vicky după câte ai putut și tu vedea, doar fiindcă este doar pe jumătate Vrăjitoare. Dar ea nu e singura. Mai există câteva, sau mai bine zis câțiva. Există și Vrăjitori...cum ești tu.
Eu:Ce?! E imposibi--
Roxy:Mai bine ascultă până la capăt. Pe familia noastră a fost pus un blestem fiindcă din generație în generație, ura pentru semi-Vrăjitoare crește. Blestemul făcea ca la fiecare generație să se nască din sângele familiei noastre o semi sau un semi-Vrăjitor. Mereu familia noastră izgonea copiii de îndată ce se nășteau, dar mama a avut o slăbiciune pentru tine. Te-a ținut ascuns 12 ani la rând. Poate tu credeai că nu te iubește, fiindcă nu stătea niciodată cu tine și te punea să faci treburile din casă cât ea era plecată. Tot ce făcea ea era să te protejeze. Îți dădea toate muncile alea grele ca să nu părăsești casa să te găsească alții și să te omoare. Într-un final, bunicul a aflat că tu exiști , iar mama cuprinsă de disperare te-a abandonat pe plajă, sperând să fii bine. Știa că într-o bună zi te vei întoarce și că ne vom revedea. Acum tot ce mi-a spus are sens. Înțeleg tot! O Luca, îmi pare atât de rău!
Eu:E-eu n-nu sstiu ce să s-spun.
Roxy:Semeni așa mult cu Vicky. Și ea a reacționat ca tine când i-am spus că e vrăjitoare. Sunteți făcuți unul pentru celălalt.Am rămas ca trăsnit de fulger. Probabil că cine nu a trecut prin ce am trecut eu nu poate înțelege ce simt eu acum. E bucurie și tristețe, șoc și liniște, ură și iubire. Toate deodată. Roxy nu se uita la mine. Se uita la luna strălucitoare de pe cer. Părea că îi mulțumește.
Dintr-odată mi-am amintit de Vicky. Trebuie să fie foarte îngrijorată în legătură cu pregătirile.Eu:Roxy, ar trebui să ne întoarcem la Vicky.
Roxy:Da...cred că am speriat-o destul de tare. Încă nu îmi vine să cred că ești...aici.
Eu:Știu. Și eu mă bucur mult.Ne-am pus în mișcare. Lăsam luna care ne-a adus înpreună în spate. Am ajuns destul de repede. Vicky ne aștepta în fața casei...
CITEȘTI
Blestemul Victoriei [FINALIZATĂ]
FantastikVictoria este blestemată din cauza atitudinii sale egoiste. Acum trebuie să schimbe aspectul,numele și viața cu alte persoane. Poate ea să rupă blestemul înainte să fie prea târziu? #4 fantezie pe 6 iunie