Academia Îngerilor

Promisiuni de viitor

Încep să respir din ce in ce mai repede, dar plămânii mei refuză să primească aer și mă trezesc pe jos.

Bucata de hârtie din mâna mea explodează într-un milion de particule incolore și dispare ca și când n-ar fi fost niciodată aici. În mâinile mele.

Dumnezeule.

Îmi apăs tâmpla cu mâinile ca să opresc zvacnirea dureroasă.

Dumnezeule.

Nu mă pot gândi decât la faptul că am rămas singură, fără Helsinka.
Fără cea care m-a susținut în tot timpul ăsta și m-a ajutat să îmi purific sufletul, m-a învățat ce e bine și ce e rău, cum să mă comport și cum să reușesc.
Mi-a fost mamă, tată, prietenă.

Pentru oricine altcineva, comportamentul meu poate părea ușor exagerat, dar nimeni altcineva nu se află în locul meu. Corect?
Toată lumea are câteva persoane acolo pentru el, câteva persoane care îl iubesc sau care măcar îl plac. Chiar și cel mai urât dintre oameni își găsește alinarea în cineva.
Voi nu puteți să spune-ți ca sunteți singuri. Vă interzic să spune-ți asta. Dacă nu e lângă tine cine ai vrea tu sa fie, nu înseamnă ca nu e nimeni.

"Îngerul căzut îți v-a ține companie".

Sughițuri sfărâmițate îmi părăsesc gâtul și presiunea din interiorul meu se amplifică.
Nu vreau lângă mine pe cineva ca el. Nu vreau. Nimeni nu poate sa îmi facă asta. Sa îmi i-a doica și sa o înlocuiască.
E crud... prea crud.

Nu sunt îndreptățită să judec, să fac diferențe sau mofturi. Și până acum nici n-am îndrăznit să fac asta, nici măcar cu cei care credeam ca ar merita într-adevăr.
Dar acum? Acum pur și simplu nu pot accepta.
Viața mea în academie e un dezastru, e un moment din zi  în care nu pot respira și aștept să ajung acasă ca să dau drumul la tot aerul ăla pe care l-am ținut în mine.

Dacă acum el o sa fie acolo, ce o să se întâmple cu mine?

O să te sufoci Dalinda, o să te sufoci.

Poate dacă nu vorbeam azi cu el și nu eram conștientă ca e la fel ca toți ceilalți în ceea ce mă privește, poate aș fi fost mai liniștită.
Dar am vorbit, nu-i așa?

Nu vreau să fiu torturată în propria mea locuință.
Nu vreau să înaintez cu frică prin camere.
Nu vreau să stau închisă între patru pereți ca să nu mă întâlnesc cu el.
Nu vreau să știu că e pe acolo, pe undeva.
Nu vreau să-l aud.

Nici măcar nu vrea să se afle aici. Cine știe de ce în stare?

Merg cu pași mici pe holul lung și tresar când sunetul gongului întrerupe liniștea.
Propriile mele gânduri mă torturează și mă înțeapă. Propria mea conștiința își bate joc de mine.
Știe că sunt prea lașă și prea supusă ca să refuz ceva. Știe că mi-e rusine să comentez când vine vorba de orice.
Știe că nu o să fac nimic în legătură cu asta. Știe că o să accept să locuiască cu mine.
Fiindcă oricum, asta nu e alegerea mea și nu pot împiedica ceva inevitabil. Directoarea nu o să mă asculte, decizia a fost luată.
Dar în ceea ce privește celălalt lucru... o să las altcuiva sarcina asta.
Nu îmi pasă de ce îmi poate oferi, fiindcă nu o să mă amăgesc singura.
Îngerul ăla e îmbibat în cerneala lui Lucifer iar eu nu o pot șterge nici cu propriul meu sange.
Fiindcă răul nu se v-a îneca, v-a prinde puteri și v-a ieși la suprafață de oriunde l-ai îngropa.
N-ai cum sa împiedici asta când cel pe care vrei să-l salvezi, nu vrea.

Însă,  dacă cel care v-a primi misiunea în locul meu, v-a reuși, o să îl respect la nesfârșit.

Poate Gayani... ea e puternică, are personalitate și nu renunță niciodată.
Da, cu siguranță ea se v-a descurca.
Eu nu, așa că spun pas.
O să ajung la Dumnezeu prin propriile mele forțe, voi munci din greu și dacă... Și dacă nu voi lua examenul, cel puțin voi ști ca m-am străduit.
Asta măcar  ține de mine, nu de cine știe ce înger căzut, cu care nu se poate discuta.