Academia Îngerilor

2-> Pe valuri ilegale

—Poftim?

  Mă uit la el,încercând să găsesc vreun indiciu că glumește,însă spre oroarea mea chipul îi rămâne la fel.

—Sper că n-ai de gând să începi cu "O, Kailas,nu. Eu nu pot face asta, nemernicule! Kailas, mi-e frică. Dar Kailas!" se maimuțărește.

  Umerii mi se lasă în jos înfrânți și simt un fior de gheață prin tot corpul.

—Și ce intenționezi să dovedești cu asta,dacă nu te superi că întreb? Unde e distracția în a intra în casa cuiva, fără permisiunea sa?

  Își dă ochii peste cap,dar îmi păstrez privirea stăruitoare, încercând să folosesc puterea cuvântului.

Pentru că doar asta am.

—Ești în mașina mea, joci după cum cânt eu și ai tupeul să îmi dai lecții despre ce înseamnă distracția? Tocmai tu? Sper că realizezi cât de penibilă ești.

  Acidul din tonul său îmi face inima să se prăvălească la vale ca o stâncă, în timp ce clipesc repede din ochi ca să nu izbucnesc în plâns.

—Deci lasắ teatrul ắsta de doi bani, respirắ adânc și dắ-ți fundul jos din mașina mea.

Închid ochii și îmi împreunez mâinile, concentrându-mi toată atenția pe rugăciune.

"Doamne, iartă-mắ. Știu cắ nu mă mai recunoști, știu cắ poate pare cắ m-am abătut de la calea cea dreaptắ, dar nu pun nicio bucățică din inima mea în acțiunile astea. Ea îți rămâne complet fidelắ ție, tatắ.  O sắ mă căiesc pentru tot ce am făcut și voi face de acum încolo, îți promit. Dar o sắ îmi îndeplinesc misiunea. O sắ-l salvez pe Kailas. O sắ arắt cắ oricine poate sắ facă un bine și cắ oricine, oricât de adânc ar fi îngropat în întuneric, se poate întoarce cu fața spre tine. Pentru cắ tu ești tot și toate la un loc, cer și pământ, oameni și ingeri, iar noi suntem cu toții copii tắi"

  Cum am terminat, m-am simțit imediat mai bine. Cleștele neputinței înfășurat pânắ atunci în jurul meu, parcắ s-ar fi desprins.
Am expirat prelung, mai fericitắ decât am fost vreodată și în clipa aia am știut cắ Dumnezeu mắ auzise. Îmi dăduse acordul sắu și mắ îndemnase sắ merg mai departe.

Mulțumesc, Doamne.

  Mắ întorc spre Kailas, care mắ privește încruntat.

—Ce e? îl întreb

—Nu pot sắ cred cắ ai făcut porcăria asta de fațắ cu mine.

—M-am rugat, Kailas. spun dojenitor

—Da, scutește-mă! Cu asta o sắ rắmâi toată viața. Cu rugatul. Și știi de ce? Fiindcă ești o fetițắ ipocritắ, ținutắ în lesắ, incapabilă sắ ia propriile decizii, care se bazează pe tăticul.

—Nu sunt ținutắ în lesắ. Mai degrabă sunt prinsă în mașinắ cu un răutăcios plin de el și de putreziciunea sufletului sắu! Tu nu vezi cắ ne certắm mereu? E obositor. Nu înțeleg ce te-a mai deranjat de data asta. Cắ m-am rugat?!

—Nu! Mắ deranjează ca nu ești tu însăți. Ești doar o mașinắ-înger, programată sắ vorbeascắ și sắ gândească doar așa cum ar trebui, nu cum și-ar dori. Și mi-ai reamintit asta acum, când ți-ai lipit pắlmuțele și te-ai dus sắ ceri permisiune de la ăla mare.

El nu înțelege, nu înțelege nimic.

—Sunt eu însămi, Kailas. Sunt Dalinda. Doar cắ tu nu mắ placi așa cum sunt si de asta continui sắ îți spui aberațiile astea. îi răspund, cu glasul stins