Măștile sufletului(volumul 1)

Capitolul 6

—Văd că vă simțiți mai bine și arătați încântător, doamnă.

—Nu schimba subiectul. Dacă s-ar fi ajuns la siluirea ei ai fi fost obligat să te căsătorești cu ea și ție nu asta îți trebuie acum.

—Dar ce are femeia? E frumoasă, bine nu după standardele înaltei societății, dar are ceva al ei care mă atrage. Dacă s-ar îngriji mai bine ar fi chiar de o frumusețe răpitoare. O găsesc, ezit puțin ca să găsesc cuvântul potrivit și când îmi dau seama ce e rostesc cu zâmbetul pe buze, interesantă.

—Nu te juca cu inima mea, băiete. spune aspru și se încruntă la mine. Știi că nici eu nu mai am mult și tu trebuie să te așezi la casa ta.

—Mereu avem discuția asta și mereu ajung prin a fi respins de către femei și știi foarte bine de ce. E un subiect care mă obosește și nu-mi doresc să-mi bat capul cu asta când am atâta treabă pe câmpuri cu țăranii.

—Nici tu nu te obosești să alungi bârfele despre tine. Trăiești în lumea ta și asta nu va duce decât la pierderea numelui familiei. Trebuie să oferi un moștenitor acestei familii și nu poți să îți bați joc de viața ta cu o femeie care nu poate oferi așa ceva.

—Doar asta contează? Chiar sunt plictisit de asta și de toate criticile aduse pentru că nu sunt în stare să fiu un cal de prăsilă mai bun. Pot să mă întorc la lucrarea mea?

—Nu ți-am cerut să fi cal de prăsilă și să lași femeile însărcinate pe capete, dar ai putea să te focusezi pe una lângă care poți avea un viitor și să mai lași din târfe pentru altă dată. Nu totul constă în satisfacerea nevoilor tale.

—Nu totul constă în conceperea unui moștenitor. Rostesc mai tare decât îmi doresc și o văd oftând. Cedează și își trece o mână prin păr.

—N-ai scăpat de mine, băiete. Ești la fel de încăpățânat ca tatăl tău.

—Nici tu nu ești mai prejos. Poate moșteni tot un copil de al surorii mele și am rezolvat problema. Vreau pe cineva care să mă iubească nu doar să mă călărească.

Oftez și mă așez leneș lângă ea. Nu-mi place să mă cert cu ea, dar mă supără îngrozitor să o aud vorbind cu mine numai despre femei care ar fi partide bune pentru mine și pentru posibilitatea de a îmi oferi un copil. Eu încă sunt un copil, uneori și nu sunt sigur că cineva mă va iubi pentru ceea ce sunt, nu pentru cum arăt. E greu, dar văd că ea refuză să înțeleagă cum mă simt. O cuprind cu brațele într-o îmbrățișare. Aceasta mă strânge în brațe și o mângâi pe spate.

—Edward, mai gândește-te puțin, nu poți rămâne singur toată viața.

—Stai liniștită, mamă. Oftez exasperat de insistențele ei și îmi trec mâna prin păr. Deja am vorbit cu tatăl unei fete și m-ar accepta de soț pentru fata lui. Trebuie doar să stabilim când ne vedem și să văd dacă fata mă place. Mai bine singur toată viața decât cu cineva care nici nu se uită la mine fără să fie scârbit de fața mea.

Nu-mi doresc asta de la viață, dar se pare că împrejurimile mi-o cer, mai mult spus, mama mi-o cere insistent în ultimul timp și nu îi înțeleg motivul. Tatăl fetei e încântat de banii mei atât de mult cât va fi și fata până îmi vede fața.

—Dragul meu, te iubesc mult!

           Mă mângâie pe obrazul brăzdat de o cicatrice și mă trezesc zâmbind. Mereu mi se încălzește sufletul când sunt doar eu cu ea și încep din nou să mă simt copil alături. Ana a făcut minuni cu aspectul ei și o privesc și chiar e fericită. Mama e singura femeie din viața mea care îmi ocupă tot golul ăla numit suflet. Nu mi-aș putea vedea viața fără ea și mereu mă port cu grijă de parcă ar fi un bibelou din sticlă. Dau cu piciorul de o geantă și mă aplec să văd ce e în ea. O deschid și observ rochiile Anei în ea împăturite și îndesate acolo alături de mica oglindă de pe noptieră, pieptănul, câteva agrafe, ciorapii și o pereche de pantofi. Rămân uimit de descoperirea mea și nu pot să cred că ea vrea să plece și să o abandoneze pe mama acum când ea e fericită și îngrijită. Nu o pot lăsa să facă asta. Mama are nevoie de serviciile ei și poate că în adâncul sufletului meu și eu am nevoie de ea. Clar nu am nevoie de ea, nu mă leagă nimic de Ana și sincer să fiu nici fizic nu mă atrage la felul cum arată. E îmbrăcată prost, pielea ei e neîngrijită, părul la fel și încearcă să adopte o atitudine care nu i se potrivește deloc. Nu i-am descoperit mintea pentru că nu am avut timp, dar chiar sper să mă țin departe ea. Mă ridic și împing cu piciorul înapoi geanta de lângă pat astfel băgând-o puțin sub acesta în speranța că mama nu se va împiedica de ea ori să scotocească prin aceasta cum mai are obiceiul.