Însemnările unui suflet absent de tine

Iubirea veșnică ne va cuprinde - Sfârșit

Probabil nu toată lumea e menită să treacă prin etapele preliminare vieții în care te poți numi, cu adevărat, un om matur. Probabilă e și posibilitatea de a eșua total în încercarea de a reuși. Pentru că , de ce să ai puțină rațiune în mintea ta de om inferior Divinității și să stai la locul tău, când poți exploata tot ce-ți face rău și să te autodistrugi? Cât de tentant,nu-i așa? 

Cu siguranță asta gândea mintea mea de copil inconștient. Voiam maturitate,independență și stabilitate. Am avut parte de fiecare dintre acestea,atât separat cât și în mod sincron. Iar acum ce-i de făcut,Louise? Ce mai pot face ? Mă aflu într-o mașină necunoscută,alături de figuri la fel de bizare ca prima zi într-o țară străină. Mă așteptam la cu totul altă perspectivă. De fapt, îmi construisem propriul miraj: standarde prea înalte pentru o realitate atât de josnică în care mă aflam.

Nici măcar nu pot lua legătura cu cei doi bărbați. Geamul cenușiu din fața mea separă locurile din spate de scaunul șoferului e izolat atât fonic, cât și vizual. Cât de convenabil,gândesc. Nu-i pot vedea sau auzi. Aș putea spune la fel și despre ei, dar țipetele mele de disperare îi irită îndeajuns de puternic încât să lovească,din când în când, în geam, pentru a mă face să tac. 

Mergem timp de câteva ore deja. Parcă mă obișnuiesc cu senzația de resemnare.Mașina frânează brusc în fața aceluiași hotel în care am fost suprinși,în urmă cu câteva zile, de ploaia focurilor de armă. Oare să fie vorba de aceleași persoane ? Oare Stefan îi cunoaște ? Cum? Și de unde?  

Nu apuc să mă gândesc în continuare sau să-mi fac scenarii. Portiera mașinii mi se deschide iar unul dintre bărbați, pe numele său,John, mă bruschează pentru a ieși din mașină.

 Reușisem să ascult, ca un șoarece de bibliotecă ce fusesem în adolescență, conversațiile slab sonorizate ale celor doi. Se pare că mi-a fost câtuși de puțin de ajutor asta.

 Mulțumesc, mamă! Datorită ție știu să fiu atât de silențioasă. Ce mă făceam eu acum dacă nu știam tehnicile de a vorbi la telefon fără ca tu să-mi auzi secretele pentru care, cu siguranță, m-ai fi ucis ? Dacă nu știam să mă furișez în toi de noapte fără a scârțâi nici măcar o treaptă din scările casei noastre? Hahah,ești o eroină. Știai?

Are un aer atât de moleșitor omul ăsta. Un palton bolnăvicios de la nuanța de bej pe care o adoptase la fabricație, pantofi învechiți și murdăriți de noroi și o mustață care, fără o apreciere exactă, acapara jumătate din fața sa lungă și aspră. 

Trebuie să fie un bărbat foarte trist și singur, mă gândesc. Altfel,s-ar aranja, măcar puțin. Sau poate e părăsit. 

- Hai,păpușă. Jos ! 

Prinde glas. Dar nu un glas oarecare, unul autoritar și plin de excentricitate. Mă apucă agresiv de mână și mă trage, fără a avea nici cea mai mică reținere și cu o forță apreciabilă, din mașină. 

- Ai grijă! Abia am ieșit din spital. 

- Știu, domnișoară. Acesta e unul din momentele mele generoase în ceea ce-mi privește victimele. Hai,mișcă!

Intrăm în hotel. În jur regăsim aceleași obiecte, dar parcă o minune adusese cea mai puternică echipă de curățenie. De ce ? Era impecabil. Nici măcar un fir de praf. Parcă dorințele cele mai aprige din întreaga lume s-au contopit spre a readuce acest loc la viață. 

-Vezi tu, Miss Louise, frumusețea acestui loc ? Exteriorul te păcălește pentru a crede că-i un loc obișnuit,secat de viață și puteri. Un loc în care,dacă n-ai fi fost acum câteva zile cu Stefan, n-ai fi fost la fel de mirată. Am dreptate ? același glas autoritar al lui John îmi atacă neuronii.