Academia Îngerilor

Revedere cu surprize

  Îmi duc mâna tremurândă la gură și privesc buimacă praful lăsat în urmă de explozie.
Sunt în stare de șoc, iar repeziciunea cu care inima îmi bate în piept se mărește atunci când o siluetă se materializează de nicăieri, exact în fața mea.

Kailas. Și de data asta este chiar el. Pur și simplu o știu, deși n-am idee de unde sau cum.

  Ne privim fără să mișcăm, iar ochii lui ard, în timp ce eu simt cum tot ce mă înconjoară se estompează, puțin câte puțin.

—K-Kailas? murmur

  Icnesc când mă prinde de braț și mă strivește de pieptul său, uitându-se la mine cu aceeași ardoare. Respirația sa mi se lovește de față și fiecare părticică din mine tremură neputincioasă.
Și-apoi o face. Fără niciun avertisment, fără niciun pic de delicatețe...își lipește buzele de ale mele și mă împinge în perete, continuând să mă sărute de parcă viața lui depinde de asta.
De parcă viața tutoror depinde de felul în care își strecoară mâna în părul meu și mă aduce și mai aproape de el, de felul în care totul în jurul nostru se năruie și interiorul nostru se preschimbă în două flăcări care ard una pentru cealaltă.

  Și de data nu mai e nicio energie negativă care să îmi blureze mintea, e doar el și pasiunea pură care se scurge din noi, aducându-ne și mai aproape unul de altul, atât de mult încât devenim unul singur.

  Felul în care mă atinge Kailas îmi ia mințile cu totul și nici măcar nu îmi pasă. Îl las, mă las pradă lui, fără să bag în seamă conștiința.

  Mârâie gutural și ne desprindem, respirând greu.

  Doar că eu nu vreau să se oprească.
De când m-a sărutat prima oară m-a otrăvit, iar singurul leac e să gust încontinuare din el, căci altfel voi muri.

  Își lipește degetul mare de obrazul meu, iar totul în mine vâcnește sub privirea lui.
Oare ce-mi face îngerul ăsta?

—Din ce în ce mai sălbatică. șoptește răutăcios, iar eu mă trag înapoi

—Ce s-a întâmplat, Kailas? îl implor să-mi explice

Ridică plictisit din umeri.

—Ce s-a întâmplat acum sau ce s-a întâmplat după ce m-ai dat afară? zâmbește fals

  Simt un junghi în inimă când îmi reamintește că tot ce a pățit mi se datorează mie.

—Nu înțeleg. Cine er-

—Te interesează așa mult pe cine ai sărutat, frumoaso?

—Hei! De ce te comporți așa? îi strig

Dacă nu era el, atunci de unde știe ce am făcut?

—Așa cum? Cred că ești obosită.

Se întoarce pe călcâie, dar îl prind imediat de braț.

—Spune-mi ce s-a întâmplat, te rog. Cineva care arăta ca tine tocmai s-a făcut bucățele în fața mea. Sunt atât de confuză! Ai fost tot timpul aici? Ai fost invizibil? Explică-mi!

Mă încrunt când începe să râdă batjocoritor.

—Invizibil? Unde naiba crezi că ne aflăm? Într-un afurisit de basm?

  Cum poate să treacă de la a mă săruta într-un fel aproape dement...la atitudinea asta distantă? Și eu de ce sunt atât de calmă? Orice ar fi, indiferent că era el sau nu, îngerul argintiu încă există. La fel și amintirea, iar pe aia am văzut-o cu ochii mei.

—Ți-a făcut ceva Malach?

—Nu e treaba ta.

—Kailas!