She is my sister

Sunt un mic ticălos

   Cuvintele lui Harry mă loviseră asemenea stropilor reci ale unei ploi de vară. Îmi treceam uimită privirea de la el, la bucățelele de hârtie împraștiate pe jos și într-un sfârșit la Louis care mai avea un pic și exploda de furie. Avea pumnii strânși pe lângă corp aproape venindu-i să se înfigă în buclele răvășite ale maleficului meu frate. Am clipit des, încercând să îmi revin din șoc. Îl mai văzusem furios însa niciodată atât de fixat pe ideea de a scăpa de mine cu orice preț. În bucătărie lucrurile păreau a încremeni: Niall părea a rămâne cu jumătate de ciocolată băgată în gură, iar cu cealaltă afara, iar Liam care părea că-și umple un pahar cu apă de la robinet rămasese blocat, lichidul începând să curgă pe dinafară.

-Harry! vocea lui Liam a sunat asemenea trosnetului unui fulger. Izbește paharul plin cu apă de blatul bucătăriei, iar acesta se transformă în milioane de cioburi. Câteva picături ajung pe fața mea și tresar instantaneu. Dă-mi biletele alea chiar acum, mic ticălos ce ești!

-Nu-ți dau nimic! Harry îi scoate limba asemenea unui copil răsfățat care abia a împlinit trei anișori. Și știi de ce? Pentru că sunt un mic ticălos!

   Chiar în acel moment, în bucătărie Perrie își face apariția. Încerc să-i fac semne disperate, agitându-mi pe ascuns mâinile, dar pare să nu bage de seama: atenția ei este focalizată pe crețul nebun care mai nou a confirmat că este un mic ticălos.

-Tu o să pleci acasă! degetul său arată în direcția mea; are ochii bulbucați și din gură îi țâșnesc câțiva stropi de salivă. Seamană cu o vrăjitoare care aruncă în cazanul ei magic diferite ingrendiente pentru a obține vraja mult dorită. Își îndreaptă degetul spre Perrie. Și tu, domniță, pleci acasă! Iar tu- degetul său arăta în direcția lui Louis- tu faci ce vrei, dar să ști că alt bilet nu-ți mai cumpăr.

   Își dă capul pe spate și râde malefic; se rotește pe călcâie și când vrea să o ia la fugă, se împiedică de pragul ușii. Cu o bubuitură puternică, corpul masiv al lui Harry face cunoștință cu parchetul. Îmi mușc buza pentru a-mi înăbuși râsul. Trebuia să par supărată pe el. Însă, atât i-a fost crețului. Faima de care se bucura, sau cel puțin atât cât și-a imaginat-o el, dispare odată ce Liam sare pe masă, iar apoi, ca un luptator adevărat de wresling ce este, sare în gol aterizând peste creț.

-Cineva să cheme un medic, vocea lui Harry suna atât de încet încât abia înțelesesem ce a spus. Cred că ficații mei s-au contropit cu rinichii și coloana vertebrală.

   Liam îi smulge din mână plicul cu bilete și le rupe sub privirile noastre șocate. De sub el, Harry începe să se miște agitat. Încă are fața lipită de parchet asemenea unui fluture prins într-un clasor.

-Ce se întamplă? Nu pot vedea. Un bun Samaritean să vină și să mă scape de sub fundul mare al lui Niki-Liam-Minaj. 

   Liam se ridică, bombănind în barbă. Harry a oftat ușurat. Însă, când îi vede opera lui Liam se albește instantaneu. Mă apropii de el și il privesc în ochi.

-îmi pare rău, dar ai ghinion. Mult ghinion și o coloană vertebrală ruptă. Iar eu tot nu plec acasă  Zâmbesc și îmi deschid brațele. Acum urmează partea în care ne îmbrațisăm.

   Harry pufnește nervos. Îmi ignoră brațele care stau atârnate asemenea unei spânzurători de ciori. Cu greu reușește să se ridice de jos, iar atunci când se revede pus pe picioarele sale iese din bucătărie șchiopâtând și ținându-se de gât. 

-Ce am fost dat să văd? Perrie clipește socată, uitându-se în urma lui Harry. Se apropie de mine și îmi șoptește. Este vreun virus ce circulă prin aer și iți mănâncă creierul? Pentru că dacă este adevărat, eu vreau acasă chiar acum și chiar în acest moment.