De ce? Timpul asta! Mai este o zi, defapt cateva ore pana la bac. Timpule, daca nu te intorci, jur ca, ca....Of, n-am nicio idee....Nu pot sa dorm! Zilele astea au trecut pe nesimtite...Mi-am facut buletinul din nou, am fost la munte cu colegii, a fost o explozie in laboratorul de chimie provocata de Crissy...si cate si mai cate! Mai sunt 4 ore! Mai bine ma pregatesc!
Ma imbrac in rochita primita de la Karl, niste balerini, parul desfacut....Eram gata! Cobor, mama era ca de obicei in bucatarie, tata era in birou, iar sor-mea era in camera sa. Azi e luni...peste 3 luni plecam si inca nu le-am spus.
- Hey, iubito! La ce te gandesti? Ti-e frica?
- Tu cand ai aparut? il intreb pe Karl, care era langa mine.
- Acum cateva minute, hai sa mergem, ca in 30 de minute incepe teroarea.
Chiar? Acum, timpul asta cand trece asa de repede!? Am pornit catre liceu. Nu vroiam sa ajung, vroiam sa opresc timpul in loc, sa stau cu prietenii, cu Karl....In fata liceului, toti elevi de clasa a doispea erau cu inimile in gat si nu mai puteau de emotii. Nimeni nu vroia sa intre, dar pana la urma, cu inima cat un purice, am intrat, ne-am urat succes si am plecat catre sala unde am fost repartizati. Eram cu Carmen si Anie in sala, restul erau cei de la celelalte clasa de a doispea.
........................................................................................................................................................................
Bai acum sa fim seriosi! Cum Doamne iarta, a trecut timpul? Dumnezeul meu, nu ti deloc cu mine! Era duminica, ultima zi din vara, iar maine plecam. Acum sunt in parc si ii astept pe ceilalti sa vina. Trebuia sa le spun odata si-odata.
- Hey, visatoareo, ce-ai? Am trecut toti bacu, deci la ce mai visezi? ma intreaba Stefi, apropiindu-se impreuna cu ceilalti.
- A, voi erati!
- ''A, voi erati!", ma imita Crissy. Ce-ai?
- Manana, me traslado a Espana. Yo no he dicho que yo no queria sentirme eztrano, peroahora...( Maine, ma mut in Spania. Nu v-am spus pentru ca nu vroiam sa ma simt ciudat, dar acum...)! le spun in spaniola, stiind ca doar Karl, Radu si Stefi vor intelege.
Acestia s-au intristat, ceilalti intrebandu-i ce s-a intamplat. Dupa ce le-am spus si lor, le-a pierit zambetul de pe buze. M-au intrebat de ce ma mut si am inceput sa le povestesc cum si ce.
- Nu-ti face griji, peste cativa ani ne vom revedea! spune Crissy luandu-ma in brate.
- Dar....
- Niciun dar, mi-o taiara toti.
Ziua am petrecut-o cu ei. Am fost peste tot, ne-am distrat, m-am despartit de Karl, etc...
Azi e ziua blestemata. Sunt deja in avion cu gandul in Vancouver, dar cu trupul aici, in aer. Peste 2 ore, am ajuns, desigur doar eu, pentru ca avionul a aterizat in Barcelona, parintii mei luand un alt avion. Am luat un taxi si am mers catre noua mea locuinta. totul era placut, aerul Spaniei, dar era pustiu, fara prieteni, fara nimeni cunoscut. Am intrat la facultatea de economie, iar de maine merg acolo. Chiar daca e facultate, aici trebuie sa fi la fiecare ora, ca in generala.Naspa! Vreau inapoi in Vancouver!
" 2 septembrie
Draga jurnalule,
Acum m-am intors de la facultate. Toti sunt fitosi, au mii de arfe si toate cele...Vreau inapoi! Nu-i nicio fata care sa fie intreaga la cap! Baietii: chiar daca suntem la facultate, fustangii...adica, deja am vazut vreo 3 scene in biroul directorului, in dulapul ingrijitorului si, mai ales, in cantina. E mai rau ca la liceu! Acolo, hai ca mai inteleg, copii de 15-18 ANI, DAR AICI...YAICKS! Mi-e dor de Karl si de ceilalti. Acum te las ca ma duc sa vorbesc cu ei pe mess.”
