Măștile sufletului(volumul 1)

Capitolul 2

Ana

          Trag aer în piept căci sunt conștientă de pericolele la care mă expun. Ar fii trebuit să mă simt onorată că voi fi slujnica contesei, dar în același timp mă simt și foarte ofilită pe interior. Mă apropii de femeia care plânge și mă așez pe vine lângă ea și o mângâi pe spate. Sper să se liniștească și să pot vorbi cu ea.

—Cine e? Ce vrea? Edward? se agită și începe să tremure din ce în ce mai tare. Îmi retrag mâna și mă dau un pas în spate.

—Sunt aici, mamă!

Spune exasperat și oftează prelung. Contele o ridică pe femeie și o așază pe un scaun. Mă prinde strâns de mână când mă îndepărtez mai mult , mă trage spre el și mă lipește de pieptul lui făcându-mă să icnesc din cauza smuciturii și a contactului cu corpul său care îmi provoacă o ușoară durere la nivelul pieptului.

Ce e în neregulă cu omul ăsta? Trebuie să fie mereu așa impunător? Mă încrunt ușor la el și mă ignoră ceea ce e mult mai bine pentru amândoi în momentul ăsta. Nu trebuie să încerc să fac pe curajoasa.

—Mamă, o să merg să îi arăt noii tale slujnice ce trebuie să facă și tu să nu faci ceva necugetat.

—Slujnică nouă? Dar mă descurc și fără ea.

       Aceasta pufnește, evident supărată, dar el nu o bagă în seamă și îi face semn unui valet să vină să aibă grijă de mama lui cât el e ocupat cu mine și chiar sper să vorbim despre angajare. Am nevoie de locul ăsta de muncă ca să-mi pot ajuta familia. Contele se încruntă și mă duce până în bibliotecă unde trântește ușa făcându-mă să tresar.

—Cine te-a chemat pe tine aici? își menține furia sub control și își apasă fruntea cu degetul arătător pentru a se menține aparent calm sau pentru a se calma.

—Asistentul dumneavoastră mi-a spus că aș putea veni să încerc, poate mă veți angaja ca slujnică pentru mama dumneavoastră. Am înțeles că are mare nevoie.

Contele mârâie și se sprijină de birou. Îți aruncă ochii peste o foaie întinsă în fața lui pe birou apoi mă fixează cu o privire tăioasă.

—O să ai grijă de mama mea cu riscul propriei vieți, ai auzit?

—Dar viața mea? șoptesc și îmi frec mâinile între ele înspăimântată de ceea ce va urma și de situația actuală.

—Mama mea nu e nebună! se răstește la mine. Oftează zgomotos și își trece mâna prin părul frumos aranjat. Mama nu e nebună, ci oarbă. E o femeie foarte inteligentă și nu ai să o poți păcăli cu nimic. Are un auz foarte bun și nu știu cum, dar mereu își dă seama de toate fără să-i spună nimeni nimic. Simțurile ei sunt foarte ascuțite.

Înseamnă că cel nebun ești tu, după ieșirile pe care le ai. Îmi zic în gând și îi zâmbesc în speranța că își va domoli pornirea nervoasă.

—E o femeie minunată, milord.

—Chiar este și dacă o să aud bârfe prin sat despre ea jur, pe ce-i mai sfânt, că te bag într-un centru de nebuni.

           Clipesc des și nu înțeleg de ce îmi vorbește pe tonul acesta. Nici măcar nu schimb câteva cuvinte cu el și deja mă atacă. Nu am să-i fac nici un rău mamei lui sau chiar lui. Sunt o persoană sufletistă și pașnică, nu un criminal în serie. Vreau să vad cum se comportă femeia când suntem doar noi două, singure, fără conte care să ne sufle în ceafă. Nu-l vreau în preajmă. E prea intimidant și impulsiv, nu poți să porți o conversație cu el. Încep să cred că celelalte femei au plecat din cauza lui și nu a ei. Nu m-ar mira dacă așa le-a întâmpinat pe toate și le-a tratat de parcă ar fi ultimele gunoaie. Prind curaj, trag aer în piept și îmi ridic privirea către el.