Academia Îngerilor

Cutia de la puzzle.

  Îl privesc contrariată, chiar dacă nu mă poate vedea. Slăbește strânsoarea, așteptând să vadă de ce m-am oprit în loc, iar eu îmi trag mâna dintr-a lui.

  Totul în mine se revoltă, în timp ce între sprâncenele sale se formează o cută și își încleștează maxilarul.

—Ți-am zis că plecăm, Dalinda. N-am fost clar?

Oftez, trăgând de timp.

—Kailas, nici măcar n-am fost prezentă la prima mea zi în Academia asta! O să se afle imediat! Cineva o să mă caute! Trebuie să rămân aici, să le spun că nu le-am încălcat iar dorința, ci că pur și simplu s-a întâmplat ceva groaznic cu mine! aleg să nu-i refuz în mod direct cererea scandaloasă, bătând câmpii

—Crezi că sunt capabili să te audă? Abia reușesc eu, și hai să nu ne ascundem după deget! Sunt mai bun decât oricare de aici. încheie, pe un ton care nu lasă loc de contraziceri

Îmi dau ochii peste cap, ceea ce-l determină să continue.

—Ideea ta nu o să meargă. Ai spus că o să rezolvăm lucrurile împreună -accentuează ultimul cuvânt-, nu? Păi, iartă-mă că îți stric speranțele și te aduc înapoi la realitate, dar nu poți să le ai pe ambele. Trebuie să alegi, Dalinda. Dacă continui să asculți de ei, nu o să o scoatem niciodată la capăt. Ai uitat că nu avem voie să ne vedem?

—Și ce propui? Ce ar trebui să fac acum, Kailas? Să vin cu tine în iad? îmi ridic mâinile în aer, oripilată

—Da, ridică din umeri, de parcă ar fi cel mai normal lucru.

Poate pentru el.

—Dumnezeule, tu te auzi?!

—De ce dracului îl implici și pe el? Da, mă aud. Chiar foarte bine, ce crezi? mă ironizează. I-a zi, Dalinda! Cum anume aveai de gând sa facem asta „împreună"? Ha? pune sare pe rană, când vede că nu-mi găsesc cuvintele

  Iisuse. Nu știu, nu m-am gândit prea mult, dar cu siguranță nu mi-a trecut prin cap că el m-ar constrânge să părăsesc raiul. A înnebunit?

—Nu știu, dar-

  Își ridică scârbit palma în sus, oprindu-mă.

—Au fost numai vorbe, nu? își arcuiește sprânceana. De fapt, cam asta ești tu, Dalinda. Când vezi că cineva se află într-o stare de căcat, sari pe el și-l sufoci cu discursuri pompoase. I-ai promite totul în secundele alea, doar ca să simți tu că ai fost bună și ai ajutat. Mai târziu, când el chiar are nevoie să faci ceva concret, fugi și te ascunzi. Nu înțelegi cum își mai permite să vină și a doua oară, că doar ai făcut-o pe psiholoaga deja, nu? Revino-ți! Vorbele sunt un căcat! Ziceai că vrei să ajuți oameni în viitor, așa că bagă la cap ce spun acum. Ăsta a fost un sfat. Dacă faci ceva, fă-o până la capăt. Fundația o pot face toți, ba chiar o dărâmă pe a ta în cinci secunde și fac alta imediat, fără probleme. Iar tu dispari, pentru că în realitate n-ai făcut nimic. Poezii recităm toti. se răstește, întunecându-se tot

  Fac un pas în spate, tremurând din toate încheieturile. Cum poate să fie atât de rău cu mine?

—De ce faci asta? De ce mă rănești așa? șoptesc

Își trece mâna prin păr.

—Vrei sau nu să crezi, eu nu te-am rănit niciodată. Ți-am arătat de fiecare dată realitatea, iar tu n-ai putut să o suporți.

  Ardea atât de tare când ne sărutam și acum e un bloc de gheață.

Ăsta e singurul lucru pe care nu pot să îl suport, nicidecum realitatea.