Însemnările unui suflet absent de tine

Împărțind inima,iubirea,sângele.

- Urmele tale mi-au provocat închisoarea.

- Am fost nevoit. Eu, tatăl tău, tu. Nu a fost cum plănuiam, iubito.

-Dar de ce tocmai tu? De ce nu am fost eu învinuită? Nu-mi mai oferi fragmente, știi prea bine ce-mi faci în felul ăsta. Îmi pierd îngrozitor de ușor răbdarea.

- S-a întâmplat așa doar din vina faptului că eu am făcut ceva mai îngrozitor ca tine, Emily. Eu...

- Tu ce, Stefan ? Tu ce ?

- Eu te iubesc, Louise. Te iubesc și te voi iubi întotdeauna. Dar nu pot să fiu lângă tine..

-  Niciodată nu ai putut să fi lângă mine. Știam că nu poți umbla cu vorbe mari. Ești ușuratic !

- Nu înțelegi ! Noi...

- Nu vom fi împreună. M-am prins.

- Suntem frați, Lou. Ești sora mea. 

 Încep să râd isteric. Mi se pare atât de îndepărtată mărturisirea lui de marginile adevărului vieții. 

- Îmi poți spune direct că nu am însemnat mai mult pentru tine niciodată, că nu am fost mai diferită de celelalte, cu nimic. Pot face față adevărului. 

Începe să lăcrimeze și îmi strânge obrajii între palme. Vocea îi tremură în mod șoptit iar ochii sunt din ce în ce mai încețoșați.

- Iubita mea...

- Nu. Eu nu pot să cred asta. Nu pot accepta asta. Nu e adevărat ! 

- Ba e. Totul e adevărat. Și-ți voi explica tot. 

Își îndreaptă privirea palidă spre o canapea prăfuită din holul hotelului.

- Hai să ne așezăm, te rog. Sunt atât de multe de spus,draga mea Em.

Canapeaua începe să scârțâie puternic, în ciuda așezării mele destul de sensibile. Nici nu apucă să se stabilească bine deasupra arcurilor învechite de vreme,deoarece îl ațintesc cu privirea și îl ameninț în mod mut. 

Își drege vocea și începe :

- Louise înainte de toate, vreau să-mi cer scuze. Vreau să-mi cer scuze pentru toți anii ăștia în care m-ai căutat, iubit și dorit. Îți datorez scuze, ani, iubiri. Îți datorez viața mea. Dar oricum ți-o datoram. Viața ta a fost întoarsă pe o altă miză a destinului din vina mea. Sunt conștient și deloc mândru.

- Treci la subiect, te rog. Mă amăgești prea mult...

- Suntem frați, iubito. Mama mea s-a iubit atât de puternic cu tatăl tău, s-au iubit până la moarte. Până la moartea ei,de fapt. Am rămas fără ea în momentul nașterii mele. Iar tatăl tău s-a refugiat în mama ta,fugind de responsabilități. M-am gândit, totuși. Oare de aici moștenim noi atâtă dăruire unul pentru celălalt ? 

- Tata nu mi-a povestit  niciodată despre ea, Stef. 

- Știu. Cu siguranță, nu ți-a povestit nici despre mine. 

- Dar...

- Lasă-mă să continui. Nu asta vrei ?

- Ba da, scuză-mă. Te rog, spune...

- Părinții noștri s-au iubit nebunește. Mama, cel puțin, ți-a adorat tatăl. Și n-ai cum s-o învinovățești, așa un charm aparte. Însă tatăl tău nu vedea decât relații platonice, dorind să rupă cât mai multe flori din grădina sufletelor înrădăcinate în iubire. Și îmi pare rău. 

- Ție ? De ce?

- Pentru că, Lou, atunci când am aflat despre ei, am reacționat cu pură imaturitate și absurditate. M-am apropiat de el.Știi, eu..

- Tu..?

- Eu i-am adus în vedere calea drogurilor și a euforității. Eu l-am împins spre această alee ruptă de realitate.  Am vrut să mă răzbun. Să-l omor încet și sigur, așa cum a făcut el cu biata și răposata mea mamă.

- Tu l-ai făcut dependent, nenorocitule? Din vina ta am fost eu agresată de nenumărate ori?

- Em, te rog, stai liniștită. Acum e consumat faptul. Dumnezeu să-l odihnească, până la urmă. Regretele sunt pentru oameni trecuți în neființă, la fel ca el. Reacțiile tale ne aduc doar în pragul în care se va răscoli în pământ din vina noastră.

Tac. Nu mai simt nevoia de a cere explicații iubitului meu. De fapt, fostului meu iubit. Nu. De fapt, fostului meu iubit și actual frate.

- Te rog, vorbește-mi. 

- Plecarea ta . Nu mi-ai explicat-o.

Vorbesc destul de înțepat,sec, ascuțit. Și simte asta. Sper să simtă.

- Am plecat din oraș în momentul în care am aflat de moartea lui. M-am speriat,recunosc. Am vrut să mă întorc după câteva luni, dar atunci temerile mele au fost încărcate de adevăr. Eram deja căutat de o asociație periculoasă cu care intrasem în relații cu mult timp înainte de decesul lui, pe vremea în care îi făcusem cunoștință cu lumea irascibilității plătite la gram. 

- Ce legătură aveau ei? Mai ales,cu tine?

- Mă căutau încontinuu. Mă considerau și încă mă consideră responsabil de așa-zisul suicid al tatălui tău. Nu te-ai gândit niciodată de ce nu ai fost trasă nici măcar la un amărât de interogatoriu la secție? De ce n-ai trezit suspiciuni? 

- Stef,încetează. Suspiciuni n-am trezit pentru că am scris un bilet de adio.

- Bilet pe care amprentele tale existau, iubita mea. Uiți?

-Dar...

-Niciun dar. Am plecat pentru tine. M-am lăsat pe mine,recunosc, dar nu-mi pare rău. Ne-am lăsat pe noi, asta regret. Dar am vrut să fii bine. Am vrut să nu suferi din vina mea și a greșelii mele. 

- Cine-i asociația asta, Stefan ?

- Păi...

Nu are ocazia de a-mi spune  prea multe. Liniștea macabră e întreruptă de sunete agresive de glonțuri pătrunse prin pereții hotelului. Cineva ne căutase. Iar,după o lungă amăgire , fuseserăm găsiți.