Hhmmm! Ce bine am dormit! Si ce bine miroase! Ma indrept spre baie. Cand ies, sesizez ca Karina nu e in camera. Ce bine ca azi nu mai gatim. Ma schimb in haine comode si cobor. Jos, toata lumea radea, dar Karina nu era nicaieri.
- Hei, frate, cum ai dormit? Karina nu coboara? ma intreaba Radu, plin de viata.
- Credeam ca e jos deja. In camera nu e. Hmm, poate e pe-afara.
- Afara, nu-i. De-acolo vin! spune Stefi, uitandu-se pe geam.
- Atunci, cred ca s-a dus la magazin. Stai ca ma duc sus s-o sun.
Cautam mobilul. Unde Doamne iarta l-am pus? Aa... I-a sa vedem. Somnorila, somnorila...Aha!
- Abonatul Vodafone nu poate fi contactat. Va rugam sa reveniti! The Vodafone con...
Mai incerc o data si tot asa! Poate n-are semnal sau i s-a descarcat bateria. Deschid dulapul ca sa-mi iau un hanorac si inainte sa-l inchid observ ca hainele Karinei nu mai erau acolo. Ma uit prin camera, niciun lucru de-al ei nu mai era. Pe televizor era un biletel. Il iau si incep sa citesc. Cand am ajuns la ultimul cuvant " Karina ", am scap biletul pe jos si m-am asezat pe scaunul de langa. Am luat din nou biletul si l-am citit. Nu-mi venea sa cred. Karina a....
- Karl, Karina mi-a trimis mesaj ca a trebuit sa plece! A intervenit o problema! imi spune Stefi, intrand in camera.
- A...mi-a lasat un bilet. Acum l-am gasit si am aflat. Cred ca ti-a trimis tie mesaj, in caz ca nu gasesc biletul, sa fie sigura ca nu ne ingrijoram din cauza ei, ii spun, afisand cel mai fals zambet din viata mea.
- Aha..
- Stefi, ma intorc si eu inapoi. Atunci cand termina de rezolvat problemele, o s-o aduc inapoi ca sa nu mai plateasca biletul de autocar. Ma schimb si plec.
- Dar..
Nu mai apuca sa spuna nimic, ca deja m-am indreptat catre baie. In mai putin de 10 minute eram gata. Iau cheile de la masina si pornesc catre destinatie. Tot nu-mi vine sa cred ca Karina n-a venit sa vorbeasca cu mine si ca a crezut ca imi bat joc de ea si ca inca o.....
KARINA P.O.V.
Am intrat in casa. Mama m-a intampinat cu multa caldura si dragoste. M-a intrebat de ce am venit asa devreme. I-am spus ca am ceva treaba si de-aia. Dupa ce ii povestesc totul, bine, aproape totul, ma duc in camera mea. Era racoare...ma indrept catre balcon. Las aerul rece sa-mi raceasca lacrimile ce imi izvorau din ochi. De ce? De ce nu mi-a spus ca iubeste o alta fata? L-as fi inteles.
- Karina, draga, noi plecam la matusa ta! N-o sa venim la noapte! Te descurci?
- Da, mama, nu-ti face griji!
Aud usa de la intrare inchizandu-se. Toata casa era pustie. Doar eu si lacrimile mele mai eram prezente. Ma asez pe podeaua rece, sprijinita de pat, si incep sa plang tare, stiind ca nimeni nu ma va auzi. Plangeam de o ora, dar lacrimile nu mi se opreau.
- De ce esti asa prostuta?
Imi ridic speriata capul si in fata mea statea....Karl?
- Ce cauti aici? Si de cat timp?
- Am venit dupa tine.
- De ce, fata aia, Tasha, cred, nu te mai vrea? Si ai venit sa te joci in continuare? ii spun, uitandu-ma in alta parte.
- Karina, asculta-ma....
- Nu, Karl, nu trebuie sa te ascult. Cand te-am vazut cum o sarutai pe Tasha, mi-ai spus destule.
