Sub clar de luna

            Am iesit si am incuiat casa . Masina lui Rayn statea parcata chiar in fata. M-am intors spre el zambind. 

                  - Da-mi cheile. Am spus.

                   - Ce? Nu , in niciun caz.

                   - Nu te las sa conduci.

                    - De ce? 

                - Pentru ca conduci ca un maniac! Iar daca facem accident eu sunt singura care va avea de suferit. Si masina...

                    - Nu o sa facem niciun accident , urca. Spuse el, deschizand masina si intrand in ea. 

         Am urcat dar cearta nu se termina aici. O sa-l bat la cap pana ma lasa sa conduc. Porni masina si baga viteza. Mi-am prins mai bine centura privind speriata la drumul din fata noastra. Uram viteza, dar la cum conducea el, ma speria. 

                 - Incetineste!

                 - De ce? Nu-ti place viteza?

                 - Cine ti-a dat carnetul de condus?

                 - Chiar vrei sa stii?

                 - Aaa , nu. Incetineste!

                - Asa faci de fiecare data cand esti cu cineva in masina?

                - Nu , numai cand sunt cu tine!

        Asta a sunat prea siropos. Mi-am dat o palma mintala si am incercat sa-mi revin , ca sa nu mai spun iar o alta prostie. 

                 - De ce?

        Ah , mereu aceeasi intrebare : De ce? 

                - Vrei sa repet? Daca facem accident eu mor nu tu!

              - Linisteste-te nu am luat in viata mea vreo amenda.  Si am avut o viata destul de lunga.

               - Pai cine ar indrazni sa-ti dea tie amenda ? 

               - Nimeni. 

               - Corect. Nimeni inafara de mine. Incetineste!

        Ofta exasperat si opri brusc pe marginea drumului, obligandu-ma sa ma prind bine de centura, ca sa nu zbor prin parbriz. Rasuflarea mi se taie pentru o clipa si l-am privit incruntata. 

             - Mai bine? Spuse el ironic. 

             - Perfect. Am spus expirand. Acum da-te jos din masina.

             - Ce?

             - Da-te jos! Conduc eu!

             - O sa mor aici . Spuse dandu-se jos din masina si deschizandu-mi usa. 

             - De ce sa mori? 

             - De plictiseala! Haide.

         Am coborat si am mers pe partea cealalta urcandu-ma la volan. Am condus ceva timp dar se pare ca nu-i convenea sa stau eu la volan. Ei bine, nu ma interesa ceea ce credea el. Tineam la viata mea si nu vroiam sa ajung atat de repede in mormant, desii el ar fi inercat sa ma salveze. Dar prezenta lui si privirea aceea ironica ma enervau peste masura, mai ales ca se uita mereu la ceas. Si facea asta doar ca sa ma enerveze.