Academia Îngerilor

Un mic inconvenient

Mă opresc, iar de data asta îmi urmează exemplul.
Se întoarce spre mine, stăpân pe fiecare mișcare.

—Ai ceva de spus? ridică dintr-o sprânceană

—Vrei să merg cu tine la un concert? La un concert rock?! izbucnesc

—Vreau multe lucruri, dar dacă tu te-ai oprit fix asupra acestuia...rânjește

—Vrei te rog să-mi explici și mie cu ce te ajută pe tine toate lucrurile astea?

Sunt atât de confuză. Nu mă așteptam să mă pună să îmi fac tatuaje, să intru în casele oamenilor sau să merg la concerte!

De fapt nu știu la ce mă așteptam.

—Când se termină, îți voi spune. murmură

—De ce când se termină? insist

—De pulă să mă tragi cu dinții, hahahaha.

Deschid gura, șocată și oripilată.

Mă dau doi pași în spate, împiedicându-mă în propriile picioare. Corpul mi-a luat foc și lacrimile îmi înțeapă ochii.

Comportamentul lui și modul în care îmi vorbește a depășit toate limitele existente.

—Era o glumă, Dalinda. își dă ochii peste cap și înaintează spre mine

—Nu, stai pe loc! Lasă-mă în pace! La tine totul este o glumă!

Îmi șterg lacrimile neputincioasă și îmi mușc obrazul pe interior, ca să îmi controlez toate pornirile emoționale care mă încearcă în acest moment.

—Da, păi îmi pare rău că ți-am rănit sentimentele, prințeso. își bate joc de mine

—Nu mi-ai rănit sentimentele. Tu doar scazi în ochii mei și mai mult. rostesc

Fața i se golește de orice urmă de amuzament și se oprește, strângând puternic din maxilar.

—Și asta ar trebuie să te surprindă? Sau să mă afecteze pe mine în vreun fel? râde rece după câteva secunde

Își trece mâna prin păr, agitat.

—Ai prefera să te lovesc? mă întreabă din senin, zâmbind răutăcios

Înghit în sec.

—P-poftim?

—Ai prefera să te lovesc? Asta îți place ție? Nu te-am văzut împotrivindu-te în Academie, iar mie îmi plângi aici și îmi scoți ochii pentru orice căcat.

Cuvintele sale taie carnea de pe mine și simt o presiune imensă deasupra pieptului.

Cu toate astea, nu mă pot împiedica din a mă întreba dacă oare are dreptate.

Nu mă împotriveam. Îi consideram îndreptățiți să se comporte astfel... sau poate îmi era doar mult prea frică să mă apăr singură.
Atunci de ce ripostez vizavi de atacurile sale verbale?

—Lăsăm discuția suspendată și o reluăm cu altă ocazie. Nu vreau să pierd concertul.

Așteaptă să-mi vadă reacția, doar că eu rămân înțepenită.

—Când o să mă întorc acasă, Kailas, și va veni rândul meu...

—Continuă.