Academia Îngerilor

Ape tulburi

  Înghit în sec vreme de câteva minute și mă apuc să întorc propunerea pe toate părțile.

  Aș avea o șansă imensă, dar în același timp m-aș supune și la un risc îngrozitor.

  Nu trebuie să uit niciodată cu cine am de-aface.

—Deci? Accepți sau nu? ridică dintr-o sprânceană și își trece limba peste buza superioară, un gest care îmi face interiorul să se strângă.

—Nu... nu pot să-ți dau răspunsul acum. Am nevoie de timp să mă gândesc.

—Timp pentru ce, Dalinda? E foarte simplu. Accepți sau nu?

   Dumnezeule! Cum să mă decid atât de repede? Trebuie să vorbesc cu cineva!

—Oferta mea expiră în câteva secunde. spune, iar eu mă crispez și mai mult.

  Ce să fac?! urlu mintal, parcă așteptând un răspuns. Jalnic, pentru că nu primesc niciunul. Kailas e tot în fața mea, pierzându-și răbdarea, iar eu încă nu știu ce să fac.

  Sunt convinsă că dacă pierd șansa asta nu o să mai am parte niciodată de alta.
Și vreau, chiar vreau să îmi duc misiunea până la capăt.
Nu pentru că directorul mi-a promis răspunsurile la întrebările care mă macină de atâta vreme, ci pentru că îmi doresc din tot sufletul să îl salvez pe Kailas. Pentru Dumnezeu, pentru el și pentru... mama lui.

—B-bine. Accept. Cum... cum o să decurgă totul?

  Rânjetul care-i acoperă fața în momentul ăsta este cel mai înfricoșător lucru pe care l-am văzut vreodată.
Brusc, ideea că am intrat în tărășenia asta nu mi se mai pare atât de bună.

—Nu știu cum o să decurgă pentru tine, dar știu cum o să decurgă pentru mine.

Asta ce vrea să însemne?

—Cine vrei să înceapă primul, Dalinda?

Încă trebuie să mă gândesc ce voi face cu cele 6 zile ale mele, nu sunt pregătită să încep prima, așa că fac un gest explicativ spre el.

Teribilă, teribilă, teribilă idee!

—Perfect. O să te anunț când sunt gata. Ți-aș spune ce am de gând, dar din păcate nu vreau să împărtășești asta cu prietenii tăi.

Îmi zâmbește fals și îi arunc o privire confuză, neînțelegând la ce prieteni se referă.

—Ți-as zice să te calmezi acum, dar din nefericire, îmi place să te văd așa. Roșie, emoționată și speriată.

Se apleacă spre mine și încremenesc.

—6 zile, Dalinda. 6 zile în care nu o să poți să refuzi nimic din ce îți cer. Pregătește-te, iubito. îmi șoptește.

Apoi se ridică și pleacă, lăsându-mă acolo, cu inima cât un purece.

Ce am făcut? Ce Dumnezeu am făcut? Cum am putut să fiu atât de năroadă? Cum? Ce șanse am eu să îl bat la propriul lui joc?

Capul începe sa mi se învârtă din cauza panicii și mă trântesc în pat, masându-mi tâmpla cu degetele.

Dar senzația se intensifică și mai mult, și abia când totul se întunecă îmi dau seama de ce se întâmplă cu adevărat.

Ah, nu! Nu acum!

Aterizez imediat în picioare și îmi strâng degetele în pumni, ca să îmi revin. A trecut ceva timp de când nu am mai fost aici.