Măștile sufletului(volumul 1)

Capitolul 28

                         Îmi frământ mâinile agitată și privesc cum slujnicele se plimbă prin cameră. Mi-aș fi dorit să fie și mama în ziua asta importantă pentru mine, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Oftez și las capul în jos, lăsând lacrimile să se prelingă pe obraz. Cineva îmi șterge obrajii, ridic privirea și dau de zâmbetul cald al contesei. Mi-a fost ca un mamă, cu toate că la început nu m-a vrut acum îi sunt foarte dragă și se observă asta din felul cum mă privește și are grijă de mine. Edward a mai fost plecat în delegații în Londra, mă întristam foarte repede și-mi făceam fel și fel e scenarii....tipic mie.

           Contesa îmi aranjează părul și mă privesc în oglindă cum ceea care mă privește se transformă într-o femeie frumoasă. Am niște emoții uriașe pe care nu le pot exprima în cuvinte și sper să nu se vadă altfel l-ar face și pe Edward să fie mai emoționat decât mine. Am impulsul de a mă juca cu părul, dar știu că o voi supăra mai tare și îmi da va peste mâini spunându-mi să stau cuminte. Privesc chipul contesei și e atât de frumoasă, iar sclipirea din ochii se datorează lacrimilor pe care le ține în frâu. Știu că îi va fi greu să nu plângă în timpul ceremoniei și mie îmi va fi greu să-mi stăpânesc lacrimile. Ea a reacționat foarte urât când o prietenă de a ei a comentat pe seama că avem copii și nu suntem căsătoriți, iar cel mai tare mă enervează când spun că o femeie nu poate naște doi copii doar dacă s-a culcat cu doi bărbați. Îmi e frică că și Edward la un moment dat va tot auzi lucrurile astea și mă va acuza de adulter. 

                     Oftez și las capul în jos, iar Adelaide îmi ridică înapoi și mă privește încruntată. Roșesc și îmi dau seama că i-am stricat încercarea ei de a îmi aranja părul. Ușa se deschide și pe ea intră val vârtej croitoreasa care pare mult mai agitată decât mine. Accentul ei franțuzesc îmi place enorm și mereu mi-am dorit să-l am și eu ori să-l imit. De când am stabilit să-mi fac o rochie de mireasă a fost prezentă aproape în fiecare zi la noi, iar Adelaide e încântată de compania unei vechii prietene care nici măcar nu i-a cerut bani pe rochia  viitoarei ei nurori. Femeia zâmbește și să apropie de mine. 

-De ce nu ești gata încă? mă analizează atent și caută printre agrafele de pe măsuță.

-M-am trezit târziu din cauză că cei mici au fost cam agitați și am stat cu ei pe rând. 

-Înțeleg. Scuze, Adelaide, dar fiul tău arată ca dracu și nici nu are stare. Nu știu ce să mai fac cu el, zici că are un arici în fund și nu poate sta. se bosumflează și își încrucișează mâinile la piept. 

-O, vai. o aud râzând pe Adelaide și croitoreasa  începe să râdă, nu mai eu le privesc încruntată.

-Râdeți de soțul meu, nu e frumos și știm că are emoții mari.

-Bine, bine, nu mai râdem.

                      Îmi termină de aranjat părul și mă ridică, apoi mă împinge de la spate spre oglinda mare din celălalt colț al camerei. Văd slujnicele care roiesc în jurul meu și nu pot respira când șnururile corsetului îmi sunt strânse tăindu-mi suflarea.  Încerc să îmi revin și când expir începe să mă doară tot trupul. Îi fac semn slujnicei și roșește puternic apoi îmi dă drumul la strânsoare. Răsuflu ușurată și îi zâmbesc, iar ea mă aranjează ajutându-mă să îmi pun rochia.
    
                   Mă privesc în oglindă și nu-mi vine să cred că sunt eu, arăt bine și pentru prima oară în viața mea mă consider frumoasă. Nici când m-am căsătorit cu Henry nu am fost așa, nu aveam acel zâmbet larg pe față și sclipirea din ochii. Îmi iubesc soțul și copii și presimt că vom avea o căsnicie minunată. Mă ciupesc de obraji înroșindu-mă și observ că nu mai am nevoie deoarece din cauza emoțiilor fața mea arde. Timpul nu ține deloc cu mine și trece foarte repede. Contesa mă ia de mână și mă privește în ochii zâmbind.